« Alte articole din categoria Opinii

Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Demiterea lui Cristian AdomniÅ£ei ar trebui să aducă ÅŸi o dezbatere asupra selecÅ£iei membrilor guvernului. E limpede că omul nu avea ce să caute acolo de la bun început. CV-ul său este dezarmant ÅŸi comic. A absolvit Facultatea de construcÅ£ii, apoi a fost diriginte de ÅŸantier, a ajuns deputat ÅŸi direct ministru. Nu se poate găsi nici o poziÅ£ie publică a sa despre politici educaÅ£ionale înainte de a deveni ministru de resort. Ar fi putut fi în continuare un diriginte de ÅŸantier bun ÅŸi bine plătit la criza de forţă de muncă din domeniu, dar partidul a vrut să-l pună ministru. E ca în bancul acela cu omul care se duce la târg să-ÅŸi vândă calul ÅŸi un cumpărător îl întreabă: E sănătos? Nu, e vai de capul lui, abia se mai Å£ine! Dar măcar trage la căruţă? Nu, e leneÅŸ, nici nu se urneÅŸte. Bine, dar atunci de ce l-ai adus la târg? Ca să-l fac de râs, zice omul cu năduf. Cam aÅŸa pare să fi făcut PNL cu AdomniÅ£ei: parcă l-a pus ministru pentru a-l face de râs. Åži nu e primul exemplu din acest guvern: Tudor Chiuariu avea un CV la fel de penibil. Terminase o facultate particulară, îÅŸi trecuse la rubrica de studii postuniversitare niÅŸte participări la ÅŸcoli de vară, publicase toată viaÅ£a două articole în reviste de mâna a doua ÅŸi se prezentase în mod fraudulos ca lector universitar. A ajuns din această poziÅ£ie direct secretar de stat ÅŸi ministru. Nici titularul de la Interne, Cristian David, nu se simte mai bine din acest punct de vedere; doritorii pot afla amănunte din CV-ul oficial de pe site-ul guvernului.
Faptul că nulităţile ajung miniÅŸtri are efecte imediate asupra politicilor publice. Dacă un om nu a apucat să zică nimic public despre un domeniu ÅŸi apoi ajunge ministru, atunci suntem în faÅ£a impredictibilului absolut. Nu avem nici o idee despre ce e în capul lui, despre ce vrea să facă. Mai rău chiar, avem toate motivele să credem că nu are nimic în cap ÅŸi nu are habar ce vrea să facă. Am avantajul că am scris aceste lucruri atunci când Chiuariu ÅŸi AdomniÅ£ei au ajuns în guvern, deci nu mi se poate reproÅŸa că lovesc în oameni căzuÅ£i. De atunci, au avut timp să se facă de râs. AdomniÅ£ei nu a avut nici o iniÅ£iativă notabilă în domeniul său, dar
s-a apucat să vină cu proiecte faraonice, cum e un oraÅŸ universitar cu totul nou lângă BucureÅŸti. Este obiceiul habarnistului care vrea să rămână în istorie - a se vedea CeauÅŸescu, alt nepriceput care ne-a plantat proiecte faraonice ÅŸi falimentare. Cât despre Chiuariu, nu cred să mai apucăm un ministru atât de penibil prea curând, deÅŸi, la ce noroc avem, nu poÅ£i să ÅŸtii. M-am simÅ£it ruÅŸinat când am citit o evaluare făcută pentru Comisia Europeană privind planul de acÅ£iuni întocmit de ministrul Chiuariu ÅŸi echipa de colegi la particulară, pe care a adus-o la minister. Planul respectiv spunea că sentinÅ£ele blânde sau cu suspendare date în cazuri de corupÅ£ie sunt cauzate de rechizitoriile neprofesioniste făcute de DNA. Expertul Comisiei făcea haz subtil de documentul oficial al României, observând că aÅŸa ceva e extraordinar: dacă procurorii au lucrat prost, atunci oamenii trebuie declaraÅ£i nevinovaÅ£i, dacă dosarele sunt bune, atunci trebuie condamnaÅ£i. Chiuariu spunea practic că inculpaÅ£ii scapă ieftin pentru că judecătorii îi găsesc pe jumătate vinovaÅ£i.
Cum de ne alegem cu asemenea personaje? Cred că sunt două explicaÅ£ii. Una Å£ine de selecÅ£ia cadrelor. Tinerii valoroÅŸi, care fac ceva pe cont propriu, care sunt în stare să găsească un job ÅŸi să producă prin propriile puteri ceva nu prea pierd timpul ca să frece clanÅ£a la partide.
Neexistând o politică de cadre limpede, nu e clar dacă vor fi băgaÅ£i în seamă ÅŸi riscă să piardă timpul. Cei care sunt nuli ca valoare profesională, ca AdomniÅ£ei ÅŸi Chiuariu, oricum nu au ceva mai bun de făcut. De cealaltă parte, ÅŸefii de grupuri de prin partide care nu au chef să ajungă ei înÅŸiÅŸi miniÅŸtri nu riscă să numească persoane valoroase. Ar putea să gândească de capul lor, să aplice principiile învăţate ÅŸi să nu răspundă la comenzi. La o adică, se pot întoarce lejer la meseria lor, nu pierd nimic. Nulităţile, în schimb, au totul de pierdut: fără partid nu există. Atunci, avem miniÅŸtri-plastilină, ei nu gândesc, ei aplică.