Cupa UEFA, un nou început

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În curtea Universităţii, cu unele excepţii, toate-s noi şi vechi sunt toate. După ce în sezoanele trecute nu am reuşit să ne apropiem de cupele europene, în această ediţie de campionat datele problemei sunt altele, dătătoare de speranţe pentru răbdătorii suporteri olteni. Turul a demonstrat că avem echipă, că în Bănie este pe cale să reînvie spiritul de învingător al Ştiinţei, toată lumea fotbalistică laudă actuala formaţie pregătită de Nicolo Napoli şi Jerry Gane şi, aproape la unison, toţi afirmă că avem deja trupă de cupe europene. Turul de campionat ne-a arătat, într-adevăr, altă faţă a echipei noastre, iar locul şase ocupat la sfârşitul lui este mincinos, cum s-ar spune. Craiova a pierdut puncte importante din cauza unor erori de arbitraj, plus neşansa din derbiurile cu Rapid şi Steaua, ca să dăm doar două exemple mai la îndemână. Cu alte cuvinte, Universitatea ar fi meritat să ocupe locul trei. Toate astea-s discuţii, inclusiv acuzaţiile pe care le-a formulat finanţatorul Mititelu la adresa capilor din federaţie (Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu, Florin Prunea) ş.a.m.d. Clasamentul este cel care contează, iar returul va fi adevăratul examen al Ştiinţei.

Este un moment important, iar de modul în care va fi gestionat acesta depinde chiar revenirea Craiovei în prim-planul fotbalului românesc. Oltenii au pornit la drum, se pregătesc să decoleze spre două cantonamente în Turcia şi Italia şi, chiar dacă mai sunt unele necunoscute în privinţa adversarilor din aceste două turnee, s-ar părea că programul este bine pus la punct, cu ţinta finală - calificarea în Cupa UEFA, un obiectiv aşteptat de mulţi ani de toată suflarea fotbalistică a Olteniei, şi nu numai.

Echipa actuală a ajuns la o maturitate care i-ar da dreptul să spere la o participare în Europa fotbalistică. Depinde, cum spuneam, de atitudinea pozitivă şi de dăruirea cu care va aborda returul, dar şi de condiţiile de linişte în care ar trebui să se desfăşoare lupta Craiovei. Nu am mai amintit aici şi de cele financiare, bazân-
du-ne pe declaraţiile liniş-titoare ale finanţatorului Adrian Mititelu, care pare stăpân pe situaţie în această criză.

Fac o paranteză. Oblemenco, după două operaţii dificile în toamna anului 1972, aflat chiar între viaţă şi moarte la un moment dat, peste doar trei luni de la acea cumpănă a revenit pe teren în chiar prima etapă a returului şi a devenit în acel campionat, 1972/1973, golgheterul Ro-mâniei! Cum? Antrenorul „Campioanei unei mari iubiri“, Constantin Cernăianu, spunea deunăzi: „Prin talent şi muncă supraomenească!“. Cred că înţelegeţi ce vreau să sugerez băieţilor de azi...