Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Comentariu

Precedentul Boureanu

Opinii - Cristian GHINEA
(citeste alte articole de acelasi autor »)




Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Lista dalmaţienilor publicată de Coaliţia pentru o Guvernare Curată nu a furnizat mari surprize. Din păcate, vedem aceleaşi tipare: abuz de funcţie şi confuzia între buzunarele proprii şi bugetele instituţiilor. Un caz însă merită discutat. Este vorba despre Cristian Boureanu, candidat PD-L pentru Consiliul Judeţean Argeş. Boureanu este un om cu imagine relativ bună, care face mare caz de lupta împotriva sistemului. Comparat cu contracandidatul său, actual preşedinte al CJ din partea PSD, şi el pe lista CGC, face oricum figură mai bună. Dar este trecut pe lista dalmaţienilor pentru că e anchetat de DNA. Bineînţeles, Boureanu a spus imediat că adversarii politici au comandat acest dosar pentru a-l compromite. Nimic spectaculos. Nici nu voi discuta acest aspect, pentru că m-am săturat ca în cazurile de corupţie să dezbatem mai mult despre cine are interesul să-l înfunde pe anchetat decât dacă dosarul este fundamentat (se pare că plecăm de la ideea că oricum toţi sunt corupţi, aşa că numai cei care au deranjat pe cineva sunt şi anchetaţi).
Însă, cazul deschis de DNA este în sine un precedent spectaculos. Şi, mai ales, binevenit. Boureanu a fost până în 2000 în Adunarea Generală a Acţionarilor de la Loteria Română. AGA a aprobat un contract cu o firmă privată, oarecum tipic pentru contractele prin care se sifonează bani publici: Loteria plătea imens, firma câştiga enorm. Nu numai Boureanu, ci şi toţi ceilalţi membri AGA care au aprobat contractul sunt acum cercetaţi, printre care şi ministrul Eugen Nicolăescu. Boureanu spune că ei au semnat pur şi simplu documentaţia primită de la departamentele tehnice din cadrul Loteriei, aşa că nu înţelege de ce trebuie să fie anchetat.
Ca să recapitulăm: Boureanu, aflat atunci în graţiile PNL, este desemnat pentru a reprezenta statul în conducerea Loteriei. De acolo, primeşte o leafă grasă fără să facă mare lucru. Se pare că el consideră că leafa vine pur şi simplu, fără nici un fel de răspundere. Şi nu doar Boureanu. Este o modă veche a agamanilor. Garnitura a doua a partidelor umple cu sârg aceste AGA ale companiilor de stat. Nimeni nu ştie de ce iau aceşti oameni bani. Teoretic, statul ar trebui reprezentat acolo de persoane care se pricep la afaceri, la politici publice sau la domeniul de activitate al companiei. Aceste persoane trebuie să vegheze ca managementul executiv al acestor companii să nu fure şi să facă performanţă. Doar că în practică agamanii privesc aceste funcţii ca pe un fel de răsplată a activităţii de la partid. Cu ceva vreme în urmă, ziarele scriau de cazul unei domnişoare de pe la PNL, care abia terminase facultatea şi reprezenta statul în vreo trei AGA. Statul pierde de două ori: plăteşte salarii degeaba, iar companiile nici nu sunt supravegheate cum ar trebui.
Acum, demersul DNA împotriva lui Cristian Boureanu are meritul de a sparge acest mit: agamanii nu iau banii de pomană, trebuie să şi răspundă pentru actele pe care le semnează. Faptul că semnezi actele puse de alţii pe masă, fără să te pricepi, nu este o scuză. Nu te pricepi, stai acasă.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 3.15/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.2 din 13 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de jos comunistii!:
    oops!un pd-l-ist criticat!o fi pe bune?....
    2008-05-23, 02:40:02 (79.117.219.*)
  2. de zgarmici:
    Curat murdar,coane Fanica ,nimic nu mai merge bine in biata noastra tarisoara!In fiecare zi jurnalele aduc pe prima pagina faptele alesilor ...lor ..ca noi nu i-am ales.Te uimeste nesimtirea,parvenism ul si ipocrizia celor pusi sa aibe grija de binele natiei.Nimeni,dar nimeni nu poate sa schimbe ceva in Romania,atata timp cat legile nu sunt respectate,atata timp cat nu avem politicieni adevarati care sa vada si interesele poporului nu numai propriul buzunar.Este de ajuns sa ne intrebam ce au patit toti cei care au devalizat atatea banci,care au adus in pragul saraciei si disperarii sute de mii de romani si sa ne dam seama ca noi urlam ..iar ei trec mai departe bine merci!
    2008-05-23, 07:38:27 (62.101.126.*)
  3. de Tonomatul Ghinea:
    Ghinea, lingaul lui Basescu, sa atace un PDL-ist ? Cine stie ce rafuiala e intre ei, poate Boureanu nu si-a "dat dreptul" la partid, pentru cit a furat. Ce nu spune Ghinea e ca Boureanu, conform declaratiei de avere, a pus gheara pe vreo 20 de terenuri, in Sinaia, Ilfov si Bucuresti, majoritatea in sectorul 3 condus de Negoita, tot PD-ist. Procedeul mafiot e simplu. Negoita ii amina la nesfirsit pe cei care trebuie sa fie pusi in posesie iar Boureanu le cumpara drepturile de proprietate la a zecea parte din pret. Totul "perfect legal".
    2008-05-23, 08:22:09 (79.117.211.*)
  4. de taz:
    asta oricum avea un nume predestinat...
    2008-05-23, 14:33:22 (212.201.72.*)
  5. de INDIGNATUL:
    Toata clasa politica actuala din Romania este o mare cloaca. Toti se gandesc numai la burdihanele lor si ce e mai trist e ca fura din taxele si impozitele noastre. Sa nu creada cineva ca daca se intituleaza pnl, psd, etc. au vreo doctrina. Doctrina lor comuna este hotia, minciuna si delatiunea. Asa ca nu stiu cati vor mai merge la vot pentru a da o tenta legala hotiei.
    2008-05-23, 19:48:13 (79.117.156.*)
  6. de Dan Dor Rota:
    Pt. nr. 5 exista partide neparlamentare care tin de doctrina lor care nu au furat, care au oameni nepatati. PAS e un exemplu, dar cred ca mai sunt si altele, oricum partidle parlamentare sunt definite corect de toti cei care s-au exprimat aici.
    2008-05-25, 10:39:05 (79.117.195.*)
  7. de pt. 6:
    Credeti ca oamenii dvs. ar ramane la fel de nepatati si dupa un exercitiu al puterii? Sincer, eu nu cred...
    2008-05-26, 10:56:36 (79.117.172.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora