Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Parfumul unei specii

Opinii - Cornel Mihai Ungureanu
(citeste alte articole de acelasi autor »)





Cornel Mihai Ungureanu

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Îţi răsar deodată în faţa ochilor, pe stradă, în piaţă, la un spectacol sau la vreo lansare de carte, în costumele lor impecabile croite la Milano ori la Paris. Coboară din maşini japoneze în faţa redacţiilor şi intră zâmbind, salutând familiar, încântaţi să te cunoască. Sau să te revadă. Dacă aveţi vârste apropiate, îţi spun pe numele mic şi insistă să faci la fel. „Domnule senator“?, „Domnule deputat“? Chiar îi superi! Ce atâta formalism între prieteni?

Au prins gustul puterii, iar acum, în zile de campanie, încearcă să te convingă că tu eşti cel important. În particular, te bat pe umăr şi te întreabă de-ale tale („De scris ai mai scris? Foarte bine, chiar aseară soţia mea îţi descoperise o carte în bibliotecă. Am vrea să te sprijinim, la viitorul volum, poate. Te rog să îmi spui şi... cu multă plăcere“), iar în public fac demonstraţii economice simple, pe hârtie, cu stiloul lor 1010 Limited Edition, produs de Caran d’Ache, cum că există bani pentru creşterea salariilor în mai multe sectoare bugetare. Aprind cu dexteritate fitilul revendicărilor sindicale, tot aşa cum alţii încearcă să-l stingă, invocând criza economică internaţională. Cu toţii ar fi preferat nişte majorări echitabile, în urma cărora cei cu salarii mici să primească un procent mai mare decât cei cu lefuri mari. Nu se ştie cine îi opreşte să-şi pună în practică intenţiile. Au argumente, ceea ce îţi explică e la mintea cocoşului, doar adversarii lor politici (ajunşi aici, în glas li se simte enervarea) nu pricep. E posibil să fie atât de răuvoitori sau de incompetenţi? Se pare că e.

Le remarci manichiura, acul de la cravată, ceasurile, frizura. Au prins cheag. Comisioanele din privatizări s-au aşezat, proprietăţile şi conturile personale le oferă siguranţă, firmele le merg bine, slavă Domnului, căci ministerele ori primăriile conduse de parteneri au mereu nevoie de lucrări, produse, servicii, de asfalt, de borduri. Afacerile cu acoperire legală (sau, măcar, „imunitară“) prosperă, intrările de capital în bugetul familiei sunt onorabile, başca tranzacţiile internaţionale, proiectele de finanţare depuse la Uniunea Europeană, afacerile imobiliare, speculaţiile la bursă etc. Şi totuşi oamenii ăştia vin la tine. Şi-au lăsat vilele, avioanele personale şi bat oraşele de provincie, îţi sună la uşă, vor să te asculte, să ştie ce te supără. Ratele? Creditele? Recesiunea? Sistemul de sănătate? Cel al educaţiei? Salariul e insuficient? Pensia, prea mică? („De unde ştii tu cât e de mică? Intrigantule!“, ar răspunde domnul inginer Luigi). Ei bine, se rezolvă! Pentru că ei au programe! Au strategii! Ştiu ce trebuie făcut! Şi vor face, pentru că le pasă! Dacă vei avea inspiraţia să îi alegi! Şi ei cred că o vei avea. „Doar suntem în acelaşi iah... în aceeaşi barcă, nu?“, te dojenesc cu blândeţe şi pornesc spre birourile şefilor tăi, unde au de semnat contracte de publicitate ori de plătit pentru timpii de antenă.

În urmă rămâne izul dulce al unui subtil parfum de... lux, amestecat cu miresmele de hazna de care nu pot scăpa maeştrii jocurilor politice. „Ce mă faci, mă Cornel? Eşti în parametri?“, te întreabă o colegă, punându-ţi pe birou un teanc de hârtii. Bombăni ceva, dar, înainte de a te apuca de lucru, te îndrepţi, din instinct, spre fereastră. Ai nevoie de aer, aşa că o deschizi, în grabă, măcar pentru un minut, ca doamna Gina, de la tehnoredactare, după ce pune în pagină fotografii de la vreun accident şi i se pare că-n redacţie miroase a mort.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.94/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.9 din 34 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de tzatza Leana:
    Se zice din batrani, ca daca cineva simte miros de mort asa, din senin, asta prevesteste moartea cuiva. Domnul Cornel a deschis fereastra pentru a se elibera de mirosul parfumurilor politicienilor ca de o duhoare de mort. Poate si ca sa-i treaca greata provocata de ipocrizia "inaltilor oaspeti". Ipocrizie in spatele careia isi ascund aroganta si nesimtirea care ii caracterizeaza. Se apropie alegerile si fiecare furnica, oricat de mica ar fi, conteaza pentru ei tot atat de mult cat nu a contat in cei 4 ani care au trecut de la celelalte alegeri. Isi dreg glasurile si vorbesc mieros, oricarui om pe care il intalnesc si intr-un fel sau altul ii recunoaste ca exponenti politici. Tot din batrani au auzit ca vorba dulce mult aduce. Si le curge laptele si mierea rauri, rauri din gurile mincinoase si stalcite. ca tu, cetateanul simplu care stai in fata lor sa gandesti dupa ce ramai singur, cu gandurile tale "Ce om de treaba, si modest si popular e domnul X!" Insa vedeti ca dumnealor totusi sunt foarte atenti cu sanatatea personala, si abia trecute alegerile recurg la diete severe, tocmai ca doamnele si domnisoarele care tin la silueta dupa imbuibarea cu bucatele delicioase de la mesele de Craciun. Ei, arunca borcanele cu miere in cusca lui Biju de la parcul Zoo si intorc spatele cetatenilor carora le-au vorbit mieros, de greata care li s-a facut de la atata "miere de campanie electorala" si de teama ca se vor imbolnavi de diabet. Vor sa uite de ea, si asa uita si de tine, biet cetatean ramas mofluz dar cu zambetul tamp inca pe fata, mandru si satisfacut de a fi stat de vorba" ca intre prieteni" cu ditamai deputatul sau senatorul sau ministru... Iar el te-a uitat deja chiar din momentul in care intorcandu-se cu spatele spre tine, s-a indreptat spre primul care i-a iesit in cale. Trecute alegerile, reinstalati in fotoliile de-acum sigure pentru un nou mandat, devin din nou prea ocupati ca sa se mai gandeasca la promisiunile facute cetatenilor comuni. Au mii de alte probleme, de mult mai mare importanta decat cele discutate cu tine intre o privire laptoasa, un zambet de miere, nonsalant si doua vorbe goale: sa sporeasca intrările de capital în bugetul familiei, sa urmareasca "tranzacţiile internaţionale, proiectele de finanţare depuse la Uniunea Europeană, afacerile imobiliare, speculaţiile la bursă etc." si sa se faca apreciati si placuti Marilor Sefi din organizatiile mai putin stiute de noi: Masoneria, Organizatia Trilaterala, sa intretina bine vilele si avioanele si iahtul personal, ca de, asa se cuvine fetelor subtiri. Ziceti domnule Ungureanu ca in urma lor ramane persistent mirosul parfumurilor de calitate pe care le folosesc. Oare de ce gandindu-ma la aceste alegeri parlamentare pana la mine razbate insa miros de tamaie?
    2008-11-01, 02:13:52 (79.44.189.*)
  2. de un Craiovean:
    Acum,n-am idee, cu vremurile astea,nici nu mai ai curaju’ sa investesti.Dac’ n-ai menagementu’ pietzii,esti frant.Pentru ca-n viatza intervin lucruri neprevazute, trebuie sa fii prevazator..Sa ma iau pe mine,acum..Ce ma incanta cel mai mult si mai mult ,este mirajul cumparaturilor.De fapt la veniturile mele nete de 500(cinci sute mii) euros pe an,imi pot permite niste ghidusii.Acu’,nu ma dau mare si nici nu ma-nfoi ,ca n-am pene,ce pana mea.Da-mi place(simt ca ma ia la cap un fel de vertij) sa cumpar lucruri scumpe si numa de firma..Sa incep cu textilele,ca nu suport chinezismele,fac alergie.Si sa dau un singur exemplu.Una e sa scoti carasu’ din balti privatizate(sublinie z) imbracat cu un trening polyester si alta e sa mulinezi,echipat cu un Kappa sau Nike,cotton 100%.Parca e altceva…Revin la cumparaturi,ma urmaresti?Acum cateva zile,dup’ ce-am servit un organic food,constat cu stupoare ca plasma mea nu mai corespundea cu noul design al livingului..Si facea si nota discordanta cu cele doua picture semnate Picasso,cumparate la licitatie ,de la un colectionar ..Un mizilic,pan la urma,cate o suta de batrane para , pe bucata..Ca o mica paranteza,sunt intr-o continua lupta cu timpul.,va dati seama,la mine timpul se masoara in time is money,afacerile nu asteapta,ma-ntelegi ce spun acum.In consecinta ,mi-am achizitionat un Rolex(placat cu aur),ca sa-mi ordonez in mod eficient busines-urile..Si ,cum sa-ti explic,ma si calmeaza cand il privesc si,in paralel,ascult un Vivaldi la linia audio Panasonic.In fine,reiau,imi sun soferul si-i spun sa-mi scoata jeep-ul(un BMW X5) destinat numa’ pentru cumparaturi.Mai am un NISAN PATROL(tot nou),cu asta ies cand semnez contractele.De fapt,nu support decat 4 ori 4,sunt mult mai confortabile,iar de sigurantza ,nu mai vorbesc.Mai sa fie,nu mai pot continua,chiar in momentul asta,ma suna un dealer pentru un intravilan de 5000m patrati..Revin…
    2008-11-01, 12:38:24 (79.117.141.*)
  3. de I C from NY:
    Cuvinte cheie:parfum de lux, hazna, mortaciune. O specie, in ansamblul ei, poate sa emane un miros placut, ca un parfum rar, dar cunoscut. E suficient insa ca, in cadrul acelei specii, sa existe unu-doua "specimene" care sa emane un miros pestilential si aerul s-a stricat. In cazul de fata, se pare ca, specia despre care se vorbeste, are prea multe "specimene", si aerul devine prea fetid, aproape irespirabil. Ciudat este faptul ca, cu cat este mai de nerespirabil aerul emanat de aceasta specie, cu atat este mai mare atractia in interiorul ei. Ceva explicatii ale acestei atractii gasim in interiorul articolului de azi al D-lui Ungureanu. Nu gasim insa solutii. E adevarat ca, citind cele scrise de D-l Ungureanu astazi , ne indeamna la refelctie. Si, atunci cand votezi, sa te gandesti la "parfumul acestei specii". Foarte frumoase comentariile de mai sus. Felicitari , D-le Ungureanu, pentru acest "parfum de weekend".
    2008-11-01, 15:10:02 (216.194.21.*)
  4. de valgor:
    Domnule Ungureanu, nu v-as fi suspectat niciodata de ipocrizie sau de populism. Hai sa vedem de ce vorbesc de ambele. Unu la mana, ipocrizia de care va acuz, si anume nuanta ei machiavelica, cea care sustine ca scopul scuza mijloacele, va face sa schitati tabloul omului bogat si sa-l aruncati in fata haitelor sarace si flamande de capra vecinului, alergice la tot ce nu le apartine de drept sau fara de drept. Ce vi se pare anormal, ca cei care se afla in campanie sa ceara cu vorba dulce mult aduce votul alegatorilor sau ca ei sa fie niste oameni bogati? Prima ipoteza e absurda, pentru ca in toate tarile numite democratice asta e jocul. Faceti bine si vedeti ce se intampla in cea mai numita democratica dintre ele chiar acum. A doua ipoteza ar dori sa fie anormal ca ei au ceva cheag. Eu cred ca oamenii nostri politici, ca si ai lor, adica ai celorlalte natiuni, nu pot fi niste terchea-berchea, mate fripte, coate goale, pentru ca vor fi si mai hulpavi in momentul ipoteticii lor veniri la putere, si asta presupunand ca ar avea un minim de calificare pentru a o face. Ca si-au facut sau nu averile abuzand de functia lor trecuta nu este treaba alegatorului sau a dumneavoastra, e treaba Justitiei, daca exista, si a tribunalelor, nu a presei. Dovada e ca multi penali au fost deja votati cu entuziasm la locale. Ca sunt bogati fara sa fi fost inca politici iar e treaba lor si poate a Justitiei. Cert e ca ei sunt cei ce sunt, emanatia poporului din care fac parte si in conditiile votului uninominal nici nu prea pot fi niste saracani. Populismul de care va acuz e determinat de faptul ca un astfel de articol provoaca ura celor multi impotriva candidatilor si poate fi, teoretic desigur, chiar in detrimentul alegatorilor, pentru ca-i poate determina pe acestia sa nu-si aleaga cumpatat optiunile, a vota sau a nu vota, a vota pe X sau pe Y, bineinteles ca urmare a promisiunilor electorale, dar si a trecutului lor politic si al partidului din care fac parte. Daca nu mai credem ca cineva are programe si strategii si ca vrea chiar sa le puna in practica, daca jocul democratic ne pute chiar asa de rau, nu exista alternativa posibila in afara dictaturii personale, unipartinice sau militare. Chestie de alegere si asta!
