Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Cei mai buni... la declaraţii!

Opinii - Lucian STUPARU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Dacă a crezut cineva că anul acesta oltenilor le-a pierit glasul, ei bine, s-a înşelat amarnic, deoarece a doua victorie din acest sezon a dat frâu liber imaginaţiei conducerii alb-albastre.
Nici nu se terminase bine meciul cu „rechinii“ lui Ion Marin, că deja ne vedeam mult prea buni şi valoroşi faţă de adversarul contra căruia jucaserăm. Probabil că de acum înainte nici nu o să mai intrăm în teren, fiindcă suntem peste adversar şi nu are rost să ne mai obosim. Propun chiar o dispensă din partea LPF, prin care Universitatea Craiova să câştige meciurile jucate acasă, pentru că oricum am ieşi învingători, dar măcar adversarul nu ar mai pleca umilit.
Bineînţeles că tot ceea ce am spus până acum pare o glumă, dar cam asta reiese din declaraţiile de după a treia etapă. Cum numai noi, oltenii, ne pricepem, deja ne vedem campioni.
Este puţin straniu, având în vedere că, după meciul de la Bistriţa, nu ne mai vedeam foarte buni, iar atunci ni se cerea răbdare deoarece „gaşca nebună“ din Bănie trebuie să crească în linişte. A doua victorie, în schimb, ne dă aripi să sperăm că putem atinge performanţa maximă şi că ne vom zdrobi adversarii.
Lider la declaraţii este patronul Mititelu, care, deşi este păţit, preferă să apară iarăşi ca un portdrapel al echipei şi să proclame noul sezon din Liga I ca amanetat. Sau cel puţin acest lucru rezultă din declaraţiile sale, pentru că „suntem prea buni“.
Îl urmează cei doi veterani din echipă, Stoica şi Bornescu, care până nu demult se simţeau lezaţi de criticile venite din tribună. Acum, după ce astă-vară a ratat transferul la altă echipă, Bornescu a redescoperit leul din el, dar numai în declaraţii, deoarece pe teren rămâne surpriza neplăcută a startului de sezon. Cu patru goluri primite în două meciuri, dintre care cele de la Bistriţa de cascadorii râsului, „Jose“ sigur nu îşi propune să candideze la titlul de cel mai bun portar din campionat. În schimb, la declaraţii este primul, ţinând ca după fiecare meci să-şi exprime opinia despre evoluţia echipei.
Atât patronul, cât şi cei doi „lideri“ ai echipei ar trebui să realizeze că, deocamdată, nivelul jocului nostru nu are constanţa necesară ca să ne putem proclama imbatabili, excelenţi sau alte astfel de calificative prin care ne atestăm perfecţiunea.
De asemenea, dacă ne ducem la Cluj cu gândul că „îi spargem“, ne vom trezi că iar ne dă Trică gol de la 35 de metri. În loc să fim primii la declaraţii, ar trebui să ne gândim cum să fim lideri la linişte şi profesionalism, astfel încât să nu repetăm greşelile din trecut, când ne proclamam câştigători înainte şi ajungeam să ne faceam de râs după cele 90 de minute.
Despre meciul cu Farul, deşi s-a tot susţinut că am jucat contra norocului, eu aş spune că am avut noroc că am învins. Şi aici vă dau exemplu evoluţiile de anul trecut, când jucam bine, dar aveam neşansa să irosim multe ocazii şi ajungeam, la fel ca în etapa trecută de la Bistriţa, să părăsim terenul bătuţi.
S-a mai observat că tinereţea este benefică într-o echipă, pentru că mobilizarea se face mult mai uşor decât cu jucători bătrâni şi blazaţi, dar la fel s-a văzut că lipsa de experienţă îţi poate transforma un meci aflat la un moment dat la discreţia ta într-un coşmar.
Despre ce o să fie la Cluj eu sunt destul de rezervat, dar sper într-un egal sau o victorie, în care alţii să fie cei mai buni, iar noi să profităm precum Farul Constanţa.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 7 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de valynet:
    Frate ce articol penibil! Nici pe dinamomania sau pe stelisti.ro nu gasesti un asemenea articol critic la adresa echipei noastre. Du-te bai baiatule la altii (preferabil la o echipa rivala, ca daca vede articolul asta te angajeaza pe loc) ca esti dus cu pluta. Ca de obicei cand echipa incepe sa miste ceva se gaseste cate un prost sa comenteze. Cred ca daca bate Craiova la Cluj iti bagi unghia in gat.
    2008-08-15, 09:01:33 (82.77.64.*)
  2. de BluBoy:
    @valynet - nu-mi bag pralea unghia in gat, ca nu sunt sinucigas. mi-as dori sa batem si chinuit, numai sa batem. problema este ca noi deja ne vedem invingatori din declaratii si daca esti suporter cat de cat iti poti aminti de multitudinea de meciuri in care ne declaram invingatori inainte si pe urma luam bataie. daca tie ti se pare ca exagerai cu vreo chestie e problema ta, dar inseamna ca nu vezi totusi realitatea. noi in loc sa facem liniste si sa speram ca o sa ne tina forma buna, preferam sa dam din gura, pentru ca sa poata porni scandalul pe urma.
