Ce fel de guvern vor românii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

A răspunde la o asemenea întrebare înseamnă a reuşi să traduci rezultatul votului din 30 noiembrie. Dar, cum s-o faci când mai mult de jumătate dintre români nu au votat, iar din ce a rămas, circa 40 la sută, o treime, ceea ce în termeni reali înseamnă vreo 13 procente, a votat candidaţi de stânga, altă treime s-a pronunţat pentru candidaţii unui partid declarat de dreapta (PD-L), iar mai puţin de 8% au optat pentru cei propuşi de liberali. Cu alte cuvinte, nu doar că avem destul de puţine voci care să fi spus ceva prin votul lor, ci şi o mare ambiguitate în mesaj. Ce înseamnă, spre exemplu, votul dat unui candidat PSD? Văd că liderii acestui partid care negociază acum intrarea la guvernare alături de PD-L vorbesc întruna de un mandat pe care l-au primit din partea alegătorilor şi că acesta s-ar traduce, în esenţă, prin nevoia unor politici de stânga. Pensii mai mari, asistenţă socială, locuri de muncă asigurate şi altele din această categorie. Dar numai eu ştiu trei persoane care au votat candidaţi PSD nu pentru ce promitea acest partid în campanie, ci pentru simplul fapt că le-au plăcut mai mult decât de contracandidaţii lor. Şi vorbesc de trei persoane care numai de stânga nu se pot numi, votând până acum doar cu dreapta. Şi, sunt convins, s-a întâmplat şi viceversa. Au fost destui care au votat cu PNL, nu pentru cota unică, pentru a lua un exemplu de măsură de dreapta, susţinută fără rezerve de acest partid, ci pentru că sub guvernarea liberalilor li s-au mărit foarte mult pensiile. Vor ei, de fapt, votând cu candidaţi ai PNL, un nou guvern de dreapta? Sau poate fi interpretat un asemenea vot drept un gir acordat unei alianţe PNL-PSD, pe ideea că majorarea pensiilor din ultimul an s-a realizat ca urmare a unei înţelegeri dintre cele două partide? Sau altă nedumerire.

S-a votat mai degrabă pentru trecut, pentru ceea ce „ni s-a dat“, sau mai mult cu gândul la viitor, la promisiunea unei schimbări? Aici lucrurile se complică o dată în plus, pentru că nici măcar vorbind de viitor nu poţi decela ceva consistent. Criza mondială a început deja să-şi facă simţite efectele şi la noi, iar acesta e doar începutul, dar nici un partid nu pare să aibă soluţii credibile. Ceea ce nu-i neapărat o surpriză, criza dând bătăi de cap şi mai-marilor lumii, dar întrebarea rămâne. Iată cât de greu e să înţelegi ceva din votul românilor dacă e să extragi din el, să zicem, soluţia unei guvernări. Iată de ce, în continuare, negocierile care au loc pentru constituirea unui guvern par în ochii majorităţii un fel de joc fără noimă. Şi totuşi, un fir roşu pare să existe. Românii, votanţi sau nu, de dreapta sau de stânga, săraci sau mai puţin săraci, de la ţară sau din marile oraşe ale României, sunt tot mai îngrijoraţi de viitorul imediat şi ceea ce le prisoseşte cu siguranţă e scandalul politic dublat de o guvernare instabilă. Nici un partid nu deţine monopulul unei soluţii miraculoase la ceea ce ne aşteaptă în următorii cel puţin doi-trei ani şi, chiar dacă ar pretinde asta, nimeni nu l-ar crede. Prin urmare, premisa oricărei posibile soluţii de guvernare a ţării e obligatoriu una transpartinică. De compromis politic major, unul în care interesele imediate, inclusiv cele legate de alegerile prezidenţiale şi europarlamentare de peste un an, să rămână în plan secund. Ştiu, pare aproape utopic să gândeşti că politicienii noştri ar fi capabili de aşa ceva, dar asta nu mă împiedică s-o spun. Indiferent cum va arăta, politic vorbind, viitorul guvern, el va fi pe măsura aşteptărilor majorităţii românilor numai dacă va lăsa deoparte interesul de partid şi se va concentra pe promovarea unor măsuri obţinute prin compromis. Cel ce ştie să cedeze e mai de dorit acum decât cel ce pare, din aritmetica oricum controverstată a votului din 30 noiembrie, mai puternic.