    2008-11-01, 15:13:01 (196.206.98.*)
  5. de I C from NY:
    "Ca si-au facut sau nu averile abuzand de functia lor trecuta nu este treaba alegatorului sau a dumneavoastra, e treaba Justitiei, daca exista, si a tribunalelor, nu a presei." Ba e treaba tuturor, d-le Valgor. A presei sa descopere si sa ne informeze corect, a noastra sa stim si sa votam in cunostinta de cauza, iar a Justitiei sa condamne si, in consecinta, sa corecteze. As vrea sa va spun ca Presa poate face chiar multe lucruri bune in acest sens. Dar are si ea limitele ei, gradul ei de (in)dependenta. Imb ogatirea politicienilor este o problema foarte spinoasa. E adevarat ca nu trebuie sa fie niste sarantoci. Dar averile lor sa fie la vedere, si castigate in mod cinstit. La unii e vorba de lacomie, foarte frumos pusa in evidenta de un Craiovean, la nr.2. Care lacomie , cred eu, e mai mare decat flamanzenia unor incepatori. Ca e peste tot la fel , sau aproape la fel, e adevarat. Este normal sa simti repulsie atunci cand isi aduc aminte de tine, aceste specimene ale politicii(desi nu toti merita sa le zici asa) numai cand trebuie sa-i votezi. Aici votez pentru prima oara. Nimeni n-a stiut de mine, timp de 8 ani, pana cand m-am inregistrat pentru votare. Acum, numai prididesc cu mesajele telefonice , cu emailurile , cu publicitati, care mai de care, pe banii mei, bineinteles, sa le dau votul. Dar asta e politica, asta e mirosul ei, peste tot in lume, mai mult sau putin suportabil. Macar de s-ar schimba aceste fete , cel putin o data la 4 ani, tot ar fi , parca, mai suportabil "Parfumul acestei specii".
    2008-11-01, 17:06:03 (216.194.22.*)
  6. de valgor:
    :) Oare presa va descoperi si de ce boli suferim fiecare si ne va propune un medic care sa ne trateze, doar daca scriem la jurnal? Sau ne va umple golurile de cunostiinte, pentru ca stie mai bine ce nu stim noi? Nu domnule IC from NY, eu nu cred ca presa trebuie sa ne spuna cine e vinovat si cine nu, pentru ca presa e tot atat de compromisa si manipulata ca si politicienii si culmea, de aceiasi manipulatori si papusari care o platesc si pe ea ca si pe ei. Presa libera si onesta exista doar in mintile romantice. Presa e unealta otravita a aservirii noastre, a consumatorilor de informatii deformate, cea care ne impiedica sa gandim singuri, cea care ne da totul gata mestecat si plin de saliva celor care o comanda. Or exista si exceptii, dar eu nu le cunosc. Si nu poate fi treaba tuturor ceea ce e treaba Justitiei. Altfel ajungem la linsaj, si nu doar de presa, ci si la unul real la o adica. Nu e treaba unor amatori sa suplineasca profesionistii. Nu sunt de acord cu dumneavoastra, imi pare rau! Iar daca la noi politicienii sunt altfel decat la altii ar fi bine sa va intrebati si de ce. De ce niste neica nimeni inainte de 1989 sunt mari rechini de industrie si politica? Nu cumva pentru ca ei au reusit ceea ce majoritatea ar fi dorit sa faca? Nu cumva asa suntem noi toti, dornici sa fim bogati cu orice pret maine dimineata? Or mai fi si exceptii, dar se vede ca nu conteaza. Daca aveti alta explicatie a cestiei o astept cu nerabdare.
    2008-11-01, 17:34:40 (196.206.98.*)
  7. de tzatza Leana :
    Cred ca domnul IC from NY a replicat cat se poate de cu bun simt si la subiect domnului Valgor care, de data aceasta m-a surprins foarte mult. Domnule Valgor, spuneti-mi ca ati glumit, ca de fapt in realitate nu asa vedeti lucrurile. Pai eu in cei aproape jumate de secol de viata am stiut ca presa, justitia, politia si celelalte institutii ale Statului sunt in slujba poporului. Inclusiv Parlamentul si Guvernul ( sau mai ales ei!) . Atunci, de ce sa nu fie consistenta si provenienta averilor lor o problema de interesul poporului? Pai cum asa? Transparenta este o conditie care ne priveste doar pe noi, alde "mate-fripte", "coate goale" ? Si chiar asa sa fie ca in tara asta sa nu existe oameni cu oarecare situatie economica mai decenta dar cu multa onestitate si integritate morala? Nimeni nu a spus ca in fruntea tarii ar trebui sa ajunga un boschetar sau un troglodit, dar, cat de buni si grozavi or fi fiind cei care ne scuipa si ne ling (doar in campanie) ca au reusit in asa putini ani sa detina averi de ordinul zecilor si chiar sutelor de milioaned de euro, in conditiile in care patrimoniul economic al tarii a fost devastat? Ca sa castige increderea si sustinerea poporului, ei trebuie sa accepte aceasta transparenta. Ei reprezinta poporul, iar poporul ii sustine. E limpede? Sau parerea dumneavoastra ramane cea enuntata?
    2008-11-01, 17:46:50 (79.44.189.*)
  8. de trotineta Fraud:
    tzatza tzatza.... iti dai singura cu tesla-n ... deshte bre?!!! esti tu sau vreun pacman? "Nimeni nu a spus ca in fruntea tarii ar trebui sa ajunga un boschetar sau un troglodit" ?!!! Pai Ceausescu ce a fost bre? Hitler? Sau vrei sa spui ca Georgel Texanul, Vacarul Suprem care a studiat la Harvard (parca) merita sa fie "cel mai puternic om al planetei" ca sa folosesc propaganda oficiala si sa ma recunosc impotent! Sau "obositul" de McCain: "erou" al razboiului din Vietnam, unde a "colaborat" cu temnicerii sai.... sau Obama Hussein care nici macar nu e cetatean american! Asa este dle I.C. ca nu putem sa credem "conspiratiile" pt ca nu ne dau voie autoritatile? Pt ca AUTORITATILE REPREZINTA ASTAZI ADEVARUL...in loc sa fie invers....
    2008-11-01, 17:57:08 (92.117.75.*)
  9. de dumi:
    @7: tu esti sarac. cu duhul. auzi, pas boicoteaza alegerile. de ce nu ai spus asta la bancul zilei? radea lumea mai mult decat toate bancurile la un loc postate in ultima saptamana. cei 0.00000000001% boicoteaza alegerile!!!!! maine sa-mi aduci aminte sa plang. azi nu am timp. azi rad de bancul tau. esti dus rau, copile (da-mi voie sa-ti spun asa, dar diferenta de varsta ma face sa-ti zic "copile").
    2008-11-01, 17:58:47 (79.117.204.*)
  10. de Cititor:
    Si cu dumneata cum ramane, esti sarac sau bogat? Fiindca ba te lauzi cu 4 apartamente, cu nu stiu cate ha de pamant si cu excursii de lux in strainatate pe banii tai, ba te dai sarac si cinstit.
    2008-11-01, 18:13:15 (86.126.94.*)
  11. de dumi:
    @11: la mine te referi?
    2008-11-01, 18:15:18 (79.117.204.*)
  12. de trotineta Fraud:
    dumi, daca ai avea ceva in cap in afara de DDR ai boicota si tu alegerile: te-ai prezenta la vot dar nu ai vota! dar iti tulbura fanatismul prea mult gindirea pentru a mai vedea ce trebuie facut! pac: alt sinucigas!
    2008-11-01, 18:23:37 (92.116.126.*)
  13. de matze fripte:
    "Eu cred ca oamenii nostri politici, ca si ai lor, adica ai celorlalte natiuni, nu pot fi niste terchea-berchea, mate fripte, coate goale, pentru ca vor fi si mai hulpavi in momentul ipoteticii lor veniri la putere, si asta presupunand ca ar avea un minim de calificare pentru a o face." ..... zise camaradu valgor cu naduf. Adica mai pe olteneste trebuie sa alegem tot paduchii vechi ca ei "este" satui si o sa suga mai putin decat aia matze fripte care "e" flamanzi. Observ aici o legatura sufleteasca puternica intre camaradu valgor si tovarashu Rotariu; mai ieri primul il aplauda si omagie pe al doilea iar azi al doilea ii urmeaza sfatul (fie si pe dos) primului. Remarc de asemenea ca gandirea inteleapta a camaradului valgor are la baza celebra teorie a drobului de sare de la care nu trebuie sa ne abatem.
    2008-11-01, 18:26:43 (24.57.40.*)
  14. de dumi:
    pentru ce crezi ca noi am iesit in strada in decembrie '89? tu nu ai iesit? ai auzit ce se striga in strada atunci? la vot trebuie sa mergem, indiferent cine sunt cei care candideaza. azi votam un rau mai mic decat ieri, maine vom vota un rau mai mic decat azi, si tot asa pana cand, speram, ca tara va fi condusa de cei care tin cu tara. dar, sa nu participam la vot........., asta nu este o solutie. parerea mea. TF, crezi ca am dreptate? iar daca nu am, poti argumenta? astept. (nu-l am in cap pe ddr, dar el ma ataca in permanent, nu eu pe el. eu doar ii raspund supozitorului)
    2008-11-01, 18:30:33 (79.117.204.*)
  15. de valgor:
    Tzatza Leana, ori nu m-am exprimat prea citet, ori nu m-ati inteles cu adevarat. Mai incerc o data. Un candidat nu poate fi judecat dupa bogatia sau dupa saracia lui, pentru ca ne-am intoarce la valorile comuniste atat de dragi unora sau la judecati de valoare si mai profunde care ar ajunge pana la a ne intreba cum o persoana care n-a facut nimic pentru el pana acum spera sa faca ceva pentru comunitatea pe care o va reprezenta. Daca acea persoana are deja statutul de candidat ar trebui sa insemne ca a fost validata de Societate, ca Justitia n-are nimic de obiectat si ca nu face obiectul unor cercetari penale. Daca o parte a presei, aservita concurentei politice, vrea sa-o zugraveasca cu rahat, fara sa produca dovezi in urma carora se poate autosesiza procuratura, poate sa o faca cu relativa impunitate, gratie libertatii de exprimare. Deci argumentul cu dezvaluirile de presa, fara interventia specialistilor, adica a Justitiei, nu ma convinge deloc si raman la aceasta idee, completata cu cea ca presa nu mai e in slujba poporului, ci a celor care o platesc, pentru ca presa in general nu exista. Exista companii de presa care nu sunt manastiri de maici ci firme cu profit. Daca Justitia nu-si face meseria ea nu poate fi suplinita de o presa aservita. Deci nu impotriva transparentei ma pronuntam, pentru ca transparenta de bunavoie nu exista si ea trebuie impusa prin Lege. Ma pronuntam impotriva opacitatii de gandire provocata de iluzia ca presa ne serveste interesele noastre. Credeti ca eu nu ma intreb cum se pot face miliarde (de euro) in mai putin de 20 de ani? Ma intreb, dar ma intreb ca prostul, pentru ca cei care ar trebui intr-adevar sa se intrebe fac si ei pe prostii. Iar votantilor nici ca le pasa, pentru ca altfel nu-l votau iar pe Mazare sau pe Falca, sau pe... numiti-l dumneavoastra. Poporul i-a votat pentru ca o parte a presei i-a sustinut in timp ce alta parte, adversa, i-a facut de cacao si totul s-a compensat. Nimeni nu mai stie cine minte si cine nu. Daca Justitia ar fi iesit (in aceeasi presa a poporului!) si ar fi spus ce dosare au pe rol, ar fi gresit si ea, pentru ca n-avea un verdict clar. Mai bine, aceasta doamna legata la ochi s-a facut ca nu vede dosarele lor si a lasat sa treaca timpul si sa se raceasca urma. Ce voiam eu sa spun si chiar am spus, Tzatza Leano, e ca daca Justitie nu e, nimic nu e! Aceasta mi se pare a fi problema noatra esentiala: DE CE NU E JUSTITIE? De ce acest popor, cum ziceti dumneavoastra, nu e capabil sa ceara Justitie in loc de bani? De ce se multumeste sa se incaiere pe ciolanele fripturilor platite cu banii lui si svarlite de cei care le-au mancat carnea macra si nu sa dea cu pumnul in masa ca sa fie Dreptate si Cinste in tara asta? De ce preferam sa traim in mocirla asta si sa ne improscam cu noroi in loc sa vrem sa ne spalam cu apa curata? Incepeti sa pricepeti ce vreau sa zic? Ca restul e nimicnicie sau vise frumoase.
