Trei cât pentru un sezon

Vreau să încep acest editorial cu un mic comentariu despre incidentele de la finalul partidei cu Oţelul Galaţi, la o parte din ele având o implicare directă. Deşi nu-mi propusesem să ating acest subiect, adoptând mai mult tactica omului care nu a văzut acel schimb de replici drept un incident notabil pentru întreaga presă, mă văd nevoit să ofer unele explicaţii. Acestea nu constituie o scuză sau o disculpare a mea, ci doar părerea unui om implicat în acea dispută.
Totul a început în momentul în care, îndreptându-se spre vestiar, i-am reproşat lui Dorel că trebuia să-l lase pe Wobay să execute acea lovitură liberă din final şi să se ducă el la primire, pentru că nu ar fi fost benefică prezenţa în careu a „giganţilor“ Luţu, Gângioveanu şi Wobay, în eventualitatea unei centrări. Strict pe această fază am discutat, însă Stoica a început să ţipe, susţinând că ne luăm numai de el şi i se cere socoteală mereu doar lui. Un punct de vedere foarte bun, având în vedere faptul că au fost alţii precum Bărboianu, Prepeliţă sau Mitchell inexistenţi în acest joc, însă exprimat într-un moment în care lui Stoica i s-a reproşat altceva.
Dorele, nu are nimeni nimic cu tine. Nici la meciul cu UTA din tur, când ţi-am spus că, deşi jucai deplorabil, altă soluţie nu ai avea decât să încerci să dai totul pe teren, nu ţi-am reproşat nimic astfel încât să te revolţi şi să afirmi că eu te urmăresc la fiecare meci pentru a te critica. Părerea generală este însă că ai foarte multe greşeli la activ, unele dintre ele chiar influenţând rezultatul final (partida de la Piatra Neamţ ), dar, repet, nu are nimeni nimic cu tine. Critica e constructivă, se spune, şi e bazată pe chestii palpabile. Ar trebui să te supere propriile evoluţii şi nu fanii care plătesc bilet şi vin după echipă prin ţară, atunci când contestă unele prestaţii ale jucătorilor.
Revenind la momentul apropiat, urmează trei meciuri în care noi, toţi oltenii, dorim să ne vedem favoriţii învingători: cu cei de la Poli Timişoara, pe care i-am bătut în ultimele două întâlniri, dar care rămân fraţii noştri, cu Dinamo Bucureşti – orice comentariu este de prisos şi cred că toată lumea ştie că, de când se naşte, fanul alb-albastru îşi doreşte desfiinţarea acestei echipe comuniste, şi cu Steaua Bucureşti, echipa oierului care a nenorocit şi aşa „prăpădita“ asta de Ligă I.
Ce trebuie să înţeleagă fotbaliştii Universităţii atunci când se vor arunca în febra jocului este că fără ambiţie şi curaj nu vor face faţă pe teren. Trebuie să dea dovadă de spirit de luptă şi să arate că Ştiinţa nu este doar altă echipă – satelit (valabil pentru confruntarea cu Steaua). Altfel, nu vor avea cum să demonstreze suporterilor că în teren mentalitatea s-a schimbat şi că avem nişte jucători devotaţi stindardului alb-albastru, în care credem noi, fanii acestei echipe. De asemenea, fără susţinerea noastră, a tuturor, nu se vor descurca şi tocmai de aceea este bine să lăsăm certurile şi să ne unim cu toţii.
Şi, dacă o să fiţi învinşi în aceste trei înfruntări, mai avem o dorinţă: faceţi-o cu capul sus, muriţi pe teren şi arătaţi-ne că, din cauza ghinionului sau a forţelor „corecte“ din arbitraj, nu am putut câştiga. Nu faceţi greşeala să fiţi delăsători, să fiţi leneşi şi să nu vreţi să alergaţi, pentru că suporterul oltean simte acest lucru şi s-a văzut de atâtea ori cum un idol devine ultimul om când se observă că acesta nu a vrut să lupte în teren.
Baftă multă, leilor, şi hai să sărbătorim la final doborârea totală a Capitalei!