Aberaţia votului prin care parlamentarii români, la propunerea cu miros de şantaj făcută de PSD, au mărit leafa profesorilor cu 50% a provocat, aşa cum era de aşteptat, un lanţ de alte aberaţii. Sindicatele şi-au scos membrii în stradă pentru a cere un tratament egal, adică aplicarea unei majorări identice la propriile salarii. Dacă revendicările nu vor fi acceptate, în luna noiembrie sindicatele vor organiza greva generală, care poate paraliza o mare parte a sistemului economic şi administrativ al ţării. Guvernul liberal, trădat de parlamentarii liberali, este tot mai izolat şi răspunde sindicatelor doar cu ameninţarea că salariile vor fi îngheţate. A luat foc balamucul!
Totuşi, criza din economie ce macină România are şi părţi bune. Mai aflăm şi noi, oamenii de rând, ce se întâmplă cu banii noştri. Ce aflăm? Un parlamentar ne costă aproximativ 15.000 de lei pe lună, sumă la care se adaugă diferite sporuri şi drepturi salariale. Prin OG nr. 10 din 2008, indemnizaţia brută a parlamentarilor a fost fixată la 6.343 de lei, cea netă fiind de aproximativ 4.300 de lei. Funcţiile deţinute în parlament sunt răsplătite corespunzător. Preşedinţii celor două Camere au 7.997 de lei, iar vicepreşedinţii – 7.366. Secretarii, chestorii, preşedinţii de comisii şi liderii de grup primesc aceeaşi sumă, adică 6.932 de lei. Vicepreşedinţii de comisii încasează 6.501 lei, iar secretarii – 6.421 de lei. După ce vor ajunge nişte boşorogi senili, aceşti parlamentari ne vor face în continuare pagubă, pentru că fiecare dintre ei va încasa o pensie de aproximativ 7.000 de lei pe lună. Şefii unor instituţii de stat şi hoardele de birocraţi din subordine toacă la rândul lor sume imense. La Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), adică instituţia pe care ar fi cazul să o înjurăm pentru creşterea cheltuielilor la întreţinere, aproximativ 250 de angajaţi ne costă peste zece milioane de euro pe an. Fondul Proprietatea, instituţie înfiinţată pentru a rezolva problema despăgubirii persoanelor care şi-au pierdut prin confiscare abuzivă proprietăţile sub comunişti, ne costă sume la fel de mari, în condiţiile în care eficienţa acestei instituţii este aproape inexistentă. În anul 2007, de exemplu, cei 19 angajaţi au avut salarii cumulate de aproximativ 607.000 de euro. Sistemul bugetar este plin de exemple asemănătoare.
Dacă privim din această perspectivă problema salariilor din România, putem spune că mizeria în care trăiesc foarte mulţi dintre salariaţii români este provocată nu neapărat de faptul că nu există resurse financiare, ci mai ales de nedreptatea prin care se distribuie acestea. Un director de la ANRE ajunge să încaseze pe lună un salariu de aproximativ 50.000 de euro, fără ca acesta să fie justificat de vreo analiză a utilităţii şi mai ales a eficienţei instituţiei unde lucrează. Salariul minim pe economie este de 540 de lei, adică aproximativ 140 de euro. Dispariţia din organigrama ANRE a unui director ar însemna că devin disponibile resurse financiare pentru asigurarea salariului minim pentru aproximativ 350 de oameni. Însă, partidele au o clientelă politică. Aceasta investeşte în partid din banii publici primiţi sub formă de salarii aberant de mari. Există un cerc vicios pe care partidele nu doresc să-l rupă. Dacă ar face asta, ar rămâne fără fonduri pentru campaniile electorale, fără camarila de partid, fără reţeaua mafiotă din administraţia publică şi economia naţională. Mojicia şi imbecilitatea clasei politice, amestecate cu disperarea salariaţilor, reprezintă o încărcătură explozivă care poate oricând spulbera bruma de stabilitate din ţară.
Anul 2008 se apropie de sfârşit. Pierderile financiare provocate de birocraţia şi jaful intern vor fi agravate şi de faptul că nu vom recupera decât o mică parte din banii plătiţi de România către UE, cotizaţia de ţară membră. În 2007, cotizaţia noastră a fost de 1,1 miliarde de euro, iar banii primiţi de la UE în 2007 au fost sub 400 de milioane de euro. Din această din urmă sumă, o mare parte a fost folosită pentru pregătirea unor proiecte, adică pentru birocraţie. În anul 2008, plătim către UE suma de 1,33 miliarde de euro, iar gradul de reîntoarcere în ţară a acestor bani sub forma de proiecte finanţate din fondurile europene se anunţă prea mic pentru a asigura măcar recuperarea banilor, dacă nu absorbţia celor 2,8 miliarde de euro alocate pentru ţara noastră. Haios şi macabru, deopotrivă, România se scurge la canalul istoriei…