    2008-11-01, 18:32:01 (196.206.98.*)
  16. de matze fripte:
    to'arasu trotineta, si de ce ma rog B. Obama nu este cetatean american? si de ce un etnic roman din Serbia nu este cetatean roman dar unul maghiar nascut in Ro este? si sa presupunem prin absurd ca Obama nu ar fi cetatean american atunci care ar fi problema?
    2008-11-01, 18:36:00 (24.57.40.*)
  17. de Cititor:
    Pt Dumi: cum o sa ma refer, domnule, la dumneata?! Ma refeream la DDR, el ba se lauda ca e sarac si cinstit, ba ca are 4 apartamente, pamant si multe altele... Plus ca el isi face campanie electorala pe aici
    2008-11-01, 18:41:07 (86.126.94.*)
  18. de dumi:
    @18: multumesc!
    2008-11-01, 18:42:34 (79.117.204.*)
  19. de tzatza Leana:
    Troty, nu ma acuza gratuit Ca si alte dati, te opresti la impactul cu cuvantul, cu forma lui, fara a-i patrunde continutul. Pai ma' muica, eu vorbeam de faptul ca nu poti gandi sa instaurezi in fruntea tarii pe unu' care nu e in stare sa lege pe "a" de "b", cum nu poti gandi sa sustii intr-un post care sa reprezinte o natiune, pe unu' pe care il culegi dintre boscheti, il dezbraci de hainele slinoase si zdrentuite, ii dai un costum si o cravata (facultativ:) ), si dupa ce l-ai tinut cateva ore la inmuiat in cada cu spuma de baie il dai cu gel si cu parfum si iata-l gata sa te reprezinte. Si eu vorbeam de oameni simpli, dar cu oarece capacitate de a vedea si gandi lucrurile. Daca am spus de oameni cu situatii materiale decente, asta nu inseamna ca am desconsiderat pe cineva; ma gandeam la un model de om bun- gospodar, care stie sa gestioneze si sa dramuiasca avutia tarii asa cum trebuie. Decenta, in viziunea mea este o conditie pe care ar trebui sa o regasim in viata si felul de a fi al oricarui muritor. Sau am lasat sa se inteleaga cumva ca as considera ca un "papucar" ca Ceausescu nu putea fi "acuzat" de decenta? NU, nu gandesc asa. Istoria a demonstrat ca un stat poate fi condus bine si de unul ca Lech Valessa. Cum bine a condus si Ceausescu si ar fi putut inca sa o faca daca nu ar fi fost informat si consiliat gresit tocmai de cei in care a avut incredere, care trebuiau sa apere cu adevarat cauza poporului roman. :) Domnule Valgor, la articolul ala despre vizita FMI si a Bancii Mondiale la Bucuresti, ziceti asa: "De aceea ar trebui sa ne trezim si noi dracului odata si sa ne ocupam de chestii serioase, cum ar fi alegerea unor competenti bine-intentionati in posturi cheie, politice si administrative. Cum se face asta, habar n-am" In respectivul comentariu, imi pare sa va recunosc. In primele de aici insa... m-ati shocat...
    2008-11-01, 18:43:10 (79.44.189.*)
  20. de matze fripte:
    nene valgorache, io nu-s asa important ca camaraderia voastra ca-s un matze fripte doar, dar vorba to'arasului trotineta ,va cam dati cu tesla-n deste ....pai matale esti unul dintre aia care le fiecare articol care ataca politicienii, justitia, militia ,coruptii etc. sari de fiecare data in apararea lor cu scuza "ce e domne, si la americani e tot la fel!". il inteleg pe pretenul matale DDR sa gandeasca asa mai ales ca el este si indreptatit sa o faca pentru ca locuieste in Romania. dar matale care iti platesti datoriile in dolari te gasisi? il faci pe Cornel ipocrit dar din pacate nu te vezi pe matale, probabil din cauza barbii prea lungi. articolul lui CMU de azi este super; este curajos si de bun simt. in loc sa il sustinem matale ii dai bobarnace ca isi perimite sa atace aristocratia de carton.
    2008-11-01, 18:54:22 (24.57.40.*)
  21. de trotineta Fraud:
    dle matze fripte: nenea Hussein este mascut in Kenya si are un certificat de nastere pe care scrie black in ´61 in Hawaii- spun "conspiratiile"! partea proasta este ca pina in 64 (parca) pe certificatele de nastere ale negrilor scria "negroe", plus ca sora dumnealui afirma ca este nascut in Kenya plus ca a refuzat sa prezinte certificatul de nastere unui judecator nu mai stiu cu ce ocazie... Ori asta nu prea intra la "corectitudinea" americana, nu-i asa? tzatza, eu sint adeptul "conspiratiei" manipularii popoarelor prin mass media: daca mass media spune ca sintem in recesiune si trebuie sa mai rabdam 5-10-20 ani, poporul se va resemna si va munci pe degeaba acei ani , nu-i asa? asa ca daca matale spui ceva spune in asa fel in care sa aiba impact asupra "demoratiei" in care cei multi voteaza! prishepi? eu personal am jucat de citeva ori pe aici acest joc al manipularii iti amintesti , ca doar am specificat de fiecare data!
    2008-11-01, 19:09:14 (92.117.36.*)
  22. de valgor:
    Tzatza Leana, situatia noastra ca tara si mai ales ca oameni din aceasta tara, este socanta. Cererile absurde de jos produse de actiunile aberante de sus, totul face ca actuala criza provocata de ingerii de peste ocean, cavalerii libertatii si democratiei prinsi cu armura scoasa si izmenele in vine, sa ne socheze si mai rau. Ca vrem sau ca nu vrem, peste o luna avem alegeri. Si noi ce facem? Iarasi vorbim despre coruptia celor de sus. Imi pare rau daca va mai sochez o data, dar subiectul asta e fumat si, in modesta mea opinie, nu face azi parte din clasa "chestiile serioase", ci ne abate atentia de la ele. E calul de bataie al pedeleuilui, acel partid fara pata si prihana, si in campanie electorala nu face decat sa radicalizeze pe unii impotriva psd&pnl si sa duca la alegerea cui trebuie in Parlament. Filmul asta l-am mai vazut o data acum patru ani si nu a dus niciunde. Asa caci, cu riscul de a soca o data in plus, "aristocratia de carton", cum zice un amighete pe aci, este cea care va castiga alegerile si de data asta. Tot aia cu Rolex, cu 4x4, cu vile, tot ei au bani pentru uninominalele atat de visate de popor, fara sa stie bine, ca de obicei, ce sunt alea. Problema e ce vom face noi, sau maidegraba ce vor face cei cu constiinta de sine din interiorul tarii, pentru a le forta mana sa se ocupe de "chestii serioase". Daca vom boscorodi pe la colturi ca toti sunt hoti, apoi ii vom vota si apoi ii vom injura inca patru ani, nu stiu care e de fapt castigul. Ne facem doar ca facem ceva, fara sa miscam un deget. Stam acasa in halat si papuci si izgonim noua Nomenclatura cu paleta de muste. Daca asta vreti sa intelegeti, ca eu as lua partea dubiosilor si impostorilor, credeti ce vreti. Eu vorbeam de altceva si nu imi retrag niciun cuvant din cele scrise.
    2008-11-01, 19:22:40 (196.206.98.*)
  23. de trotineta Fraud:
    si daca nu te-ai lamurit tzatza de ce ai gresit capital: ai confirmat poporului ca orice cretin care isi fabrica o biografie si suprima "conspiratiile" despre mizeria lui morala si apare in costum "la 4 ace" este cea mai buna alegere! UN EMINESCU AR FI FOST MAI PREJOS CU PARUL ALA? Si nu ma refer la "nu cel mai mare poet al romanilor ci cel mai mare roman al romanilor" cum il numea Tutea!
    2008-11-01, 19:22:43 (92.117.36.*)
  24. de Matache Carandache:
    Sa tragem o linie. Nea Cornele, tare-mi vine sa cred ca ai descris vizita de lucru a celor trei PDL-isti prin redactia GDS si sa banuiesc ca stiloul era al lui Videanu si mirosul al lui Stolo-Cap-de-Mort. Dac-o tii tot asa n-o sa ajungi niciodata ambasador la Londra, dupa modelul lui Traian Ungureanu, varu-tau. Tzatza-ta si troti s-au straduit sa te lumineze la cap, cei trei nu sunt numai niste mafioti autohtoni, ei sunt manevrati de masonerie, FMI, NWO, CFR, FED, SKULL & BONES, ......., Bilderberg si Bergenbier, dar tu nu pricepi nimic. Craioveanul este amator in firme de lux, habar n-are, ca si mine, abia acum am aflat si eu de Caran d’Ache. Valgor si IC, desi ne spun ca situatia nu e mult diferita in restul lunii, cauta cauza-cauzelor, poveste veche ... DDR ne anunta ca boicoteaza alegerile si nu vom mai avea alternativa comunistilor adevarati, va trebui sa alegem doar intre comunistii-capitalis ti. Vai ! Vai! Vai ! Concluzia este ca ... care concluzie ?
    2008-11-01, 19:36:20 (212.42.236.*)
  25. de Craiovean get-buget:
    tzatzo,stau,ma intreb si ma crucesc:in ce dispozitie iesita din ordinar erai cind ai vorbit cu "blabla" la telefon si i-ai lasat o impresie buna???
    2008-11-01, 19:40:34 (79.117.219.*)
  26. de tzatza Leana:
    Troty, las-o naiba de carcoteala! Chiar ti-ai propus sa imi contesti orice as zice? Doar ai avut multe ocazii sa intelegi cate ceva despre cum gandesc si cum sunt. De ce insisti sa cauti parul in ou? Stii bine ca nu e asa cum tu ma acuzi. Repet: nu imi plac nici ideile si nici actele extreme. Nici impatimirile exagerate, sterile. Da, ai citit bine: sterile. Ce crezi ca pot genera asemenea "discutii"? Nu poti sa il tarasti pe un Eminescu de pe piedestalul sau in mizeria tomberoanelor, sau a canalelor, a "oraselor de sub orase". Hai sa fim rezonabili! Eminescu avea un anumit nivel de cultura, era capabil sa perceapa corect mersul lumii... Daca ai inceta sa rastalmacesti, poate ca ai reusi sa prinzi ideea corect. Imi plac discutiile chiar contradictorii, dar nu si polemicile insensate. :(
    2008-11-01, 20:09:34 (79.24.191.*)
  27. de I C from NY:
    Pentru D-l Valgor de la nr. 6. Da am o explicatie. Cu mici diferente de nuante am spus cam acelasi lucru ca si dvs.,in comentariul meu de raspuns. Se impun insa cateva precizari: Eu am zis ca e treaba tuturor. Iar, apoi, am precizat care si ce treaba sa faca. Si nicidecum ca unii s-o faca pe a altora. Presa pe a ei, politicienii pe a lor, si noi pe a noastra ca alegatori. Am vorbit de gradul de in sau dependenta a presei, ceea ce nu vine in contradictie deloc cu ceea ce ziceti dvs. despre presa. Ceea ce insa m-a frapat la dvs. este faptul ca il acuzati pe d-l Ungureanu de instigare la ura. Ceea ce nu este deloc adevarat. Acest OM uraste intr-adevar exact de ceea ce il acuzati dvs. ca ar fi :ipocrizia, minciuna, necinstea,lingusirea etc. Ceea ce ar trebuii sa uram cu totii. In acest caz, il putem acuza , mai degraba, ca iubeste ceea ce ar trebui sa iubim cu totii: cinstea, adevarul, dreptatea, etc. E adevarat ca are un stil cam esoteric, literar, obisnuit mai putin in jurnalistica cotidiana. Dar, pana la urma, intelegem ce vrea sa spuna. Multumesc ,taztzo Leano(scuzati modul nepoliticos de adresare!), pentru sustinere. Sper ca m-am descurcat si singur, nu-i asa?. In ceea ce priveste apostrofarea D-lui Trotineta Fraud, cu privire la teoria "conspiratiilor", nu stiu ce sa spun ca nu ma pricep la "conspiratii". Cat priveste insa raportul dintre "autoritatea adevarului" si "adevarul autoritatilor", inclin sa cred, mai degraba, ca adevarul este relativ. Si , enuntand paradoxul adevarului, ca nu exista adevar absolut. O zi buna tuturor!
    2008-11-01, 20:16:36 (216.194.21.*)
  28. de trotineta Fraud:
    crezi ce vrei tzatzo eu doar ti-am atras atentia, eram convins ca nu ai facut-o cu intentie.... dar daca vrei sa obtii votul alegatorilor americani apelezi la neurolingvistic! prishepi? :) iar pe Eminescu l-au tirit alti prin clinici la tratamente cu mercur inainte de a fi coborit de pe piedestal! nu pe tine te rastalmacesc bre dar aici se duce o lupta si daca nu o vezi e pacat!
    2008-11-01, 20:19:26 (92.117.40.*)
  29. de yo:
    asa e,tu si sancho panza duceti lupte crincene...:))))
    2008-11-01, 20:26:26 (79.117.219.*)
  30. de trotineta Fraud:
    bineinteles, trebuie sa va de-programam dupa zeci de ani de indobitocire ideologica : rus= comunist=rau, capitalist=bun= bunastare, guvern=corectitudine = grija pt popor? din anii 70 de la Population control Plan al lui Kissinger cu cei 3 mlrd si ceva de locuitori pina astazi la aproape 7 mlrd bineinteles ca lupta e crincena! dle IC, e de ajuns sa dati un search la rockefeller population control sau doar population control pe youtube sa vedeti "conspiratiile" guvernamentale nu bilbiieli pe internet! e timpul sa luati in serios anumite "CONSPIRATII" neconspirative!
    2008-11-01, 20:55:49 (92.117.174.*)
  31. de matze fripte:
    to'arashu trotineta, pai dv. intinati idealurile comunismului care este contra discriminarii rasiale. si chiar daca ar fi nascut in kenya legea ii acorda cetatenie americana pentru simplul fapt ca ma-sa este americanca. pana la urma tot nu pricep ce ai cu el si ce legatura are cu articolul? poate pe matale si pe camaradu valgorache va "plateste" agenturilii interne ca sa ne distrageti atentia si sa ne faceti mai indulgenti cu aristocratii proveniti din matze fripte care acum nu mai vor alte matze fripte alaturi de ei!? ha? asa-i?
    2008-11-01, 21:02:35 (24.57.40.*)
  32. de trotineta Fraud:
    mamicuta tovarasului Hussein a renuntat ulterior la cetatenia americana recasatorindu-se in Pakistan (parca)... lasa-mi te rog mie chestiile astea, da? nu-mi rezulta din comentariile dlui valgor sau din ale mele ca vrem aristocrati parveniti! am spus "tovaras" pentru ca a activat si el si sotioara dinsului intr-o organizatie pro-comunista motiv pentru care proiectul de diploma al tovarasei Obama nu este de gasit... pentru ca (umbla vorba) ar fi foarte rasist! si, intentionat nu are legatura cu articolul pentru ca problema romanilor si a omenirii e alta nu articolasele unor ziaristi care nu vor sa-si piarda piinea sau vor sa o acopere cu Nutella! "Ori comunitatea romaneasca nu a avut -dupa ce ocupantul rus a pleca-t -pastori, nu a avut constiinte ale natiei, nici directori de constiinta, cu un cuvint: intelectuali. Se simt insultati, -injurati- bravii -ingineri- ai patriei? Foarte bine, ar fi pentru prima oara cind s-ar simti."- Paul Goma
    2008-11-01, 21:18:20 (92.116.90.*)
  33. de mos Teaca:
    fa Leano marsh fa acasa sami pui masa ca venii beat de la carciuma si mie foame a drac de putoare traiesti din pensia mea de cap si nu faci nimica nu dai mancare la oratanii si nici capra nuo mulgi stai toata ziua cu nasu Doruletz cand nasa nui acasa. auziti uamini buni cica io sunt sarac si batran si nu mi se mai da nasu are bani ca are 4 firme si patru apartamente cu jacuzi dela ce drac o fi ala ca cica sta cu dosu n el sii face frectie pe dinauntru mai bine cum ii faceam io la tinerete. no luati in sama cacuma este zgandarata rau hai fa vino acas ca de te prind te bat cu biciusca di la caruta.
    2008-11-01, 21:18:39 (204.8.156.*)
  34. de matze fripte:
    aha tovarashu trotineta acu intelesei exact nimic. pai daca este si el tovarash atunci este de-al lu matale si trebuie sa-l lauzi nu sa-l critici. cre'ca e vorba de Indonezia nu Pakistan si cre'ca n-a renuntat la cetatenia americana.... da daca asa zice cospiratia nu putem face nimic trebe sa credem. acu fie vorba intre noi, matale esti un tip foarte destept si cult, 'telectual nu gluma de care Ro este plina ochi c-a curs si pe de laturi ca unii sunt prin Jermania ,dar degeaba; iar inginerii astia au cam plecat demult care-ncotro. sa spuna camaradu valgorache daca nu-i asa!
    2008-11-01, 21:30:38 (24.57.40.*)
  35. de trotineta Fraud:
    bineinteles ca atacindu-ma pe mine vei demonstra ca Obama este schimbarea de care are nevoie USA si implicit lumea, nu-i asa? iti aduci aminte de proverbul ala cu padurea? daca ti-as spune ca bancile dar mai ales bancherii trebuiesc eliminati mi-ai spune ca nu are legatura cu articolul sau ca m-ai jignii (sic) facindu-ma comunist?
    2008-11-01, 21:36:30 (92.116.131.*)
  36. de Radical:
    Buna seara ! Vad ca v-ati aprins ! D-le Valgor spuneati la nr 16 ca "Un candidat nu poate fi judecat dupa bogatia sau dupa saracia lui" - in opinia mea poate fi judecat dupa felul in care a obtinut bogatia si dupa felul in care si-a administrat saracia. Sa stiti ca si saracia e un pacat, daca ti-ai provocat-o singur prin indiferenta, lene si alte asemenea. Deci nu e o lauda sa fii sarac si un motiv pentru a fi ales. Strabunica-mea avea o vorba, care vorba am constatat ca e adevarata "saracu' se face-al dracu' " . M-am perindat in perioada asta prin zonele in care partidele isi organizeaza campania si am constatat ca membri aceluiasi partid nu se iubesc intre ei. Am avut parte de o scena pe care o voi da ca si exemplu : un personaj care a ajuns in varf, a intrat in sediul partidului si a uitat sa salute muritorii de rand care se uitau la el ca la un semizeu. Atunci s-au rasculat ca niste vajnici revolutionari si i-au reprosat acest lucru spunandu-i ca daca el este acolo in varf este pentru ca ei au muncit pentru el si asteapta de le al nu numai un salut ci si recompense (in general se cer functii). salutul nu tine decat de buna crestere pe care un coate goale needucat nu poate s-o aiba, pentru ca nu a avut cine sa i-o dea. Exista exceptii in care oamenii care ajung la maturitate intelectuala (indiferent de origine) invata bunul simt , care de obicei pleaca dinlauntrul fiecaruia. Este bun si cel cultivat sau cel autodidact, dar e greu cu el, pentru ca mai uiti ce ai invatat la "training", din cand in cand. Parerea mea este ca cei care candideaza sunt la fel, indiferent de culoare politica. Ei incalca orice reguli ale demnitatii, se prostitueaza, se tavalesc prin noroi pentru un vot in plus. Dl. Cornel Mihai Ungureanu a scris un articol perfect in care nu mi se pare ca promoveaza sau denigreaza vreun candidat sau vreun partid. Este o descriere generala care se potriveste perfect oricarui candidat care mai si castiga. Mie mi se pare ca dl I C from NY are chiar drepate in cele ce spune. Eu sunt dezgustat de tot ce se intamppla si mai ales de candidati. Nu ii intereseaza decat ce beneficii ca urmare a castigarii alegerilor. Problema lor este sa aiba ce sa promita. Fac strategii, cer statistici ca sa aiba ce raspunsuri sa dea alegatorilor. Vor sa raspunda la obiect, sa ii abureasca. Cei bogati sunt mai flamanzi decat cei saraci, pentru simplul fapt ca apetitul lor e mai mare. Un stomac care a suferit o operatie de ulcer , mananca mai putin la o masa, pe cand unul antrenat la chefuri, tot timpul simte nevoie de ghiftuire. Dar , dupa cum am spus, nici saracia nu e o lauda sau un criteriu dupa care sa alegem pe cineva. Vreau sa salut pe obisnuitii forumului : I C from NY , Valgor, Trotineta, DDR(bafta in alegeri, daca ce ganditi, ganditi cu inima), tzatza Leana, Craiovean get-buget, Cititor, dumi ... lipseste domnul hero, dar il salut si pe dansul.
    2008-11-01, 21:42:31 (79.117.133.*)
  37. de Craiovean get-buget:
    Sa traiesti si dumneata,domnule Radical!
    2008-11-01, 21:57:34 (79.117.219.*)
  38. de tzatza Leana:
    :) Un salut sincer si dumneavoastra, domnule Radical! __"Cei bogati sunt mai flamanzi decat cei saraci, pentru simplul fapt ca apetitul lor e mai mare." spuneti dumneavoastra. Asa-i! Foamea lor creste pentru ca si patrimoniul lor personal s-a marit considerabil. Preocupati de a tine la standard inalt firmele ai caror proprietari s-au trezit peste noapte ( ca se uita in oglinda si se minuneaza ei insisi de cat au reusit sa acumuleze de cand sunt persoane notorii) i-a lovit bulimia si mananca intr-una. Deci, au nevoie sa isi asigure tot mai multa hrana. Cu cat e mai mare burta locomotivei, cu atat mai multi carbuni trebuie sa lopateze fochistul. Numai ca... pentru ei, fochistii suntem noi.
    2008-11-01, 22:14:53 (79.24.191.*)
  39. de Craiovean get-buget:
    si la diesel-e cum e.....?:)
    2008-11-01, 22:23:23 (79.117.219.*)
  40. de Victor Socolovici:
    Domnule Ungureanu, Punctul dumneavoastra de vedere imi aduce aminte de unul dintre romanele lui Nicolae Filimon si de mai multi eroi.Nu contrazic cele scrise aici insa, ca si Nicolae Filimon, ati vrea sa reformati societatea, s-o moralizati dupa un ideal social si etic specific vremii de azi. Nu cred ca dumneavoastra sunteti ,,printre noii mici- burghezi devotati cauzei nationale,cantareti de biserica ce intrau in categoria dascaletilor" cum zicea George Calinescu despre N.Filimon. Mai degraba, eu cred ca dumneavoastra sunteti un critic politic roman in intelesul tehnic al cuvantului.Ca scriitor aveti o putere de exprimare eminenta, plina de agilitate, coloratura si inflorituri.Mie imi place,sincer zic ,acest stil! Romania, dar si alte democratii mai vechi ca ale noastre( democratiile noastre sunt mereu noi caci au existat in reprize, nu au avut continuitate ca aici peste ocean!) au pe Dinu Paturica sau pe Tanase Scatiu. Multi vatafi de curte - cunoscatori in ale cititului si scrisului, cunoscatori si de putinica vorbire straina- se incumeta azi sa candideze pentru propasirea neamului sau, pentru bunastarea si fericirea lui, mama lui de neam! Indiferent de cum se intra in politica- fie prin intermediul femeilor(eu stiu doar pe francezul Julien Sorel!), prin persuasiune, prin mijloace mai mult sau mai putin oneste, fie brutal ,prin jefuirea neamului - un lucru este esential: energia Paturicilor si Scatiilor planetari ramane mereu intacta si aspiratia spre inaltare nu are oprire. Va intreb si ma intreb: avem noi,eu ori dumneavoastra, ascuns intr-un ungher al sufletului, aspiratia spre inaltare? Si daca da, ce fel de inaltare?
    2008-11-01, 22:32:07 (70.55.91.*)
  41. de lis:
    fostul primar general viorel lis candideaza la functia de senator al romaniei sustinut de partidul romania mare.viorel lis candideaza la craiova in colegiul 2.
    2008-11-02, 01:16:36 (92.81.85.*)
  42. de mate fripte:
    nene valgorache o detesi in bara ca domnu radical care desi nu stie sa-i salute si pe mate fripte exact ca cantidatu din povestea dumnealui macar a priceput ca paduchii care sug de doujdeani de zile au burta mult mai mare si vor ****de cateva ori mai mult decat unul lihnit. sa tratiti domn radical si sa stiti ca dv. nu ati avea ce aveti fara noi plebeii exact asa cum zice tovarasu Doruletz care-i om bun la suflet asa cum era si secretaru general saracu.
    2008-11-02, 01:41:03 (24.57.40.*)
  43. de Radical:
    Buna dimineata d-le "mate fripte", acum ca am facut cunostinta, o sa vorbesc si cu dvs. Nu v-am mai vazut p'aci si m-am gandit ca sunteti un hoinar prin lumea noastra, o aparitie efemera ... dar poate n-am fost eu atent, ca in ultima vreme n-am pea avut nici eu timp pentru prezenta. Spuneti ca eu nu as avea ce am (nu stiu de unde stiti ce am) fara dvs plebeii, da sa stiti ca nici plebeii nu ar avea ce au fara noi, printii sau boierii sau politicienii (mai nou) , adica nesiguranta zilei de maine, foamete, boli, razboaie, ura, coruptie. Vedeti ca si noi putem oferi cate ceva ? Traim intr-o lume a interdependentei. Nici noi nu putem fara voi si nici voi fara noi :) Vedeti ? Nu ati putea sa recunosteti binele daca nu ati avea parte de rau. Noi politicienii va oferim sansa de a va tine treji, cu simturile aprinse. Noi va oferim sansa ochilor deschisi, prin oferirea pe tava a raului si prin prezentarea binelui. Ce ati fi fara noi ? Niste fete zambitoare, care nu pot anticipa pericolul, pentru ca nu stiu de existenta lui. Pai de-asta suntem noi aici, pentru a va face protectia muncii si pentru a simula cazuri reale, in viata reala. Asta este o instructie pe termen lung care sa va tina alerti. Traiul bun duce la dementa, te moleseste. Asta facem noi pentru voi, va facem sa apreciati viata, atunci cand o intrezariti printre umbrele generate de luminita de la capatul tunelului. Mi-aparut bine de cunostinta domnule "mate fripte".
    2008-11-02, 08:01:25 (79.117.133.*)
  44. de trotineta Fraud:
    am scapat citeva "detalii" din vedere: unul ar fi Amero! pe undeva citeam ca in februarie 09 economia americana va colapsa.... astazi gasesc un "insider" (sanchi: agent in inaintare- tipic Rothschild) care afirma ca are o moneda de 20 Amero din lotul de 800 miliarde trimis Chinei (detinatoare a 2.3 trilioane usd cash) si ca cel tirziu in februarie 09 dolarul american se va prabusi printr-o alta misculatie financiara: Trezoreria USA va declara stare de urgenta -nu mai are bani gheata sa plateasca nici dobinzile la imprumuturile "internationale"- si dolarul ca moneda de referinta la nivel global se va pulveriza! Acum citeva luni citiva mi-au ris cind am intrebat ce se intimpla daca bancherii privati care controleaza dolarul american il retrag subit de pe piata: "Fii serios, n-are cum sa se intimple!" a fost cel mai "logic" raspuns! Anul asta, Senatul USA s-a intilnit in sesiune extraordinara (cam asa ceva) in foarte mare secret, doar a patra oara in toata istoria USA! Politia si Armata sint dizlocate pe strazile USA in eventualitatea "revoltelor" provocate de alegerea lui Obama ca presedinte! Blackwater, armata de mercenari a lui Georgel Texanul, foarte pregatita in Iraq-Afganistan, este deja dotata cu elicoptere si avioane de lupta! Ultima lor achizitie pentru "piratii" somalezi este o nava de lupta de mic tonaj! daca mai imi aduc aminte si de puterile dictatoriale asumate de FEMA (dezastre si alte halea) dupa 11 sept si ale lor presupuse lagare de concentrare, antrenati deja in depozitele fostului aeroport din New Orleans (parca) unde au retinut parca pentru doua saptamini citeva mii de recalcitranti (parca nu era New Orleans).... exercitiile militare de prin Texas din ultimii ani in care au fost dotati cu munitie de lupta -cu bareaje pentru control si asediu aproape complet al unor orase "libere" americane.... indobitocirea ideologica a popoarelor "civilizate" si "democratice" demonstrata cu prisos la 11 sept 2001 care au luat si iau inca Autoritatea drept Adevar cind au "trimis" "Coalitia impotriva terorii" in proportie de 94%..... este greu sa rezisti tentatiei de a domina total omenirea... ALBASTRA PLANETA doar pentru tine! Terra Madre ne-a fost furata cel mai devreme acum 100 ani! De ce oare imi aduc aminte de ala cu canita de aluminiu din filmele americane care zbiera pe strazi dupa Apocalipsa? :) Pentru ca de aceea a fost introdus in acele filme de scenaristii cu indobitocirea in masa: sa ne aducem aminte la momentul oportun! Uite ca a sosit acel moment!
    2008-11-02, 09:42:43 (92.116.5.*)
  45. de trotineta Fraud:
    mda, incompleta imaginea: daca Trezoreria intra in regim de urgenta si anunta lipsa lichiditatilor si mai multe anunturi "sperietoare" bursele se vor "speria" din nou si se vor "prabusi" pulverizind dolarul. Apoi vor aparea iar "salvatorii" (prima oara in 39, parca) si isi vor oferi imprumuturile total (bineinteles) dezinteresat in amero! si daca mai crede cineva in emigratia masiva acceptata in ultimii ani de "tarile civilizate" ca ajutor inocent, poate sa parieze pe voluntariatul acestora la sustinerea guvernelor in "criza"! e o imagine atit de complicata incit "poporul insusi va spune ca este o minciuna" - conform Hitler (furata de la Caesar).
    2008-11-02, 10:38:53 (92.117.95.*)
  46. de trotineta Fraud:
    GDS : SINTETI MARI!!! Dintr-una in alta, pe un site am gasit un link catre voi: http://www.gds.ro/Ac tualitate/2002-02-11 /Vaccinul+suspectat+ ca+ar+provoca+autism +a+ajuns+in+Romania
    2008-11-02, 10:56:16 (92.116.57.*)
  47. de trotineta Fraud:
    Azi am avut o revelatie: mi-am dat seama cit de mult v-am stresat pe toti cu delirul meu. Imi cer mii de scuze. Dar va rog sa ma intelegeti, nu am nimic altceva de facut. Sunt lipsit de imaginatie, de inteligenta si de prieteni. Incep fiecare zi tragind pe nas diluant si taindu-ma in jurul venelor. Ce scriu aici e ce-mi spun VOCILE... sunt un gandac frustrat.
    2008-11-02, 11:08:40 (79.117.190.*)
  48. de trotineta Fraud:
    si am uitat sa specific (manipulare) sint un agent nenorocit, tradator de tara si un timpit fara limite care semneaza cu pseudonimul altora! -sper ca stapinii sa ma plateasca bine pentru posturile astea idioate! -de fapt ma visez agent pentru ca sint atit de dobitoc ca nici macar nu ma astept sa ma plateasca pentru posturile astea trucate! :)
    2008-11-02, 11:14:31 (92.116.57.*)
  49. de trotineta Fraud:
    iar doctorii imi spus sa adaug ca am mania persecutiei, iluzii paranoide, vad conspiratii peste tot si ma folosesc de un patriotism de fatada ca un paravan dupa care imi ascund ura si nimicnicia. Sunt gol pe dinauntru iar "gindurile" mele sunt regurgitari a ce scriu diversii psihopati pe care ii gasesc pe Internet. Locul meu e inapoi in camera cu peretii capitonati...
    2008-11-02, 11:23:40 (79.117.190.*)
  50. de trotineta Fraud:
    rog gds sa sesizeze politia pina nu imi fac rau pentru ca am tendinte sinucigase! in cel mai fericit caz ma "scald" in multime inarmat cu bombe pretinzind ca sint Basescu! de obicei ma bate gindul ca sint Napoleon si am cucerit lumea! imi place pseudonimul asta astazi, dar miine?
    2008-11-02, 11:29:54 (92.116.59.*)
  51. de trotineta Fraud:
    si mai rog si salvarea sa ma ia, tra la la tra la la...
    2008-11-02, 11:37:43 (79.117.190.*)
  52. de trotineta Fraud:
    fraiere nu vezi ca ai ip static? tot forumul stie ca folosesc ip dinamic! si mai vrei sa pari inteligent!... :), :) si iar :)
    2008-11-02, 11:40:17 (92.117.89.*)
  53. de trotineta Fraud:
    Nastasia Maniu: „Eu cu cine votez?!“ — ARP Peste circa un an doua luni si jumatate, aceasta cronica maladie, cu puseuri acute din patru in patru ani, va iesi prin depasire de varsta din pubertatea ei intarziata, dublata inevitabil de o inteligenta retardata, si va intra triumfal intr-o varsta rotunda: 20 de ani. Atati se vor implini de la marea si misterioasa, ca sa nu spun intunecata, descatusare din 22 decembrie 1989. Sa ne traiasca! Nu boala, ci democratia pe care visam sa o vedem intrata odata si odata in maturitate. Se pare insa ca “proorocul” politicii postdecembriste, trecutul la cele vesnice Silviu Brucan, n-a fost tocmai un prooroc mincinos, ba, dimpotriva, unul foarte informat, fiind dintre cei care au proiectat mersul anumitor evenimente. Oare aici sa se afle radacina acestei boli? Adica in faptul ca biata (beata) noastra istorie a fost croita, nu dupa voia noastra, ci dupa voia altora, a fost scrisa cu sangele nostru, dar cu mana altcuiva? Nu m-ar mira un astfel de adevar, din moment ce, iata, avem acum o istorie trunchiata, manipulata, uitata, o istorie impachetata, legata cu funda si oferita, din patru in patru ani, drept mita electorala sub forma de mici si de bere, de brichete, brelocuri, brosurele, pixuri, discursuri, manele si alte delicatesuri crosetate in direct pe micul ecran, spre deliciul tuturor. Aceste lucruri “esentiale” sunt, dupa cum banuiesc pana si melcii din crescatorii, perfect inutile in desfasurarea urmatorilor patru ani, intrati subit, pentru majoritatea populatiei, dupa incheierea festinului electoral, intr-o incurabila depresie si intr-o inanitie cronica, pentru ca, dupa alti patru ani, sa se reia totul de la inceput in aceeasi maniera jalnic-penibila. Superba si constanta istorie postdecembrista mai avem, nu-i asa? Deprimanta, derizorie, monotona istorie, veti spune unii dintre dumneavoastra, cei care refuzati sa va lasati inseriati, in secret sau pe fata, dar cu un veritabil cinism, in categoria fraierilor electorali, care inghit pe nerasuflate galusca, aidoma unor debile animale politice, lipsite de discernamant si avand educatia, cultura si inteligenta situate strategic sub bracinar. Dar pana si ei, bietii fraieri electorali, tot se satura sa mai inghita acelasi circ interminabil pe stomacul gol. Cu alte cuvinte, pana si naivii refuza circul fara paine, renuntand sa mai mearga la vot, chiar daca stiu ca aceasta cale aleasa de ei nu duce nicaieri. Desigur, cei implicati in provocarea sindromului electoral se vor intreba indignati: Cum adica circ fara paine? Ce vrea sa insemne asta? N-am marit noi pensiile si salariile de atatea ori, chiar si-n prag electoral, cu riscul de a fi etichetati drept mituitori de constiinta civica si politica? N-am votat in Parlament cresterea cu 50% a profesorilor si a preotilor, in ciuda crizei care bantuie SUA si Europa si care ne poate lovi si pe noi? Nu s-a iscat, iata, din aceasta pricina, o noua cearta politica, impinsa pana in instanta, de asta data intre legislativ si executiv, adica tot intre noi si noi, cei de la putere, pentru a se intelege odata pentru totdeauna cine e mai darnic electoral? N-am dat noi ajutoare si pomeni dezmostenitilor soartei? Asadar, cum indrazniti sa vorbiti de circ fara paine? Noi dam, fara sa ne zgarcim, caci nu dam din buzunarul nostru, ci tot din al vostru, dam, prin urmare, si circ, dar si paine. Am invatat asta de la stramosii nostri romani, care-si indopau cu multa darnicie supusii atat cu circ cat si cu paine. N-om fi noi, urmasii lor, mai natarai decat ei, dar nici “niste rai si niste fameni”. La aceste legitime, eventuale intrebari si afirmatii care, daca esti mai slab de inger, te pot lasa masca, eu i-as trimite pe guvernantii destinelor noastre sa intre din cand in cand in magazinele alimen tare de cartier, acolo unde se presupune ca preturile sunt mai modeste decat in mall-urile sau in magazinele de fite, sa intre, asadar, si sa vada ca, in timp ce pensiile vor creste incepand cu luna aceasta cu 20%, pretul unui salam cu zgarciuri, cel mai umil dintre mezeluri, cel pe care si-l pot permite din cand in cand pensionarii, a crescut deja cu aproximativ 30%, in etape succesive pe parcursul a doua luni. Facand un calcul elementar si aproximativ, constatam ca puterea de cumparare a pensionarilor “a crescut” si ea cu -10%. Altfel spus, a crescut in jos, daca imi este permisa aceasta extravaganta de expresie, aflata altminteri intr-o perfecta concordanta cu logica electorala si cu “generozitatea” hulpavei si primitivei noastre economii de piata. Si atunci, vorba aia blestemata si parca predestinata, pe care nenea Iancu, neavand altceva mai bun de facut in geniala lui intuitie mucalita, ne-a lipit-o pe frunte ca pe o eticheta turmentata: “Hac, eu cu cine votez, sa traiti ?” Si, fiindca veni vorba de acest gest care aminteste de unii mai smecheri ce lipesc lovelele de fruntile manelistilor, pentru ca au cu ce, ma, au cu ce, ma intreb si eu asa, ca o fraieresteana, pe noi cine ne mai “canta” electoral? Si asta, pentru ca - nu-i asa? - avem pe cine asculta, din moment ce ne-am procopsit cu ditamai listele uninominale, despre care, e adevarat, multi habar nu au ce inseamna si cu ce se mananca, daca sunt sau nu comestibile, daca au sau ba E-uri etc. Dar ce mai conteaza o ignoranta (era sa spun “aroganta”) in plus sau in minus? Important este ca optiunile noastre de vot s-au mai colorat nitel, s-au mai diversificat, asa incat nu mai suntem nevoiti sa mai punem stampila pe aceeasi imbatranita in rele clasa politica (asa cred unii dintre noi), acum avem prospaturi, deci nu ne mai intrebam, clatinandu-ne dezorientati:Eu cu cine votez? Cum cu cine ? Nu l-ati descoperit inca pe listele uninominale pe inaltimea sa Copilul Minune? N-ati vazut-o in toata splendoarea ei pe frumoasa, haioasa si nabadaioasa Oana Zavoranu, o adevarata capodopera de femeie, simpatica foc, nu doar atunci cand tace, ceea ce cred ca nu i se intampla nici macar in somnul ei cel mai profund, ci chiar si atunci cand parlamenteaza infocata cu mult prea cunoscuta ei mama, devenita celebra in urma scandalurilor televizate cu si mai celebra ei fiica, aflata intr-o hamletiana dilema electorala: sa ma aleg sau sa nu ma aleg? Aceasta este intrebarea. O dilema, iata, ce ni se transmite, prin contaminare, si noua, alegatorilor, dar in varianta ei carageliana: Eu cu cine votez? Cu manelele sau cu telenovelele? NAS TASIA MANIU
    2008-11-02, 11:58:02 (92.117.89.*)
  54. de Craiovean get-buget:
    ia si copiaza tot ce ai postat vreo 5 metri cu mouse-ul in sus,pune de-o carte si-mai ales!-NU O PUBLICA NICIODATA!!!
    2008-11-02, 12:02:21 (79.117.220.*)
  55. de trotineta Fraud:
    craiovene, oare la tine s-a uitat Brucan cind a profetit? sa-mi dai si mie o poza sa invat pisica sa latre.
    2008-11-02, 12:15:27 (92.117.157.*)
  56. de Craiovean get-buget:
    hai,bre,nu te supara,stiu ca nu esti tu de vina,si nici n-ai vrea sa fi asa....pe-aici sint multi care te inteleg!fii optimist,totul trece odata cu alegerea platzului....
    2008-11-02, 12:24:17 (79.117.220.*)
  57. de trotineta Fraud:
    Iulian Gavriluţă: „Naţionalismul la zid… incultură crasă!“ — ARP Confuzie, neştiinţă sau zel? În ultima vreme, cîţiva teribilişti au afişat pe gardurile şi indicatoarele din municipiu hîrtii cu semnul “Crucea celtică” şi îndemnul “Fii naţionalist” sub semnătura unui aşa zis grup de acţiune “Skinheads Buzău”. Nu a fost prima şi cu siguranţă nici nu va fi ultima oară cînd , după o bere , tinerii îmbracaţi în negru şi cu lanţuri fac aşa ceva. Fie că-s o problemă socială sau doar vor să atragă atenţia asupra lor cu orice chip, teribiliştii în cauză se manifestă conform perceptului înscris în codul lor de comportament. Ieri, totuşi, jandarmii ce păzesc instituţia Prefecturii au reţinut un tînăr în vîrstă de 21 de ani care lipea astfel de afişe menţionate mai sus. Vrînd probabil să dea un exemplu, lucrătorii instituţiei menţionate l-au reţinut pe tînăr, întocmindu-i actele premergătoare pentru săvîrşirea infracţiunii de: “confecţionare… răspîndire şi deţinere în vederea răspîndirii de simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe”, conform prevederilor O.U.G. 31/2001 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist ori xenofob. Pentru cei neavizaţi nimic neobişnuit, dar cei care au curiozitate şi citesc Ordonanţa cu pricina, încercînd să găsească pe ce bază legală “Crucea celtică” este simbol fascist, rasist sau xenofob, iar organizaţia incriminată (”Skinheads”), pusă sub acuzaţie de “crime de război…sau împotriva umanităţii”…r
    2008-11-02, 13:14:01 (92.117.75.*)
  58. de Craiovean get-buget:
    zii si numele filmului,daca tot te apucasi.....
    2008-11-02, 13:19:34 (79.117.219.*)
  59. de trotineta Fraud:
    este filmul care ruleaza incontinuu in capul meu cind inchid ochii. Se numeste "Nebunia mea completa si iremediabila".
    2008-11-02, 13:27:51 (79.117.190.*)
  60. de trotineta Fraud:
    "D-l Patapievici spune in clar: “Eminescu, ca poet national, si intreaga cultura nationala nu-si au locul sub zodia internationalismului ”. Sau: “Daca vreti sa intrati in Europa, trebuie sa va debarasati de Eminescu”. a spus asta dle cmu?
    2008-11-02, 13:30:18 (92.117.75.*)
  61. de trotineta Fraud:
    craiovene, pina atunci ia-l bre pe asta de semneaza cu pseudonimul meu si da-i lui un platz! Romania ne fuge de sub picioare mai ceva ca nisipurile miscatoare si papitoiul asta daca nu e platit sa faca pe prostul (ii reuseste de minune) e cel putin o insecta! "Romanii sunt vinovati de genocid.... Acelasi tratament i se aplica insa si Culturii Romanesti.
Nu scapa de “atentia” noii inchizitii nicio personalitate culturala, de la Alecsandri, Eminescu, Kogalniceanu, Hajdeu, Slavici etc., iar in epoca moderna nu scapa nici Emil Cioran, Noica, Mircea Eliade. Asadar, in opinia Comisiei, Cultura Romaneasca nu este importanta prin valentele sale universale, ci numai prin caracterul ei rasist si antisemit. Cu alte cuvinte, Mihai Eminescu si ceilalti piloni ai Culturii Romanesti sunt, nici mai mult, nici mai putin, vinovati pentru cauzarea Holocaustului".
    2008-11-02, 13:38:11 (92.116.37.*)
  62. de trotineta Fraud:
    si sa nu-l uitam pe dl. Pitt care a spus la intrunirea generala a Consilului pentru Dezvoltarea Principiului Dominoului: "Daca o natiune renunta la simtul propriu de nat ramine doar o iune care dupa cum a a avertiza Armand Calinescu nu poate ajunge un factor de dezicizie al Principiului decit daca acepta forma truismului prin sublim. Nu este asa d-le cmu? Nu? Ma poate contrazice cineva? Nu? Fraierilor! Sunteti niste inculti! HeHe! Sunt mai tare in gura decit voi toti pusi la un loc!
    2008-11-02, 13:41:18 (79.117.190.*)
  63. de Cititor:
    Si de ce, ma rog, am lua de bun absolut tot ce spune Patapievici (daca o fi spus) sau... Goma?! E, poate, parerea lor, dar unde scrie ca ei sunt detinatorii adevaraului absolut? Sunt si ei oameni, cu bune si rele, sunt si ei supusi greselii, sunt si ei romani si, ca urmare, practica si ei sportul national al aruncatului cu pietre si noroi in tot ce reprezinta valoare.
    2008-11-02, 13:43:11 (86.126.94.*)
  64. de cmu:
    sau Eminescu... :) chiar daca a spus, ramane etern valabil? multumesc pentru comentarii, s-ar cuveni sa raspund pe larg domnului valgor, nu am uitat nici intrebarea domnului Socolovici, din pacate, in presa se lucreaza duminica, asa ca merg acum sa editez, corectez textele altora...
    2008-11-02, 13:56:03 (86.126.64.*)
  65. de Cititor:
    Dumneata chiar ii pui in balanta pe Eminescu cu Patapievici si Goma? Ultimii doi ar trebui sa mai astepte sa treaca peste o suta de ani, asa cum a trecut peste Eminescu, si abia atunci sa le vedem adevarata valoare. Eu cred ca Eminescu ramane etern valabil. Dar ca romani ne credem mai importanti si mai destepti daca denigram tot. Oare englezii de ce nu s-au saturat de Shakespeare sau de Chaucer, care sunt cu mult, mult mai vechi decat Eminescu?! Nu s-au plictisit de ei, nu stramba din nas ca ii considera altii "eterni valabili". Nici francezii nu s-au saturat de Moliere (cu accent) si nici de La Fontaine. Exemplele ar putea continua. Dar noi suntem romani si nu dam doi bani pe valorile noastre, nici pe cele trecute, nici pe cele prezente si nici pe cele viitoare . Exemplu elocvent, tanarul olimpic genial extradat in Italia.
    2008-11-02, 14:09:43 (86.126.94.*)
  66. de tzatza Leana:
    Constat de cateva zile ca apar pe-aici, pe forum niste paduchi care se straduiesc din rasputeri sa discrediteze pe DDR si pe trotineta Fraud, postand comentarii idioate, sub nick-name-ul acestora. Urmariti cu atentie IP-ul fiecarei postari, daca vreti cu adevarat sa urmati firul ideilor celor doi mai sus nominati. In orice caz, asta ne da proba ca, prin postarile din ultimele zile cineva a fost deranjat de adevarurile prezentate aici. Sa aibe vreo legatura si cu vizita celor trei la redactia GDS?