    2008-08-15, 10:30:17 (79.117.194.*)
  3. de valynet:
    @BluBoy - E clar ca unul din noi nu vede realitatea. E drept ca de multe ori realitatea e relativa. Ce tie ti se pare un lucru rau mi mi se poate parea bun, sau invers. Dar nu despre asta este vorba. Ci despre faptul ca articolul este rautacios. 1. Ar fi trebuit sa observi (fiindca lucrezi totusi la un ziar) ca in ultimul timp jucatorii nu au mai fost declaratii "pompoase" ale jucatorilor. Cel putin in privinta lui Dorel Stoica nu ai deloc dreptate, fiindca in acest sezon liderul nostru nu a mai facut nicio declaratie deplasata. 2. Singurii care au facut declaratii optimiste si de cele mai multe ori incurajatoare au fost patronul clubului si managerul general Ilie Balaci. Aceste declaratii nu le consider deloc de infatuare ci pur si simplu sunt optimiste si incurajatoare la adresa echipei. Echipa fiind tanara trebuie incurajata pentru a i se da mai multa incredere. 3. Daca atunci cand echipa joaca nu o lauzi atunci cand sa o faci? Sau crezi ca daca ii lauzi si-o iau in cap si nu mai joaca. Eu sper si cred ca acest lucru ii va ambitiona sa o faca si mai bine. 4. Echipa chiar joaca frumos. Hai sa o recunoastem. De foarte multi ani n-am mai avut o echipa asa spectaculoasa, care sa ne fascineze prin joc si sa nu ne faca sa parasim stadionul inainte de final, sau sa schimbam postul la tv in timpul meciului. Deci de ce sa nu fim optimisti, de ce sa nu vedem jumatatea plina a paharului? Daca la infrangeri echipa nu scapa niciodata de critica, atunci de ce sa nu ii aducem laudele meritate atunci cand joaca bine?. Cat despre ce ai scris referitor la meciul cu farul imi doresc sa cred ca nu l-ai vazut si ai scris doar din ce ai vazut prin ziare. Daca imi poti spune ca am avut noroc ca am castigat atunci ori percepem foarte diferit norocul, ori chiar nu stii ce inseamna noroc. Noroc au avut constantenii ca n-au plecat cu sacul plin de goluri. Ghinion am avut noi ca n-am putut sa inscriem atatea goluri cate ocazii am avut. Dar totusi nu pun ratarile pe seama ghinionului (doar cei slabi fac asta), ci doar pe lipsa concentrarii sau a experientei. Singurul capitol la care suntem deficitari este experienta. Iar aceasta se dobandeste in timp. Este un indemn spre calm, spre rabdare pentru toti suporterii Craiovei, pe care ii sfatuiesc sa aiba incredere in actuala echipa (in care includ toate persoanele de la patron pana la copiii de mingi) pentru ca daca vor continua pe aceasta linie este imposibil sa nu vina si rezultatele. Avem o echipa frumoasa si ar trebui sa ne bucuram de ea! Pentru ca altfel s-ar putea sa intram in categoria: "Nemultumitului i se ia darul". In rest numai bine! Succes Stiinta la Cluj.
    2008-08-15, 11:45:07 (82.77.64.*)
  4. de elena ana:
    ana branza a fost antrenata la centrul olimpic de la craiova numai de dan podeanu .dtru popescu a antrenat pe iordachioiu loredana asa ca nu mai stirbiti succesul lui podeanu.sanatate
    2008-08-15, 12:02:08 (79.117.193.*)
  5. de valynet:
    BluBoy de data asta iti dau dreptate. Crede-ma ca de multe ori si pe mine ma deranjeaza multe declaratii care se dau inainte de meci, si recunosc ca unele sunt absolut inutile. Si mentionez aici declaratia lui Lucian Mitu care dupa meciul Rapid - CFR a declarat ca Peralta trebuie suspendat. Nu sunt deloc de acord cu asa ceva. Nu are rost sa intram in razboaie inutile. Dupa mine as vrea ca la meciul cu CFR sa joace si Dani si Dubarbier si Trica si tot ce au mai bun. Daca e sa fim buni si sa ne iasa jocul vreau sa-i batem cu tot ce au ei mai buni. Exact asa declara si Ilie Balaci aseara la emisiunea Derby de pe GSP TV. Imi cer scuze daca am fost prea vehement in commenturile anterioare dar cel mai mult ma deranjeaza ca desi am repromovat la un an dupa ce am retrogradat, desi echipa incepe sa joace si sa arate frumos, noi, suporterii, suntem tot mai dezbinati si nu inteleg de ce. Nu exista articol la care sa nu se gaseasca cineva sa critice. Nu ca ar fi critica un lucru rau dar ar trebui sa fim uniti si sa ne sustinem si incurajam echipa. Altfel poate o sa ne para rau mai tarziu ca n-am facut-o. Sa ne auzim cu bine si cu alta ocazie si sper sa avem numai satisfactii de pe urma echipei Universitatii. Mi-a facut placere sa discutam pe aceasta tema. Si inca odata imi cer scuze daca am suparat cu ceva.
    2008-08-15, 12:47:37 (82.77.64.*)
  6. de BluBoy:
    Stai linistit nu-i nici o problema. ma bucur ca ne-am inteles si ca am cazut de acord in privinta declaratiilor. sa dea d-zeu sa-i batem pe clujeni, indiferent de cum o sa jucam.
    2008-08-15, 12:54:13 (79.117.193.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: