17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiLuminile s-au stins

Luminile s-au stins

În penultima zi a Jocurilor Olimpice a murit Hua Guofen, liderul care i-a urmat lui Mao la conducerea Chinei. Figură ştearsă şi controversată, un Malenkov chinez, el are meritul că a demolat „banda celor patru“ dominată de figura sinistră a văduvei „marelui cârmaci“. Hua nu a fost dispus să meargă cu reformele în direcţia şi energia dorite de liderii comunişti chinezi. A fost înlăturat şi pus pe linie moartă. A dispărut din atenţia presei. Nici nu ştiam că mai trăieşte, dar o ştire pe agenţiile de presă ne-a anunţat, cu ferparele de rigoare, că a murit. Aşa ne-am amintit de el şi de marile probleme cu care se confruntă China. Jocurile Olimpice, ultima ediţie, au avut ca trăsătură acest plan secund, politic, în mult mai mare măsură decât alte jocuri. Ceremonia de închidere de aceea a fost aşteptată de gazde cu nerăbdare. Tensiunea liderilor de la Pekin trebuie să fi fost mare. Problema lor a fost să nu se întâmple incidente de natură politică şi mass-media care să afecteze imaginea Chinei. De mult nu a mai fost un asemenea eveniment la scară planetară, cu atâtea complicaţii şi implicaţii obscure. Nu ştiu ce efect vor avea asupra chinezilor de rând cele două săptămâni. Propaganda locală a lucrat după metodele maoiste ale revoluţiei culturale, ca şi poliţia, serviciile secrete şi armata, care aici sunt marile forţe ce ţin regimul politic necomunist în viaţă. Sub pretextul luptei antitero şi al siguranţei delegaţiilor, satul olimpic a fost un fel de cetate asediată – nu se ştie de cine. Mai degrabă activiştii pentru drepturile omului, cei care apără Tibetul şi jurnaliştii străini au fost vânaţi şi ţinuţi departe. Organizatorii nu şi-au ţinut promisiunile legate de libertatea de mişcare a jurnaliştilor şi de comunicarea neîngrădită etc.
Întrebarea care se pune este dacă Jocurile Olimpice au contribuit la mărirea încrederii Chinei în ea însăşi? Dar şi a lumii înconjurătoare în China. Dintre efectele pe termen mediu şi lung care s-ar putea produce este acela că populaţia, în contact cu mii de străini care au invadat o Chină cu ferestrele deschise pentru prima dată după decenii, va dori reforme de tip occidental mai mult decât până acum. Are China nevoie de mai multă democraţie? Da, dacă doreşte ca dezvoltarea ei să continue şi dacă doreşte să fie acceptată în lumea civilizată. Ce s-a văzut la televizor şi pe agenţiile de presă a fost o Chină de vitrină, aranjată să arate bine. Nu s-au văzut uriaşa corupţie care roade regimul, sărăcia din zonele aflate mai departe de Shanghai şi Pekin, unde ritmul de dezvoltare e maxim. S-a văzut destul de clar dictatura exercitată de birocraţia de partid. Pekinul are argumente totuşi să privească viitorul cu încredere. De 30 de ani, de când Deng a lansat programul său de modernizare, China cunoaşte un progres care pare fără limite. Chiar şi în condiţiile de recesiune de azi, China păstrează o rată de dezvoltare cam de 11%! Peste 50 de ani, dacă lucrurile merg în acelaşi mod, va fi cea mai mare putere economică a lumii. Suprapopulaţia sa (spre 1,5 miliarde azi) va împânzi Eurasia odată cu produsele sale ieftine. O împiedică, deocamdată, nivelul precar de la care a plecat în 1979, lipsa surselor de energie (China nu are petrol şi gaze) şi hrana, dar şi sistemul politic depăşit şi neeficient. E posibil ca încrederea mărită a chinezilor după Olimpiadă să nu treacă neapărat şi numai la stat, să hrănească astfel de puseuri naţionalist-autoritariste. E de sperat ca omul simplu, noile generaţii mai ales, să împingă spre reforme politice cu mai multă hotărâre.
E de văzut cui a folosit mai mult Olimpiada. Birocraţiei, ca să-şi conserve puterea discreţionară, sau societăţii chineze, dornică nu numai de prosperitate, ci şi de ceva mai multă libertate…

Florenţa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII