Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Mesajul domnului Lăzăroiu

Opinii - Pavel Lucescu
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Pentru că l-am mai amintit într-un editorial recent şi un cititor m-a întrebat cine-i personajul, precizez că Sebastian Lăzăroiu este principalul sfătuitor politic al lui Traian Băsescu, funcţia sa oficială fiind cea de şef al Departamentului de Planificare şi Analiză Politică din cadrul administraţiei prezidenţiale. De profesie sociolog, până să fie numit la Cotroceni, în 2007, Lăzăroiu a condus CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională), unul dintre principalele institute de sondare a opiniei publice din România. Din postura de înalt consilier al preşedintelui, Lăzăroiu emite din când în când diverse păreri cu privire la politica internă şi, de fiecare dată când o face, pentru că lumea interpretează toate mesajele pe care le transmite ca fiind în fapt ale preşedintelui, stârneşte controverse. Întâmplarea face să-l cunosc destul de bine, eu fiind intermediarul uneia dintre ultimele sale ieşiri publice. Acum câteva luni, am avut o discuţie cu el, la Cotroceni, care s-a transformat într-un interviu publicat în Cotidianul.

Ce-am observat de-atunci e că, dincolo de alte consideraţii mai mult sau mai puţin publicitare, Sebastian Lăzăroiu insistă practic pe un singur mesaj, şi el sună în felul următor: indiferent ce partid va obţine cele mai multe voturi în alegerile din 30 noiembrie, indiferent ce majoritate parlamentară se va fi format după aceste alegeri, Traian Băsescu e cel ce va desemna premierul pe care şi-l doreşte. A spus-o prima dată în interviul din Cotidianul, a repetat-o la scurt timp în altă intervenţie publică, a mai spus-o o dată luni, 10 noiembrie, în interviul acordat Evenimentului Zilei. Aparent, nimic de comentat. Conform Constituţiei, preşedintele desemnează premierul. Numai că textul legii fundamentale conţine o ambiguitate care face discuţia extrem de complicată. Pentru că nu e deloc clar până unde se întinde libertatea şefului statului în a desemna un premier. Articolul din Constituţie spune că, în situaţia în care nici un partid nu obţine majoritatea parlamentară, preşedintele numeşte primul-ministru în urma consultărilor cu partidele parlamentare. Dar, a te consulta cu acestea nu înseamnă că şi ţii cont de ceea ce vor ele. Poate fi o pură formalitate, decizia fiind exclusiv a preşedintelui. Asta e interpretarea dorită de Traian Băsescu. Numai că mai există una, preponderent politică şi care spune că, odată ce legiuitorul a ţinut să introducă instituţia consultării, aceasta trebuie să degaje o decizie ţinând cont de voinţa ambelor părţi. Prin urmare, şeful statului nu e chiar de capul lui, el trebuind, ca de altfel şi cealaltă parte, să accepte un compromis. Or, tocmai asta ne transmite insistent „vocea preşedintelui“, Sebastian Lăzăroiu, de câteva luni, şi anume că Traian Băsescu nu e dispus la nici un compromis. De ce e important acest mesaj? Pentru că el ne anunţă deja că ne paşte, cu o probabilitate foarte mare, un imens scandal. Ştim deja că nici un partid nu va obţine majoritatea în alegeri şi mai ştim că e foarte puţin probabil ca PD-L, formaţiune susţinută de preşedinte, să poată construi o majoritate parlamentară. Aşadar, trebuie să ne pregătim pentru o criză, ale cărei consecinţe sunt greu de estimat. E un scenariu deocamdată, dar e tot mai probabil să devină realitate. Preşedintele va face tot posibilul să-şi impună premierul şi, prin urmare, guvernul pe care şi-l doreşte şi s-o facă cu orice preţ. Iar preţul nu îl constituie, cum tot Sebastian Lăzăroiu o spune în interviul din Evenimentul Zilei, alegerile anticipate, ci, simplu spus, pulverizarea viitorului parlament. Tradus în termeni practici, Traian Băsescu se pregăteşte să-şi facă o majoritate parlamentară din tot ce poate aduna, cu biciul sau cu zăhărelul, de pe la toate partidele care au intrat în parlament. Pentru că nici un parlamentar abia ales nu-şi va dori alegeri anticipate, scenariul de mai sus e perfect realizabil. Numai că asta va da peste cap chiar sistemul de partide din România. Din punctul meu de vedere, acesta ar putea fi un lucru bun, dar nu ştiu dacă adversarii preşedintelui nu sunt cel puţin la fel de puternici încât să transforme o minirevoluţie politică într-o criză de ţară.

 



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.5 din 6 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de No One:
    Opinia mea e ca ati scos rubrica Bancul Zilei, pacat, era cea mai interesanta.
    2008-11-12, 01:02:05 (79.117.167.*)
  2. de trotineta Fraud:
    va fac eu stirile astazi.... inca o data: "The Web sites carry stories on subjects such as politics, sports and entertainment. Information warfare The sites are run by U.S. military troops trained in "information warfare," a specialty that can include battlefield deception.Pentagon officials say the goal is to counter "misinformation" about the United States in overseas media.At first glance, the Web pages appear to be independent news sites. To find out who is actually behind the content, a visitor would have to click on a small link -- at the bottom of the page -- to a disclaimer, which says, in part, that the site is "sponsored by" the U.S. Department of Defense." www.setimes.com (doar un exemplu): "Southeast European Times (SET) este o pagină de Internet sponsorizată de Departamentul Apărării al SUA, în sprijinul hotărârii ONU 1244. SET prezintă progresul către o mai mare stabilitate regională atât prin programe de cooperare bilaterale şi multilaterale şi măsurile pe care le iau guvernele către integrarea în instituţiile europene. SET se concentrează de asemenea asupra evoluţiilor care împiedică atât activităţile teroriste cât şi sprijinul pentru activităţi teroriste în regiune. Această pagină este menită să ofere publicului larg din întreaga lume un portal către o gamă largă de informaţii despre Europa de Sud-Est." Bleah?
    2008-11-12, 04:33:34 (92.116.8.*)
  3. de Hitler:
    Mă domnule Lucescu, ce va ..... grija cine va fi premier ? Important este ca el sa fie un om capabil , neimplicat in jaful economiei şi ca premier să aibă o atitudine autoritară în nici un caz pe post de cârpă de şters pe jos. Ori după cum se măsluiesc sondajele ce vin de la institute patronate de PSD se încearca să fie " băgat pe gât " incompetentul Geoană. De Geoană ? Pentru că în comparaţie cu Stolojan acesta este " mopul " perfect . Acum câtva timp am văzut în dumneata un echilibrat în comentarii dar acum te-ai " îngingivat " şi sărişi la jugulara lui Băsescu . Nu-ţi port ranchiună că doar vin săbatorile şi cheltuielile se măresc te înţeleg că doar oameni suntem.
    2008-11-12, 07:30:36 (86.122.222.*)
  4. de Mircea:
    Tare as vrea sa citesc o ancheta a domnului Lucescu in legatura cu cele doua OG comentate de Radu Moraru si dl Talpes la B1 aseara. Iasi ramane tare,tare indatorat.In rest numai sanatate,ca belele curg.
    2008-11-12, 11:26:14 (92.84.82.*)
  5. de No One:
    Gazeta de Sud, nicio data nu va dezamageste, penibilul este ridicat la rang de arta, degeaba atragem noi atentia ca o rubrica apare de doua ori iar alta deloc, lor le place asa - la mai mare.
    2008-11-12, 11:45:06 (79.117.166.*)
  6. de Ion:
    CE FATA ARE ACEST TIGAN DE SPERIAT COPII un derbedeu care apare tot timpul la reliteatea unui fost si viitor PUSCARIASI
    2008-11-12, 12:28:33 (79.117.195.*)
  7. de CONSTANTIN:
    Avem presedintel pe car-l meritam.... un figurant , scandalagiu si papagal. D-ul Basescu ce a facut cu exceptia faptului ca s-a certat cu toate guvernele si inainte sa fie presedinte ... poate sa zica cineva ceva de bine ... eu nu cred . Consider ca suntem un popor ce este constient cat ne-a afectat acest personaj negativ si GICA-contra si ii vom da ce merita adica .. Nu vom vota PD_L , ci celelelte partide astfel incat sa invete sa citeasca si el constitutia si daca ne ajutam tot noi electoratul vom avea si un presedinte capabil de acest act ce sta deasupra prostiei marinarului
    2008-11-12, 12:32:59 (79.117.216.*)
  8. de valgor:
    Pai sa mai zicem si noi, cei mai putin vehement prezidentiali, cate ceva. Sunt cateva scenarii de luat in seama: 1. pd-l face coalitie (nu stiu cu cine! s-or gasi) si depasesc 50%. Propunere de prim-ministru: Stolo. Guvern controlat de la Leu, parlament prietenos, alegeri in 2009 contra lui Isarescu, dar cu mai multa "prietenie" de la parlament. 2. pd-l nu reuseste sa faca acest pocinog. Propunere de prim-ministru; Isarescu, cu impunerea unui guvern de tehnocrati care sa aiba si ministri pd-l. Si in acest caz se va controla guvernul de la Cotroceni, Isarescu isi va pierde credibilitatea si nu va mai putea candida pentru presedentie. Parlament mai putin "prietenos" dar guvernul va compensa. 3. psd si pnl fac coalitie. Propunere de prim-ministru: Geoana. Presedintele nu-l accepta si e suspendat. Geoana trece cu supleantul la presedintie. Ipoteza in care parlamentul refuza de doua ori candidatul propus de presedinte nu pare probabila. Daca presedintele reuseste sa-si asigure majoritatea parlamentara, chapeau! Om trai si-om vedea. Poate ca totusi socoteala de acasa nu se va potrivi cu cea din targ.
    2008-11-12, 13:56:42 (81.192.118.*)
  9. de trotineta Fraud:
    distinsii mei colegi de forum isi aduc aminte ca am povestit eu odata cum ca peste 60% (informatiile de atunci) din inchisorile americane ar fi in gestiune privata? urmeaza inchisorile australiene http://www.theaustra lian.news.com.au/sto ry/0,25197,24637367- 12377,00.html si daca nu ma insel si cele britanice..... ca pina la urma vor fi toate asta-i alta poveste! Va amintiti de filmul ala cu Stallone in care el era un politai inscenat sa intre intr-o inchisoare sa ancheteze traficul de organe? Cica in Brazilia au DISPARUT pina acum 100 000 minori (nu specifica de cind)! Cica si prin alte parti mai dispar adolescenti.... nu mai spun pe unde ca-mi sar iar pacmanii la gioale! cei care calatoresc foarte des in USA (?!!!) pot plati taxa de 100usd si pot "sari" controlul pasapoartelor in vama USA direct la controlul bagajelor.... adica va trebui sa va lasati ampretati! http://www.cbp.gov/x p/cgov/travel/truste d_traveler/global_en try/ Pt cei nascuti incepind cu 2005 (parca) in USA nu va mai fi problema: ADN-ul e 100% proprietatea guvernului.... posibil sa nu mai fie nevoie de pasapoarte cind vor creste de ajuns sa calatoreasca in afara ........ daca vor mai exista USA pina atunci! Probabil ei vor plati in Amero! :)
    2008-11-12, 16:37:53 (84.57.194.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Opinii

Eveniment