    2008-11-02, 14:10:56 (79.24.191.*)
  67. de Cititor:
    Chiar asa, tzatza Leano, care adevaruri le prezinta trotineta si mai ales DDR?! Pe mine unul ma scoate din sarite cand minte cu nerusinare si face elogiul dictaturii comunisto-staliniste . Dumneata unde ai trait in anii comunismului? Eu si familia mea am trait aici, in Romania si nu vine un cripto-comunist sa ma invete pe mine ce bine era atunci, fiindca MINTE! O fi fost bine pentru el, treaba lui, dar sa nu incerce sa prosteasca o lume intreaga, ca nu tine. Si apoi, e o vorba romaneasca: cine seamana vant, culege furtuna. Am mai pus o data intrebarea asta si, cum nu am primit niciun raspuns, o repet: Chiar credeti ca intoarcerea la dictatura stalinisto-comunista e solutia pentru starea Romaniei de acum?
    2008-11-02, 14:28:26 (86.126.94.*)
  68. de cmu:
    poezia lui Eminescu ramane etern valabila. nu cred in denigrari. unele dintre ideile politice ale lui Eminescu, ca si cele ale unor Eliade, Cioran, Noica, ni se par astazi anacronice. (Caragiale din teatru pare insa actual). cei care au sustinut directia rezultata din toata zbaterea asta ies castigatori, la nivel istoric, dar victoria se hotaraste, de obicei, pe alte fronturi, prin forta armelor, a diplomatiei, a propagandei. nu cred ca vom fi vreodata pe de-a intregul multumiti de societatea in care traim. va doresc o duminica agreabila.
    2008-11-02, 14:38:05 (86.126.64.*)
  69. de Cititor:
    Ma bucur, domnule cmu, ca v-ati revenit si nu ati intrat deplin in isteria demolatoare care i-a cuprins pe multi "intelectuali" contemporani. nu cred ca poate cineva sa explice puterea misterioasa de reverberatie a poeziei eminesciene si nici cauzele efectului ei persistent. Ideile lui politice trebuie judecate in contextul contemporan lui, nu vremurilor noastre. Nu vom fi niciodata multumiti de societate in care traim, e adevarat si cred ca nici nu ar fi bine sa fim. Orice societate e perfectibila. O duminica placuta si dvs., si tuturor.
    2008-11-02, 14:51:53 (86.126.94.*)
  70. de Viata bate filmu:
    Va jura ca asta nu am fost eu ci chiar originalul DDR! Doamnelor si domnilor, va rog, aplauze...
    2008-11-02, 15:05:33 (79.117.190.*)
  71. de I C from NY:
    Pentru ca tot veni vorba de Eminescu, in revista Conexiuni Magazin, George GEORGESCU scrie articolul intitulat: Eminescu analist politic: "Trăim într-o ţară ciudată". Puteti sa-l cititi accesand site-ul:www.conexiun i.net
    2008-11-02, 15:13:26 (216.194.21.*)
  72. de I C from NY:
    Si, pentru a va mari curiozitatea, copiez ,mai jos, acea parte din articolul respectiv, care face referire la titlul articolului D-lui CMU. Iata-l: "Este de netagaduit astazi ca atmosfera politica a tarii are trebuinta sa fie purificata de miasmele pestilentiale ce o apasa; moralitate este cuvantul ce se afla pe buzele tuturor. Moralitate in alegeri, moralitate in administratie, moralitate in Justitie, iata trebuintele imperioase ale momentului. In fata chivernisitilor si a imbogatitilor zilei, opozitia de toate nuantele, unita asupra acestui program comun, va fi sigura de triumful ei ". (Timpul, 20 noiembrie 1882).
    2008-11-02, 15:23:31 (216.194.21.*)
  73. de hero:
    Multumesc pt. salut d-lui Radical si va salut,la randul meu,pe fiecare in parte.Pt ca am fost plecat intr-o"mica"calato rie,ieri nu am avut timp sa imi adaug comentariul cu propriile mele idei si pareri,dar am avut timp,totusi,sa le citesc pe ale d-voastra...Marea majoritate ati avut cuvinte de lauda la acest articol si asa cum spunea cineva dintre d-voastra (parca d-l matze fripte),articolul este unul dintre cele mai bune,scris cu mult suflet si mult curaj...Concord pe deplin cu acesta parere.Eu voi incerca sa imi exprim cateva idei,plecand de la fraza din incheierea articolului,adica momentul in care dl Ungureanu se indrepta spre deschiderea ferestrei...Gandesc ca..daca in acel moment d-l CMUar fi fost mai atent,innainte de deschiderea ferastrei ar fi putut sa observe in luciul ochiurilor de sticla,umbra amenintatoare a comunismului,care se furisaza aproape mereu prin spatele nostru.Aceasta aparitie se putea datora faptului ca personajele descrise de d-l CMU,au radacini puternice infipte in epoca comunista si ca atare mirosul acela,dulceag cu iz de duca,este perfect normal,cum normala este si aparitia acelei umbre.Din moment ce autorul articolului le-a simtit atat de bine duhoarea...aaaah,dor eam sa zic parfumul,pot sa presupun,de altfel ca si cineva intr-un comentariu mai sus,ca acele personaje au trecut f. aproape de domnia sa si ca prin opulenta prezentata nu fac alceva decat sa ne transmita mesajul.."vadeti,ba i prostilor,daca ati vrut democratie...nu era mai bine in comunism??...noi oricum ar fi o ducem bine".Da,...au dus-o bine atunci,pt ca lingeau labele stapanului,dar o duc bine si acum,pt ca stapanul le-a murit iar ei i-au si luat locul,care nici nu a avut timp sa se raceasca...Intre ctitorii democratiei de dupa `89 si capii comunisti de pana atunci,nu este,de fapt,nici o deosebire majora,distinctia facand-o doar comportamentul fatis meschin si opulenta...pe care in trecut trebuiau sa le ascunda f bine.Totusi,una peste alta,d.le CMU,este bine ca nu ati sesizat acea umbra si ...mai bine,a fost de altfel,ca atunci cand ati deschis geamul nu va aparut in fata ochilor,pe trotuarul din strada,tov Dorulet,..v-ati fi simtit incercuit,prins intre trecut si prezent,..si ar fi trebuit,pt o gura de aer curat sa urcati pe acoperisul cladirii,...dar cine stie,asa poate reuseati sa vedeti si viitorul...Romanii,n u sunt lasati sa urce nici o treapta mai sus pe scara valorii,tocmai pt ca s-ar putea intampla sa zareasca acest viitor iar personajele articolului dv, sa-si piarda definitiv valoarea,asa ca...romanul este impins tot catre a vedea luminita de la capatul tunelului(pe care dl. Radical o satirizeaza intr-unul din comentariile sale),si asta doar la orele cand trece trenul prin acel loc...Un rest de week-end,cat mai placut!
    2008-11-02, 15:28:29 (85.139.115.*)
  74. de Ilie Consilier PAS:
    Da DDR este un vierme asa cum zice el.Pana acum era un ateist infocat,vezi doamne acum a fost la biserica,BAI MINCINOSULE,daca nu te-as CUNOASTE AS CREDE SI EU,DAR VA CA NIMENI NU TE MAI CREDE..Vorbesti din biblie ca indrepti tu Romania mai intai fii tu drept ,nu face pe ideologul si tu esti un vierme care te bucuri acum cand nu mai este socialismul tau drag si bun.Mie greata de tine cu toate ca te cunosc.
    2008-11-02, 16:01:13 (67.71.116.*)
  75. de trotineta Fraud:
    dl dumi la 15 (iarta-ma ca nu am vazut intrebarea): o spun de citeva luni: cred ca cea mai buna solutie este absenta masiva -completa ar fi ideal- la vot! poate ca ar da de gindit mai-marilor ca poporului ii pasa! prezenta la vot nu face decit sa le confirme ca propaganda politica (minciuna crasa) a avut succes! intre PDL si PNL (doar un exemplu) ce alegi? un rau mai mic? atunci eu imi arat refuzul de a "alege" intre doua rele! vreau perfectiunea, vreau un roman, il vreau pe Eminescu nu pentru ce a scris ci pentru ca a crezut in Romania si in romani! adaptind o afirmatie a unui tinar american despre care am amintit acum citeva zile, am sa spun: nu cred in nici-un politician pina nu denunta ilicitul averilor sale si ale "colegilor" si lacomia lor catre banci! NU CRED IN APARATORII ROMANIEI PINA NU IMI DENUNTA PE CEI CARE O ATACA! -"prietenii stiu de ce"! inca o data: prezenta la vot nu face decit sa vi se spuna :voi ati votat" pentru inca 4 ani! dl. cmu se ascunde siret in spatele degetului dar nu asta ma deranjeaza la el dar are indiferenta de a arunca cite o picatura de venin de fiecare data si ma face sa-l suspectez si pe el de cite ceva: ".. ni se par astazi anacronice"? ce-i cu tine cornele?!!! ti-ai vindut si tu sufletul? mai bine taceai!
    2008-11-02, 16:51:42 (92.117.6.*)
  76. de trotineta Fraud:
    cu dedicatie pt yo nr.30: http://www.gds.ro/Ul tima%20ora/2008-11-0 2/Basescu%2C+acuzat+ de+antisemitism+in+p resa+israeliana+ Ti se pare o stire inocenta? eu cred ca este o lupta crincena a lui Sancho Traian Panda de a ne vinde si mai mult!
    2008-11-02, 17:10:13 (92.117.25.*)
  77. de daniel:
    Apropo de biserica si comunisti'Viermele ' Daniel intreaba: isi mai aduce aminte DDR cind intr-un an (cred ca '86)vacanta studentilor a fost aberant mutata dupa Craciun.Parca s-a revenit in ultima clipa,au fost si ceva scandaluri ale studentilor straini dar imi ramine si acum idea aberatiei comuniste.
    2008-11-02, 17:14:15 (96.233.28.*)
  78. de Ilie Cosilier PAS:
    Ce poate sa spuna DDR decat ca in socilismul lui iubit a fost ca in povesti .Nu mai cititi ce scrie acest vierme spovedit la o biserica comunista din sediul Biroului PCR.
    2008-11-02, 17:35:54 (67.71.116.*)
  79. de Cititor:
    Ce cauti la biserica , DDR? Pai nu a zis Lenin ca biserica e opium-ul omenirii (sau cam asa ceva, nu mai tin mine prea bine ca in ultimii 18 ani am lipsit la lectiile de invatamant ideologic) Ziceai ca esti ateu si erai pornit rau impotriva preotilor. De cand te-ai facut credincios? Sau pana si acolo te duci tot pentru campanie electorala?
    2008-11-02, 17:41:02 (86.126.94.*)
  80. de trotineta Fraud:
    dle Ilie uiti ca Romania isi achitase datoriile internationale cu acele suferinte ale noua tuturor! Uita-te in jur la cei care vor sa-si achite datoriile ce li se intimpla! ultimul exemplu Islanda! Cei care au incredere in clica bancherilor: Zimbabwe (nu Mozambic cum gresit am informat acum citeva zile) unde inflatia a ajuns la 230 mil%. nu, nu am mai gresit: 230 MILIOANE LA SUTA INFLATIE! ... si se asteapta sa urce la un trilion! deja se colectioneaza hirtiile de 5 mlrd! iar "antisemitul" de Traian tine cuvintari la Covasna sub drapelul Ungariei arborat pe primarie?!!! PE CE LUME TRAITI VOI? un subiect despre care cmu si clica nu vor scrie niciodata?
    2008-11-02, 17:42:33 (92.117.159.*)
  81. de Dan D-orulet R-otariu:
    Cred ca ati inteles, voi toti anti-comunistii de la peluza: daca va mai legati de mine, de TF sau de doamna tzatza leana, atunci va voi tine o noua lectie de marxism-leninism, chiar daca nu i-am cunoscut nici pe Marx nici pe Lenin, ca nu am fost contemporan cu dinsii. Va voi povesti toate inmormintarile la ca ma duc si voi merge chiar si la reinhumari ! N-ati vrut voi libertatea cuvintului, sau acum nu va mai convine ? Pe mine nu ma poate opri nimeni, ratiunea mi-a lipsit din nastere iar bunul simt a fost infierat cu minie proletara de PCR. Sa va intre bine in capetele alea seci !
