Craiova noastră

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Nimic nu creşte la umbra marilor copaci“, spunea Brâncuşi. Peste timp, zicala s-a aplicat în toate domeniile. Nu poţi să ajungi niciodată în postura grandiosului, decât dacă acel lucru nu a existat până atunci, iar tu eşti primul care îl duce la perfecţiune.
Cam asta ar fi şi povestea Universităţii Craiova. Timpurile de glorie au trecut, iar amintirea marii echipe, ce a fost aproape de perfecţiune prin parcursul european din acele vremuri, nu poate decât să pună presiune pe orice generaţie care îmbracă tricoul Ştiinţei. Mai mereu când echipa din Bănie a avut momente bune, în care victoriile şi jocul spectaculos se îmbinau, toată lumea sărea cu laude şi îi compara pe acei actori din teren cu eroii care făuriseră istoria glorioasă a echipei.
Pentru actuala formaţie există speranţe că o să aibă performanţe, că o să fie o nouă Craiova Maxima. Locul trei, obţinut după mult timp, ne oferă o satisfacţie de moment, dar mai este un drum foarte lung până la glorie. Elogiile la adresa jucătorilor curg. Se tot spune că Wobay are sprintul regretatului Zoli Crişan, că Florin Costea e moştenitorul lui Cămătaru, că Valerică Găman este noul Ştefănescu, iar Silvică Junior o să fie mai bun ca marele portar Lung.
Faptul că în Bănie rezultatele pozitive au lipsit o perioadă foarte îndelungată ne dă dreptul să sperăm. Nimeni nu se aprinde aşa de rapid şi de uşor precum suporterul oltean şi tocmai din această cauză orice jucător ajuns la Craiova trebuie să muncească dublu pentru a răsplăti aportul de încredere şi susţinere pe care îl oferă publicul oltean.
Dar, de la aviditatea de rezultate şi spectacol şi până la maximizarea actualei generaţii este cale lungă. Nu e normal să asemănăm generaţia care bătea Kaiserslautern, Bordeaux, Fiorentina sau Leeds cu cea actuală. Nu e normal să-l coborâm de pe soclu pe Oblemenco şi să spunem că un jucător din actuala echipă îi este leit. Nu e normal să comparăm nici măcar trupa lui Craioveanu şi a lui Stângă, care a produs ultima zvâcnire oltenească în fruntea clasamentului, cu gaşca nebună a lui Stoica şi Bornescu.
Şi asta nu pentru că jucătorii actuali nu ar avea valoare sau nu ar poseda talentul necesar ca să fie mari, ci pentru că fiecare fotbalist are poziţia sa în istoria Universităţii. Loc este pentru mulţi eroi, dar e greu să ajungi acolo. Altfel spus, trecutul recent a dovedit că majoritatea idolilor din ultimii zece ani au ales să-şi adjudece mai degrabă un loc pe lista neagră a Ştiinţei, unde se bat dezertorii şi cei care au vândut onoarea clubului pe câţiva arginţi, decât să tindă spre gloria strămoşilor.
Jucătorii actuali sunt însă pe traseul cel bun, ceea ce este de aplaudat şi de sprijinit. După foarte mult timp, vedem dăruire la fotbaliştii Universităţii, ceea ce trebuie să ne bucure. Dar, faptul că au mai fost momente de indolenţă (vezi meciul cu Otopeni), combinate cu oboseala acumulată pe parcurs, trebuie să ne trezească la realitate şi să ne dăm seama că mai este nevoie de timp pentru a deveni foarte buni.
Presiunea în plus este inutilă. Aşa că haideţi să nu mai „maximizăm“ Universitatea Craiova din prezent. Trupa actuală este altfel decât „Campioana unei mari iubiri“ sau Craiova Maxima, şi asta pentru că este „Craiova noastră“, a generaţiei actuale, care nu a văzut gloria şi pentru care orice poziţie în primele trei ar fi egală cu ea. Să sperăm că şi după terminarea turului ne vom vedea cel puţin pe locul trei şi să credem că există posibilitatea să fi venit şi timpul nostru de triumf.