15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiCraiova în vremea evantaielor

Craiova în vremea evantaielor

Oraşul gravitează parcă pe o orbită mai apropiată de soare. Tolăniţi pe sub maşinile parcate, câinii dau în clocot în blănurile lor. Un aer de vacanţă pluteşte prin birouri, iar bărbaţii de pe terase privesc lung după femeile mai epilate ca oricând.
E vremea evantaielor şi a pălăriilor de paie, a claxoanelor îndelung apăsate şi a funcţionarelor iritate (Dar când n-o fi? Pentru că mă număr printre cei patru fericiţi moştenitori a două locuri de veci, mă străduiesc, de câteva zile, să strâng hârtiile cerute de notar. Doamnele de la ghişee nu se lasă însă păcălite de un zâmbet, când ceri o lămurire, şi răspund ţâfnos: „Scrie foarte clar acolo ce trebuie completat!“. Funcţionari erau şi vameşii canadieni, care îmi spuneau glume în româneşte la plecarea din Toronto).
E vremea bacului, a scumpirii gazelor şi a concediilor (românii din ţară se pregătesc de Litoral, cei de afară au început să se adune pe acasă). A aerului condiţionat şi a cumpărăturilor matinale, a după-amiezelor cu Babi, sub nuc, oftând, mai atent la doza de bere pe care o desfăcea, decât la femeia în bermude aplecată lângă pompă: „Aoleu, coană Dorino, că bine stai!“. „Lasă-mă, domnu’ Babi, că şi aşa mă dor picioarele!“, răspundea ea, prilejuindu-i mirarea: „Păi, de ce stai cu ele în jos?“ (Cu ele în sus sau în alte direcţii stă, în pozele şi filmele postate pe internet, o directoare de şcoală din Zalău – unul dintre puţinele subiecte de presă care au făcut rating în aceste zile).
E vremea spectacolelor de absolvire pentru o nouă generaţie de actori, la facultatea de teatru, a concertelor estivale, a plimbărilor de seară. Oamenii care se odihnesc pe bănci, între cele două benzi ale unui bulevard din Craioviţa Nouă mă duc cu gândul la pensionarii din Niagara On the Lake şi la terenurile de golf din dotarea unor vile, tot aşa cum ţipătul de entuziasm al copiilor, la pornirea fântânii arteziene, îmi aminteşte plimbarea cu vaporaşul pe sub cascade (americană şi canadiană) şi intensitatea trăirii de atunci (genul ăla de emoţie pe care simţi nevoia să o împarţi). Nu fac însă o comparaţie (au şi ai noştri vilele şi piscinele lor), nici măcar o umbră (asta n-au făcut nici palmierii plantaţi anul trecut în Piaţa „Mihai Viteazul“, scoşi în urmă cu vreo două săptămâni).
 E vremea ca noii aleşi (tot dintre cei vechi), după ce şi-au împărţit funcţiile în administraţia locală, să intre în vacanţă. Îi vor însoţi şi senatorii, unii dintre ei încă epuizaţi după adoptarea legii ştirilor pozitive în audiovizual, şi deputaţii, şi magistraţii, care decid că un interlop trebuie judecat în libertate (luând în calcul numărul bâtelor de base-ball din ţara noastră, americanii ar putea crede că vrem să le furăm sportul naţional), şi persoanele publice (cu afaceri confidenţiale). Când se vor întoarce la serviciu sau pe micile ecrane, nu vor avea nasul cojit (sunt unşi cu toate alifiile), iar politicienii vor încinge hora campaniei. („Dacă n-ai votat, nu ai dreptul să critici“, spun americanii. Românii au însă altă perspectivă asupra democraţiei: „Tu i-ai votat! Tu eşti de vină!“). Vor fi smeriţi cu poporul şi necruţători cu adversarii politici, vor promite vreo mărire de salariu minim şi vor părea siguri că însemnatele lor averi nu au nimic de-a face cu lăcomia. Ne va plânge pe umăr vreun biet miliardar persecutat şi ne va cere votul. Poate că e vremea să răspundem ca veteranul civilizat la văicărelile nou-venitului într-un loc răcoros: „Nu mă interesează! Scrie-i mamei tale!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

32 COMENTARII