    2008-11-02, 19:02:23 (87.118.101.*)
  82. de tzatza Leana:
    Pt. (adresa: 87.118.101.*): Tipule, esti paranoic sau ti-ai vandut demnitatea pe un pumn de arginti, sau in schimbul privilegiului de a te putea gudura in fata "stapanulu" tau :Marele Dispretuitor al Adevarului? Te zbati sa discreditezi pe cei care sunt incomozi prin insistenta de atrage atentia asupra realitatii asa cum e de fapt: putreda, poleita de minciuna si expusa intr-o sala a oglinzilor care deformeaza imaginea. Nu ai sanse! Singurul lucru pe care ai sa reusesti sa il obtii, va fi scarba tot ma pregnanta pentru unul ca tine, un lingusitor, tradator si infect (caracterial), pe care o vei provoca celorlalti cititori si participanti la forum. Raman la ideea pe care am exprimat-o mai devreme: esti un paduche!
    2008-11-02, 19:26:33 (79.24.191.*)
  83. de tzatza Leana tot Pt. (adresa: 87.118.101.*):
    Eu, care sunt fochizda in Treviso, am cunoscut bine realitatea capitalista, si arunc carbuni cu lopata in burta patronului de aici, un patron ca domnul R-otariu, pe care tu-l jignesti, m-ar plati de zece ori mai putin. Sunt mai batrina decit voi toti, ca ma uitam la Daniela si Aschiuta prin anii '70, asa ca am cunoscut cu adevarat binefacerile comunismului, de care paduchi ca tine nici nu au auzit. Jigodii ca tine nu fac decit sa scuipe in sus si sa faca pipi contra vantului. Va fi vai de tine daca-mi indrept eu jetul catre tine, ca am un orificiu mai mare decit butoiul de varza. In final iti repet, esti un paduche lat, si stiu bine ce vorbesc, de astia ca tine sunt plina !
    2008-11-02, 19:51:36 (89.135.40.*)
  84. de Viata bate filmu:
    Leano, total de acord. Imi pare bine ca gindesti ca noi. Cam asta e parerea oamenilor inteligenti de pe aici despre DDR: un mincinos care incearca disperat sa deformeze adevarul pe care-l stim toti despre comunism.
    2008-11-02, 19:52:40 (79.117.190.*)
  85. de trotineta Fraud:
    bai intelighentzia, e adevarat ca Ceausescu a introdus in ´81 rationalizarea produselor? dar la fel de adevarat este ca in ´80 a incetat sa mai plateasca pensia de 300 000 dolari pe an regelui "crestin" aflat in exil? si mai adevarat este ca "saracul" rege a plecat cu 42 tablouri evaluate la 500 mil dolari plus 18 franci elvetieni in aur depozitate de Antonescu in eventualitatea unui guvern in exil? CINE A DISTRUS ROMANIA? Nici macar acum nu ne invatam istoria.... patrihotzeste a grait gura ta rromanule!
    2008-11-02, 20:10:53 (92.117.6.*)
  86. de trotineta fraud:
    Domnule R-otariu, doamna tzatza Leana, revin, lasati-i pe pacmani in pace, astia nu vor prishepe niciodata, oricit ne-am stradui noi sa le deschidem ochii ca Rockefeller si Rothschild l-au impins pe tradatorul Iliescu sa-l omoare pe tovarasul Nicolae Ceausescu, tocmai pentru ca platise datoriile pe care poporul asta puturos si nesimtit le facuse. Norocul nostru,de-am scapat teferi, a fost ca am nimerit toti trei un lot de vaccinuri antirabice alterate. Astfel n-am mai fost afectati de paranoia, de care nici Tovasul si Tovarasa n-au scapat. Imi pare rau ca in Romania nu s-a ajuns inca la 230 MILIOANE LA SUTA INFLATIE, ca in Zimbabwe sau Mozambic, nu mai stiu nici eu. Atunci v-as fi dezvaluit cum Dinel Staicu este Mare Maestru Mason, Berceanu face parte din grupul Bilderberg iar Prioteasa din Organizatia Trilaterala. Ma iertati ca nu v-am sarit mai devreme in ajutor, dar tocmai am aflat ca nevasta-mea e agenta Mossad. Pac-pac !
    2008-11-02, 20:27:20 (85.25.152.*)
  87. de Nea Ion de la raion:
    Aoleu, tzatzooo, aveam alta impresie, da vad ca iti luasi rau poalele in cap. Bine ti-ai ales numele
    2008-11-02, 20:43:36 (86.126.94.*)
  88. de trotineta Fraud:
    daca tot fac "glume" cu pseudonimul meu, aflati ca Securitatea Romana (sanchi) spioneza comunicatiile si internetul cu ajutorul unor sateliti "inchiriati'" de la USA! Adica voi astia care taceti, platiti romani dintre noi sa ne spioneze pe toti si sa suprime orice urma de adevar! deci neamul meu se tradeaza in continuare singur! http://romania-total itara.blogspot.com/ Iar Rothschilds isi trimit emisarii la fata locului pentru a fi mai siguri de reusita! http://www.moneyexpr ess.ro/articol_11349 _61/a_la_rothschild. html Pentru cei care mai cred in toate timpeniile de pe internet poate vor dori sa vada cu ochii lor: http://www.youtube.c om/results?search_qu ery=population+contr ol&search_type=
    2008-11-02, 21:05:44 (92.117.165.*)
  89. de Dan D-orulet R-otariu:
    Scumpa tzatza Leana, draga TF, visul vietii mele este sa decoperim, poate ma ajutati si voi, locul unde sunt ingropati Tovarasii. Atunci vom participa toti trei la reinhumare, in curtea uneia dintre bisericile rase de pe fata Pamintului de dinsii. Sper sa ma intelegeti, mi-as dori sa descoperim c-au fost incinerati, atunci mi-as umple solnita cu cenusa, v-as da si voua cite putin, si as folosi-o zilnic pentru a-mi condimenta mancarea.
    2008-11-02, 21:19:18 (87.230.11.*)
  90. de trotineta Fraud:
    papitzoiu asta care posteaza cu pseudonimele noastre (apropos, ce grad ai?) mi-a adus aminte de un caz care se bucura de oarecare propaganda prin USA: un evreu, supravietuitor al Holocaustului, 40 ani casatorit descopera ca sotia a fost gardian la Auschwitz (parca) si o denunta "vinatorilor de vrajitoare"! asa-i ca a suferit mult saracu sa--si denunte sotia? dar romanul care gindeste 5 min a aflat dintr-un alt caz mediatizat in Romania ca pentru a te casatori cu un evreu trebuie cel putin sa te convertesti daca nu esti insusi tu de religie mozaica! probabil ca nici dobitocul asta de la SRI nu se gindea la asta... ce sa mai zic de pacmanii sinucigasi!!! :)
    2008-11-02, 21:42:39 (92.116.47.*)
  91. de tzatza Leana:
    Ma adresez domnului cmu si celorlati participanti (obisnuitii) la discutiile de pe acest forum, imi pare rau ca, la un asemenea articol, au aparut "comentatori" care prin postarile lor au inlocuit o discutie cursiva, de bun simt, cu un circ de prost gust. Am sa ma retrag in seara aceasta, pentru ca e prea asurzitor zgomotul ce razbate din buzunarele bracinarilor lor: sa fie oare clinchetul argintilor obtinuti pentru tradare?
    2008-11-02, 21:43:29 (79.24.191.*)
  92. de The real Slim Shady:
    Ha ha ha, baieti sunteti mortali! Deci o bere virtuala din partea mea sunteti de nota 10. Comentariile alea sunt isterice! Murii de ris! Haiosi haiosi, cred ca cei 3 viermi fac spume.
    2008-11-02, 22:06:02 (79.117.190.*)
  93. de tzatza Leana:
    Mi-am dat seama ca am facut citeva greseli impardonabile: 1.Bracinarii n-au buzunare 2. Am realizat abia acum ca si eu, alaturi de cei doi prieteni ai mei, facem de luni de zile un circ de prost gust, pe care ceilalti trebuie sa-l suporte. 3. Imi retrag cuvintul "tradare", tocmai mi-am amintit cum a ajuns regimul comunist, atat de iubit de mine, la putere, pe tancurile rusesti. 4.Domnule cmu, daca nici dumneavoastra nu ne ajutati, vom face plangere la Asociatia Pentru Protectia Zghiermilor si vom invoca spiritele To'asului si Toa'sei !
    2008-11-02, 22:12:40 (192.251.226.*)
  94. de trotineta Fraud:
    dragi pacmani, insasi existenta voastra dovedeste necesitatea existentei noastre! :) noapte buna dragi sinucigasi!
    2008-11-02, 22:24:12 (92.116.102.*)
  95. de Dan D-orulet R-otariu:
    Draga TF, existenta noastra este absolut necesara, mai ales pentru cei care n-au trait in Epoca de Aur. Trebuie sa vada si ei ce inseamna "creiere spalate", de care au auzit numai. Chiar daca este greu sa le explicam cum cei mai mari comunisti si securisti au impartit tara intre ei, trebuie sa se inteleaga ca au ramas si comunisti si securisti adevarati, ca noi. Draga TF, nu te culca, tocmai acum cand suntem inconjurati. Un comunist adevarat nu doarme niciodata. Verifica sub pat, poate este noul loc de intilnire al pacmanilor tai. Traiasca PCR (Pilele, Cunostintele, Relatiile) aduse dupa Involutie pe cele mai inalte culmi !
    2008-11-02, 22:56:18 (76.109.160.*)
  96. de Craiovean get-buget:
    Trotineta Fraud,imi cer scuze fatza de cei toti cei pe care ii voi interpela,acum ajunsei acasa si hai sa trancanim:daca esti acelasi si la @62 si la @63,de cind ii iei dumneata pe Cioran si Patapievici drept muze??sau pe GOMA???-domnule,asti a sint ginditori(tipii chiar gindeau,daca nu potzi demonstra ca erau somnambuli!!....-... sint-sau erau,scuze!....F ILOZOFI!!!-a propos,domnule cititor,esti sigur ca ii poti compara pe sus-numitii cu Eminescu??pe ce criterii?EI au "comis"poezii sau Big"EM"a comis filozofeli??-tzatza leana,nimic personal,nu-i mai reprosha nimic blabla-ului,dar daca inca crezi ca cineva saboteaza de moda ddr-ei si trotinete,mai bine savureaza copios DOAR RAIUNO!anti-troty,an ti-rotarii si anti tzatze,sint destui in craiova.....de Dolj,nu de Italia.....pe rotariu nu-l mai intreb de ce continua sa debiteze,in ciuda angajamentului sau de mai alaltaieri.....domnu le cmu,poti sa ma"faci"cum crezi de cuviintza,dar a asocia debitarile sociale ale marelui POET Eminescu CU CUgetarile-ligamenta rea e voita...-unor sociologi monumentali,e cam fortzata,dupa mine,adica NICI UNUL NU S-A DORIT COMPARAT CU EMINESCU IN POEZIE..si,in incheiere,troty-3 generatzii de care tu povestesti incontinuu traiesc bine-mersi,fara sinucideri in masa-in woerterverzeichniss( nu am pe tastatura SCHARFESS "S"-ul specific german)nu gasesti-totusi-cuvin tul PARANOIA??
    2008-11-02, 23:53:54 (79.117.219.*)
  97. de iLIE Consilier PAS:
    Dragii mei,m-am lamurit acum ce fel de comentatori umplu spatiu in acest ziar.Sant trei legati in tei:DDR,Trotineta si asa zisa o TZATZA.Nu maintereseaza ce varsta aveti dar datim voi sa va spun ca santeti loviti cu leuca si nu aveti ce face.Aduceti in discutii interminabile chestiuni si filozofii pe care nimeni nu le savureaza,sant contrare perioadei actuale.Mai ales DDR pe care il cunosc si stiu ce vierme este se da in barcii si se contrazice singur,cei doi TF si Tz sant niste oameni care nu au de lucru si se agita cu teorii fumate.Scrieti mai departe ca tot niste parliti ramaneti.PA.
    2008-11-03, 00:00:35 (67.71.116.*)
  98. de Craiovean get-buget:
    te rog frumos,dom'le ILIE!!!voiai sa scrii SEGNORA Tzatza,nu??si o "segnora"nu are nevoie de LUCRU,are FORUM GdS!!!-A posta-postare...,nu? ....iar TROTINETA nu-si gaseste PI(S)DA....
    2008-11-03, 00:12:51 (79.117.219.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: