Unde a dispărut electoratul PRM?

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

L-am auzit pe Corneliu Vadim Tudor, aproape turbat de furie, la ideea că PRM nu va mai intra în parlament. Paranoic, cum îl ÅŸtim, avea o teorie complicată din care reieÅŸea că americanii au comandat fraudarea alegerilor, astfel încât PRM să fie furat la numărătoare, la alegerile europene. Argumentul forte era următorul: unde a dispărut electoratul naÅ£ionalist, care era constant undeva la 15%? Nici urmă de dovadă privind frauda, cu excepÅ£ia acestei lamentaÅ£ii.

Întrebarea retorică a lui Vadim Tudor arată o logică defectă: un lider de partid consideră o felie din electorat un fel de zestre personală, iar dacă oamenii respectivi nu îl mai votează, atunci trebuie să fie o fraudă la mijloc. Åži totuÅŸi, liderul PRM a ridicat o întrebare interesantă: ce s-a întâmplat cu bazinul său electoral? Omul care în 2000 a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenÅ£iale este acum doar o umbră, o amintire vagă, care nici măcar la OTV nu mai prinde garsoniera liberă, pentru că Elodia face mai multă audienţă ÅŸi doar disperarea celor de la Realitatea TV îl mai aduce din când în când în văzul lumii. Ar fi mai multe explicaÅ£ii pentru pierderea electorală pe care o suferă acum. În primul rând, România profundă s-a schimbat destul de mult faţă de momentul 2000. Atunci, bazinul principal de voturi al PRM se concentra în zona populaÅ£iei afectate de dezindustrializarea din prima perioadă a tranziÅ£iei. MotivaÅ£ia principală a votului pro-CVT era frustrarea socială. Alegătorii PRM nu erau cei mai săraci dintre români (aceÅŸtia votau cu Iliescu), ci cei care pierduseră un statut social asigurat de sistemul economic socialist ÅŸi care nu se regăseau pe o poziÅ£ie similară în noua economie. Cei opt ani neîntrerupÅ£i de creÅŸtere economică au subÅ£iat acest strat de votanÅ£i. Să luăm exemplul construcÅ£iilor. În 2000, foÅŸtii tehnicieni ÅŸi muncitori calificaÅ£i produÅŸi de vastul program comunist de construcÅ£ii erau la limita ÅŸomajului sau îÅŸi schimbau profesia, pentru că se construia puÅ£in. În 2008, firmele private se bat pentru aceÅŸti oameni calificaÅ£i, iar salariile lor au crescut exponenÅ£ial. Chiar dacă sistemul lor de valori nu se schimbă semnificativ, frustrarea socială a scăzut între timp.

AceeaÅŸi frustrare socială ÅŸi-a găsit un debuÅŸeu în migraÅ£ie, datorită deschiderii spre vest ÅŸi integrării în UE. Au plecat să muncească tocmai oamenii în putere, care nu găseau aici de lucru. Cu alte cuvinte, sentimentul de inutilitate socială care ducea la frustrare s-a mai atenuat.

Dincolo de schimbările sociale profunde, au existat ÅŸi modificări în politică. PNG a divizat electoratul cu tendinÅ£e autoritariste, poate singurul efect pozitiv al intrării lui Gigi Becali în politică. Pe de altă parte, mesajul anticorupÅ£ie în care se specializase Vadim Tudor a migrat dinspre extreme chiar spre centrul scenei politice, iar Traian Băsescu a oferit o alternativă mai onorabilă electoratului preocupat de această problemă.

Nu în ultimul rând, Vadim Tudor este vinovat pentru propria decădere. DeÅŸi bun orator, este un organizator lamentabil. Nu ÅŸtie să delege ÅŸi, paranoic din fire, se teme de oricine pare că acumulează putere în partid. De aici, divorÅ£uri spectaculoase de foÅŸti lideri precum Ciontu ÅŸi Buruiană. Lupii tineri ÅŸi oportuniÅŸti au migrat deja spre alte partide. OlguÅ£a Vasilescu apără cu aceeaÅŸi obrăznicie doctrina social-democrată, iar Vlad Hogea afiÅŸează un rânjet de neofascist pocăit din postura de purtător de cuvânt al Partidului Conservator, profitând de amnezia suspectă a realizatorilor TV, care au uitat scandalul provocat de scrierile sale rasiste.

În concluzie, România s-a schimbat iremediabil pentru Vadim Tudor, el a rămas acelaÅŸi.