Discutând serios despre cazul Ford

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Intervenţia Comisiei Europene în cazul Ford ridică o serie de probleme interesante. Aceasta pare să aplice o logică foarte simplistă, care pune sub semnul întrebării o politică agresivă, dar legitimă, de atragere a investitorilor. Guvernul României ar putea avea un caz solid dacă decide să conteste decizia. În schimb, guvernul s-a comportat lamentabil în comunicarea cu Comisia, iar premierul Tăriceanu s-a hotărât să îşi umfle muşchii naţionalismului de paradă într-un caz în care nu se potrivesc deloc.

Să le luăm pe rând. Comisia a constatat că în privatizarea de la Craiova guvernul a pus anumite condiţii legate de păstrarea locurilor de muncă şi de un minimum de producţie. În schimb, Ford urma să plătească mai puţin pentru fabrica aceasta. Condiţiile puse de guvern reprezintă preocupări legitime (câţi şmecheri au cumpărat fabrici de stat doar pentru pământurile de sub ele?).

Comisia Europeană pare însă să considere acest aranjament un ajutor de stat care distorsionează libera concurenţă. Iar articolul 87 din tratatul UE interzice asemenea ajutoare. Deci, Comisia are baza juridică de a interveni. Rămâne întrebarea dacă a intervenit în mod înţelept. Cred că de această dată Comisia s-a vrut mai catolică decât Papa. Statul român a organizat o licitaţie, trei companii s-au arătat interesate, dar numai Ford a făcut o ofertă certă, lucru care reiese limpede chiar din comunicatul de presă al Comisiei. Dacă a fost o licitaţie, atunci orice companie ar fi putut participa şi ar fi avut acces în etapa următoare, unde s-au negociat concret condiţiile contractului. Nu văd unde este distorsionarea pieţei. Mai spune comunicatul de la Bruxelles: „Investigaţia Comisiei a arătat că aceste condiţii (privitoare la locuri de muncă şi investiţii - n.a.) au scăzut preţul de vânzare“. Nu cred că era nevoie de o investigaţie care să arate acest adevăr simplu. Chiar acesta a fost târgul asumat în mod deschis: vă scădem preţul, dar vă punem condiţii. Comisia ar putea avea dreptate dacă ar dovedi că a existat o înţelegere prealabilă între statul român şi Ford pentru a „aranja“ criteriile de licitaţie, dar nici măcar nu face această acuzaţie în comunicatul de presă (pentru mai multe detalii ar trebui să aşteptăm motivarea deciziei pe larg, care încă nu este publică).

România a aplicat în cazul Ford o tactică agresivă de atragere de investitori, des întâlnită în economiile de tranziţie. Rămâne de văzut dacă aceste politici încalcă sau nu piaţa comună a UE. Acest caz are valoare de precedent. După părerea mea, Comisia greşeşte pe fond: nu poţi vorbi de distorsionarea competiţiei câtă vreme intrarea oricărui investitor în asemenea contracte avantajoase este liberă (problema este că noi suntem disperaţi după investiţii serioase, nu că ar sta investitorii la uşă şi noi îi discriminăm).

Dar chiar şi când are dreptate pe fond, guvernul român reuşeşte să dea cu bâta în baltă. Aş paria că, dacă se comunica mai bine cu Comisia, această decizie nu ar fi fost luată în forma respectivă. În scrisoarea trimisă către ministrul român de externe pe 10 decembrie 2007, Comisia lasă să se vadă stupoarea că a aflat de privatizare din presă. Citiţi vă rog acest paragraf din epistolă: „Prin scrisoarea din 18 iulie 2007, autorităţile române au informat Comisia cu privire la faptul că privatizarea Automobile Craiova va fi notificată Comisiei. În septembrie 2007, Comisia a aflat din presă că România a semnat, se pare, un contract de vânzare-cumpărare cu Ford“. Deci, în iulie (după multe discuţii cu Comisia), ne-am angajat să-i ţinem la curent despre cum merg negocierile şi după două luni oamenii ăia au aflat „din presă“ că, „se pare“, am fi semnat deja contractul. E jenant pentru noi, cei de la Comisie par a fi mai degrabă chitiţi să ne dea o lecţie pentru bădărănie. Cred că, dacă pur şi simplu am fi avut grijă să întrebăm la Bruxelles înainte de a bate palma cu Ford, am fi putut evita tot acest scandal.

Colac peste pupăză, premierul Tăriceanu se trezeşte vorbind: „Ce vrea Comisia Europeană să facă România? Nasturi. Să facă alţii maşini şi avioane“. Adică, înţelegeţi dumneavoastră cum vine treaba: Tăriceanu apără dreptul României în faţa presiunii oamenilor răi din Occident, care ne vor subdezvoltaţi. E cel mai prost răspuns posibil. La o chestiune serioasă, unde ai argumente solide, vii şi umfli baloane naţionaliste. Pe lângă condiţiile iniţiale, România a mai acordat Ford 120 de milioane de euro ajutoare de stat curate, după regulile UE, notificate Comisiei. Dacă Occidentul voia să ne lase fără investiţie, nu aproba nici acele ajutoare. Premierul Tăriceanu a pierdut o bună ocazie să pară deştept şi bine crescut.