22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAmerica renăscută

America renăscută

Barack Hussein Obama al II-lea este primul preşedinte de culoare al SUA. Al 44-lea preşedinte al „ţării tuturor posibilităţilor“ este un afro-american născut dintr-un cuplu format dintr-un african din Kenya, venit la studii în Hawaii, şi o americancă albă. Alegerea lui Barack Obama reprezintă împlinirea deopotrivă a unui vis şi a unei profeţii. A atins clipa de glorie, visul de libertate al americanilor de culoare, care acum patru decenii erau consideraţi „ciori“, cetăţeni de mâna a doua, vânaţi şi hăituiţi de Ku-Klux-Klan şi de rasişti, cu complicitatea autorităţilor politice şi a justiţiei americane. S-a împlinit profeţia că negrii aduşi pe continentul american cu sute de ani în urmă ca sclavi vor dărui Americii un preşedinte, care va ajuta ţara să se salveze din ghearele propriei neputinţe.

Care este programul de guvernare al primului preşedinte de culoare al SUA? În condiţiile gravei crize financiare pe care au provocat-o speculanţii de pe Wall Street, Obama propune câteva măsuri radicale de relansare a economiei americane, beneficiarii direcţi ai acestor măsuri fiind americanii din familiile muncitoreşti ale clasei mijlocii şi păturii sărace din SUA. Obama doreşte adoptarea unei legi care să crească nivelul taxelor pe profitul companiilor petroliere pentru a obţine astfel fondurile necesare acordării unui ajutor de urgenţă familiilor americane foarte sărace. Altă măsură este crearea unui fond de stat de 25 de miliarde de dolari cu ajutorul căruia să se asigure finanţarea bugetelor pentru sănătate, educaţie, încălzire şi alimentarea cu apă. Alături de acest fond va funcţiona şi un fond în valoare de 25 de miliarde de dolari care va salva aproximativ un milion de locuri de muncă în domeniul construcţiilor de şosele şi poduri şi reparării în regim de urgenţă a şcolilor aflate în degradare. Criza creditelor imobiliare se doreşte rezolvată prin crearea unui credit ipotecar universal, care să ajute aproximativ un milion de americani cu venituri sub 50.000 de dolari pe an şi aflaţi în imposibilitatea de a-şi plăti ratele pentru casă. Această măsură va fi însoţită şi de adoptarea unei legi care va înăspri controlul asupra activităţii firmelor de tranzacţii imobiliare, firme care au contribuit, prin manipularea pieţei, la declanşarea actualei crize financiare. Mediul de afaceri va fi transformat în sensul deschiderii către companiile mici şi mijlocii, care vor fi ajutate printr-o fiscalitate redusă şi prin credite ieftine, oferite sau garantate de stat.

Reforma economică dorită de Obama este completată de o reformă a administraţiei şi vieţii politice. Primul preşedinte afro-american doreşte să pună sub controlul cetăţenilor activitatea de lobby desfăşurată de marile companii, altfel spus, să facă transparente operaţiunile de finanţare şi influenţare a politicienilor americani din guvern, Senat şi Camera Reprezentanţilor de către marile patronate multinaţionale. Creşterea gradului de transparenţă a administraţiei de la Casa Albă, reducerea birocraţiei şi a cheltuielilor guvernamentale provocate de această birocraţie, reevaluarea şi renunţarea la o mare parte din contractele federale încheiate de către administraţia guvernamentală cu diferite companii pentru obţinerea unor servicii reprezintă alte câteva măsuri îndrăzneţe pe care preşedintele Obama doreşte să le adopte.

Reforma serviciilor de sănătate şi asistenţă socială se înscrie pe lista de priorităţi a lui Obama. Pentru prima oară în istoria democraţiei americane, există o dorinţă puternic afirmată la nivelul guvernului SUA de a se asigura fiecărui cetăţean american un minim de asistenţă medicală prin reformarea sistemului asigurărilor de sănătate. În acelaşi timp, Obama doreşte să reducă nivelul costurilor pentru acest tip de asigurări şi să ridice standardele serviciilor medicale oferite de sistemul de sănătate american. Banii pentru astfel de reforme sociale vor fi luaţi de la bogaţii Americii pe care, mai mult sau mai puţin voalat, Obama îi acuză ca fiind responsabili pentru criza în care se zbate ţara.

În plan extern, Obama îşi propune să se retragă din Irak, punând capăt unui război pe care îl consideră inutil, şi să relanseze ofensiva în Afganistan, ţară pe care o priveşte ca fiind punctul central al terorismului al Quaeda. Preşedintele Obama intenţionează să propună ţărilor care deţin armament nuclear un plan a cărui finalitate ar fi o lume fără arme de distrugere în masă, măsura imediată fiind reducerea drastică a arsenalului nuclear al acestor ţări. În cadrul acestui plan, Obama conferă relaţiei cu Rusia o importanţă deosebită, ţară faţă de care preşedintele american doreşte să manifeste atât fermitate, cât şi o deschidere mult mai mare spre colaborarea economică şi militară.

Programul de guvernare al preşedintelui Obama îmi aminteşte de ţelurile preşedintelui J.F. Kennedy, alt reformator al vieţii politice americane. Kennedy a murit asasinat, încă nu se ştie de cine. Obama îşi începe acum drumul spre Istorie. Cum se va încheia acest drum, doar Dumnezeu ştie…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

62 COMENTARII