Mafioţi & tonomate

Stelian TANASE

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Întotdeauna am fost convins că, din cauza firii sale, odată Traian Băsescu va face o gafă de proporţii care îi va dăuna politic. Îi va reduce drastic popularitatea. Asta ne va semnala că surprinzătoarea sa carieră politică se apropie de punctul terminus. Mă întreb dacă declaraţia sa de vineri nu este de fapt începutul sfârşitului pentru el. Mă împiedică să dau acest verdict un singur considerent: acela că Traian Băsescu este capabil de gafe şi mai mari. Mă îndeamnă să cred acest lucru nervozitatea sa tot mai accentuată, faptul că şi-a pierdut simţul umorului de altădată şi chiar bunul-simţ. Instinctul de conservare pare epuizat. Comunicatorul formidabil care l-a transformat dintr-un ofiţer de marină într-o maşinărie politică redutabilă nu mai există. Actualul preşedinte Băsescu pare complet lipsit de autocontrol. Preferă să se repeadă, să dea declaraţii de bâlci&mahala. A părăsit, spre surprinderea mea, „prezidenţialismul“ său obişnuit pentru a polemiza aiuritor. Cu siguranţă, în acea împrejurare, vineri, la aeroport, Traian Băsescu era persoana nepotrivită, într-un loc nepotrivit, într-un moment nepotrivit. Ar trebui să părăsească iute Cotrocenii şi să se angajeze la o televiziune cu propriul său talk-show. Aici poate să aibă atitudini precum cea din salonul de la Otopeni. Aş aprecia curajul opiniilor sale, incisivitatea, vorbirea sa atât de colorată, plină de expresii fruste care i-au adus atâtea succese. Orice post de televiziune ar fi bucuros să îi ofere spaţiu, pentru că actualul preşedinte face audienţe mari. Numai că acolo el se află în calitate de preşedinte, şi nu de persoană particulară, „de tată şi de cap de familie“, cum ne-a spus în declaraţia melodramatică pe care a făcut-o. Într-un talk-show nu are decât să atace la baionetă, să contrazică, să bălăcărească, să desfiinţeze, să se enerveze, să facă orice îi trece prin cap. Să se poarte cum îi este temperamentul. Ca preşedinte însă nu are voie. Aici, în cea mai înaltă funcţie publică din România, e nevoie de maximum de discernământ.
Mass-media sunt departe de a înghiţi o asemenea atitudine defăimătoare. Să spunem că, fără presă, democraţia românească, atâta câtă e, nu ar fi existat fără dezvăluirile făcute de presă în aceşti 18 ani, nici Băsescu nu ar fi ajuns primar, şef de partid şi, în cele din urmă, preşedinte. Presa este singurul lucru de care se tem politicienii. Şi, după cum se vede, şi Traian Băsescu. Aici cred că e chestiunea, chichirezul, dacă vreţi. Demonizarea presei la care s-a dedat enervat preşedintele - extrem de imprudent - vrea să zică acest lucru simplu. Nu că mafia este înfricoşată şi zdruncinată din cauză că avem un cavaler anticorupţie, pe el însuşi, care se bate cu balaurul. Mafia o duce bine mersi, prosperă mai mult ca oricând în anii erei Băsescu. Afacerile înfloresc şi în cadru legal, dar, mai ales, pe marginea lui. Nici oamenii din jurul Cotrocenilor, în cap cu Traian Băsescu, nu sunt deasupra bănuielilor. Presa a scris şi va scrie de acum încolo şi mai mult despre aceste afaceri.
Discreditarea presei vrea să spună „nu aveţi încredere în presă“, mă atacă pentru că în spate sunt interese mafiote. Presa nu spune adevărul, e plătită de duşmanii mei. Punct. Este un atac fără precedent împotriva a tot ce a făcut presa în ultimii 18 ani. Dacă nu şi-a pierdut realismul politic de care a dat dovadă de multe ori, Traian Băsescu ar trebui să iasă public să îşi ceară scuze, să spună că a fost greşit înţeles, că a fost prea nervos din cauza atacurilor împotriva fiicei sale (inexistente, de fapt). Dacă nu va face acest lucru de bun simţ, „tonomatele“ aflate în slujbă va trebui să iasă pe scenă şi să ne dea o reprezentaţie de iluzionism, în care să probeze că albul e negru, să scoată iepuraşi din joben. Numai că Traian Băsescu este un lider din ce în ce mai greu de susţinut şi apărat. Chiar fidelii săi partizani din partid şi mass-media sunt contrariaţi şi nemulţumiţi de ultima sa ieşire în decor. La asta mă gândeam când am spus că s-ar putea să asistăm la începutul sfârşitului său politic.