« Alte articole din categoria Opinii
Ambasadorul irakian la BucureÅŸti iese disperat într-o conferinţă de presă ÅŸi spune în esenţă două lucruri: că irakienii aÅŸteaptă trei zile o viză americană ÅŸi o obÅ£in, ÅŸapte zile o viză Schengen ÅŸi o obÅ£in, ÅŸi două luni o viză românească, dar nu se ÅŸtie niciodată dacă o obÅ£in. Ambasadorul irakian spune, de asemenea, că vin comenzi din Irak, vin delegaÅ£ii din Irak, vin oameni de afaceri ÅŸi politicieni din Irak cu cereri de produse ÅŸi servicii, iar firmele româneÅŸti spun că nu se poate.
Pentru vizele irakienilor la BucureÅŸti, ambasadorul irakian dă ÅŸi un exemplu. Procurorul care se ocupă de celebrul caz al ziariÅŸtilor răpiÅ£i în Irak ÅŸi salvaÅ£i miraculos de preÅŸedintele Băsescu - până la urmă vom afla adevărul despre toată povestea - a vrut să vină la BucureÅŸti pentru a obÅ£ine câteva informaÅ£ii referitoare la Munaf, Hayssam, în fine, dosarul respectiv. Nu i s-a dat viza până nu a adus o hârtie care spunea că în timpul dictaturii lui Saddam Hussein nu a făcut poliÅ£ie politică. Un fel de CNSAS internaÅ£ional. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns...
Am amintiri personale ÅŸi sper că nu mă cheamă din nou la DNA că le-am divulgat. Pe la mijlocul anilor ’90, am fost invitat la o conferinţă internaÅ£ională despre sistemul de asistenţă a ţărilor în curs de dezvoltare. Cum am ajuns eu acolo nu-mi amintesc, doar că de atunci sut invitat la fiecare doi-trei ani să particip la asemenea conferinÅ£e, de obicei organizate de Banca Mondială ÅŸi OECD. În general, se discută sistemul condiÅ£ionalităţilor - respectiv sistemul bine cunoscut românilor prin care Å£i se dau fonduri rambursabile sau nerambursabile dacă îmbunătăţeÅŸti administraÅ£ia publică, justiÅ£ia, puterea executivă, puterea legislativă, protecÅ£ia mediului ÅŸi aÅŸa mai departe.
La acea conferinţă am ascultat cu atenÅ£ie cuvântul unui expert care spunea că orice intervenÅ£ie în forţă într-un teritoriu străin trebuie contrabalansată de un program detaliat de asistenţă rambursabilă ÅŸi nerambursabilă simultan cu intervenÅ£ia. Teoria este că, dacă o armată îÅŸi propune să scoată din bârlog un dictator care reprezintă o ameninÅ£are pentru întreaga lume, acea armată militară trebuie urmată de o armată civilă de experÅ£i care să încerce să îmbunătăţească vizibil calitatea vieÅ£ii unor categorii mari de oameni: să aducă alimente ÅŸi apă, medicamente ÅŸi carburant, să reconstruiască ÅŸcoli, spitale, drumuri ÅŸi locuinÅ£e, să încerce să revitalizeze industria, serviciile ÅŸi agricultura. Motivul este foarte simplu: armatele distrug. Ca să refaci viaÅ£a oamenilor simpli după o distrugere militară, trebuie oameni ÅŸi resurse.
Această teorie a fost îmbrăţiÅŸată de toate armatele din NATO, în aÅŸa fel încât toate armatele NATO au departamente pentru sănătăte publică, educaÅ£ie, relaÅ£ia cu organizaÅ£iile neguvernamentale, chiar ÅŸi pentru asistenÅ£a socială. Că au departamente nu ar fi nimic, dar unele au ÅŸi bugete pentru activitatea directă în teren, aÅŸa că, de exemplu, diviziile americane, britanice ÅŸi poloneze din Irak erau în 2003-2004 în căutarea unor organizaÅ£ii, societăţi comerciale, persoane care să deruleze aceste bugete. Armata română este instruită în acelaÅŸi sens, dar lipsa bugetelor specifice face ca militarii români să contribuie cu ce pot ei în mod direct. AÅŸa poÅ£i vedea jandarmi români în Kosovo care zugrăvesc ÅŸcoli ÅŸi dispensare, militari români în Basra care curăţă străzile ÅŸi repară „brazilicile“ irakienilor (un fel de VW Passat, făcute în Brazilia ÅŸi importate de irakieni în vremea embargoului internaÅ£ional) sau ofiÅ£eri români care predau engleza în ÅŸcolile din Afganistan.
În toamna anului 2004 am făcut un plan detaliat de asistenţă economică ÅŸi socială pentru Irak. Acest plan prevedea zeci de deplasări ale oamenilor de afaceri, politicienilor, experÅ£ilor români în Irak, cursuri în România pentru irakieni, de exemplu, România urma să pregătească peste 40.000 de poliÅ£iÅŸti irakieni pentru activitatea în teren, ceva fonduri pentru promovarea produselor româneÅŸti în Irak, în special textile (România este totuÅŸi a treia Å£ară producătoare de textile din Europa, echipamente casnice, mobilier, materiale de construcÅ£ie etc.). Irakienii urma să plătească toate acestea nu cu bani - că nu au, ci cu ce au cu adevărat - petrol. Planul urma să fie aprobat într-o ÅŸedinţă de guvern în ianuarie 2005 ÅŸi nu costa pe atunci mai mult de zece milioane de euro.
După ce am citit declaraÅ£ia ambasadorului irakian, am cerut date despre derularea programului de asistenţă pentru Irak. Åži iată ce am aflat: planul nu a fost niciodată supus aprobării guvernului Tăriceanu, pentru că au fost siguri că există corupÅ£ie pe undeva; poliÅ£iÅŸtii irakieni au fost pregătiÅ£i de Ungaria; mobila este importată din Polonia, nu din România; materialele de construcÅ£ie sunt importate din Grecia, nu din România; echipamentele electrocasnice sunt importate din Turcia, nu din România; iar ce le-a pus capac la toate este că personalul irakian de îngrijire a copiilor orfani este instruit de SUA - Å£ara cu cei mai mulÅ£i copii în orfelinate din lume, nu de România, singura Å£ară europeană în care în orfelinate au rămas mai puÅ£in de 20.000 de copii ÅŸi în care traficul de adopÅ£ii internaÅ£ionale este interzis prin lege.
Să nu vrei să-i schimbi din funcţii?!