Cum am ajuns la „lingăi“ versus „tonomate“?

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Când scriam săptămâna trecută că Traian Băsescu manifestă o gândire tot mai sectară, nici nu mă gândeam că preşedintele se va grăbi să confirme prin declaraţiile spectaculoase despre ziariştii - tonomat. Întreg scandalul declanşat de acele declaraţii a luat forma obişnuită a retoricii pro şi anti Băsescu. Cei care nu îl suportă s-au solidarizat cu cei atacaţi, publicul pro-Băsescu a spus că bine le-a făcut. Retorica pro-anti abuzează principiile. Convins că voi reuşi să enervez ambele tabere, încerc mai jos să răspund la câteva întrebări de principiu.
Sunt ziariştii tonomate la comanda patronilor?
Cred că prin critica aruncată către Cristoiu, Nistorescu, Ciutacu et comp., preşedintele Băsescu a comis o greşeală de logică: respectivii ar presta jurnalism cu direcţie contra bani de la patroni. Eu am o părere mai bună despre aceşti oameni şi nu cred că se întâmplă asta. Eu am încredere în ei că pot fi ilogici, răuvoitori şi grobieni pe cont propriu. Dar respectă însă ei acelaşi principiu pentru cei cu care nu sunt de acord? Sunt deja ani de zile de când Cristoiu et comp. acuză pe oricine scrie pro-Băsescu că este lingău, năimit, oficină, parazit, trepăduş şi altele. Cărtărescu, Liiceanu, Traian Ungureanu, Sever Voinescu nu pot să scrie despre Băsescu, fără a fi acuzaţi că ar fi format o camarilă de slugoi (deşi ei nu iau bani de la Băsescu, deci nici măcar legătura pecuniară, prezentă în cazul celorlaţi, nu există). Cred că trebuie aplicată aceeaşi măsură tuturor: nu poţi să spui că aceia cu care eşti tu de acord gândesc cu capul lor, iar ceilalţi sunt teleghidaţi. Victor Ciutacu se arată pe drept cuvânt iritat că se scrie „ciutacii“, numele său devenind substantiv comun. Ciutacu are tot dreptul să-şi apere numele, dar m-aş fi bucurat să manifeste aceeaşi grijă, când în ziarul pe care îl conduce se scria despre „ţuluşi“, stâlcind numele procurorului de la DNA.
Nu mă mir că Băsescu gândeşte în termeni de „tonomate“. Mă mir doar că oamenii care ne cer să credem că nu sunt teleghidaţi de patroni (şi eu îi cred) ne spun mereu că tabăra cealaltă este teleghidată de Băsescu. De ce nu ne putem acorda prezumţia că putem fi tâmpiţi pe barba noastră?
Altă întrebare: prejudiciază Băsescu funcţia prezidenţială? Da, e limpede. Băsescu s-a enervat şi a transformat totul într-o trântă golănească. Nu e ceea ce mulţi dintre noi aşteptau de la un preşedinte. El continuă să confere funcţiei prezidenţiale un caracter ceva mai profan. E o chestiune de gust. Din cauza căreia pierde mulţi alegători şi va câştiga alţii.
În fine, este acest război o ameninţare pentru libertatea presei? Când se enerva, Năstase tăia fondurile de publicitate şi o punea pe Dorina Mihăilescu, zbirul său în relaţiile cu presa, să sune prin redacţii, ca să nu mai fie invitaţi cei cu pricina pe la televizor. E o chestiune de caracter până la urmă: Năstase te lucra eficient, unde îl durea pe patron, Băsescu se enervează şi scuipă înapoi. Am văzut că atât Clubul Român de Presă, cât şi Asociaţia Jurnaliştilor din România au reacţionat dur. Cred că s-au grăbit. Spre deosebire de Năstase, Băsescu nu a folosit instituţiile şi fondurile de stat pentru a reduce la tăcere nişte ziarişti. Sunt ridicoli cei care se dau victime şi apar zilnic la televizor. Dacă aşa cred ei că era în stalinism, nu au decât să îşi exhibe incultura istorică.
Se tot spune că Băsescu a atacat presa. Când făcea generalizări fără să dea nume, ne supăram că atacă o întreagă breaslă. Când dă nume, ne supărăm că de ce dă nume. Eu nu mai înţeleg. Nu înţeleg de ce trebuie să fiu solidar cu Ion Cristoiu. El a fost criticat public în legătură cu relaţia sa cu patronul. Relaţia unui ziarist cu patronul este o chestiune de interes public, dată fiind influenţa ziariştilor. Băsescu greşeşte, dar se referă la o chestiune de interes public. Cristoiu nu a fost arestat, nu a fost hărţuit, nu a fost concediat la presiunea statului. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, atunci m-aş fi solidarizat cu el şi ar fi fost o chestiune ce ţine de libertatea presei. Dar Cristoiu a fost atacat de cineva pe care îl critică zilnic. Băsescu a folosit împotriva sa o retorică având o premisă paranoidă. Cristoiu este maestru în retorica aceasta cu premise paranoide (explică totul pe baza principiului „spune cine beneficiază şi îţi spun cine a organizat conspiraţia“). Victor Ciutacu a scris că o colegă de presă este proastă, pentru că a pus întrebări care l-au enervat. A atacat Victor Ciutacu presa când a făcut-o proastă pe ziaristă sau doar a fost mârlan la adresa acelei ziariste?
Nu e un caz în care e implicată libertatea presei. Şi nu înţeleg ce atâta mirare. De unde această pretenţie că tu poţi să toci zilnic pe cineva şi ăla nu are voie să scuipe înapoi? Traian Băsescu a scuipat înapoi. Doare? Probabil că da. La câtă audienţă face şi la cât de priceput este în a scoate porecle (o să vorbim multă vreme de acum înainte de „tonomate“), atunci cred că doare. Dar asta e o problemă de conflict politic, între un politician şi nişte personaje publice care îl contestă. Un conflict în care se foloseşte mult noroi. Atât.