România falimentară

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Anul 2008 va fi al prudenţelor, un an plin de chibzuinţă, chiar dacă este an electoral. Am analizat posibilitatea reducerii cheltuielilor bugetare. Este nevoie de un control strict al acestora şi voi avea întâlniri cu asociaţiile reprezentative ale autorităţilor locale, întrucât constatăm că, la nivelul administraţiei locale, este o frenezie a cheltuielilor necontrolate“, declara mai ieri, cu eleganţa-i binecunoscută, domnul prim-ministru liberal Tăriceanu. Aproape că mi-au dat lacrimile. Iată, avem un gospodar în fruntea treburilor! Aşa să fie?

Cred că spusele domnului Tăriceanu sunt doar o manevră politică, nu de grija ţării îi pasă Domniei sale. Şeful guvernului uită de cheltuielile aberante operate în ultimii ani de ministerele din subordine, de jefuirea constantă a banilor publici comisă de diferiţi miniştri penali ai guvernelor Tăriceanu I şi II, de scandalurile de corupţie în care s-a vorbit despre sume de milioane de euro orientate către clienţii diferitelor partide aflate la guvernare. Domnul Tăriceanu aruncă viclean şopârlica în cârca administraţiei locale, o zonă în care PNL este în minoritate, caşcavalul primăriilor şi consiliilor locale fiind luat de PSD şi PDL. Adică, ăia din administraţia locală sunt vinovaţii pentru criza în care se află ţara, ăia au cheltuit aiurea, noi, ăştia de la guvern, abia ne târâm cu Loganul spre sediile sordide şi în paragină ale ministerelor şi lucrăm în birouri fără dotări şi fără angajaţi.

Adevărat, nu putem spune că aleşii locali, onorabilii primari şi consilieri, au fost mari gospodari şi că au gestionat pudic şi smerit banul public. Dacă ar fi să dăm exemple despre investiţiile inutile făcute de unii primari care au împopoţonat oraşe în care aflăm cartiere fără branşament la apă curentă, canalizare şi gaze, cu fântâni arteziene, statui şi alte aberaţii sau despre comune aproape depopulate, aproape pustii, ale căror primării şi-au tras sedii care rivalizează cu cele ale marilor bănci din Bucureşti, ar însemna să scriem mii de pagini. Nu putem apăra o astfel de administraţie locală a ciocoilor. Însă, nici nu putem trece sub tăcere faptul că primul-ministru transformă dezastrul economic spre care se îndreaptă ţara, care în bună măsură aparţine şi guvernelor Tăriceanu, într-o temă tocmai bună pentru campania electorală care se apropie. Parcă îi văd pe candidaţii PNL la primărie cum îi vor acuza pe cei „vechi“ ca fiind autorii crizei economice, ca şi când România nu ar avea guvern, ci doar primari.

Dacă primul-ministru încearcă să-şi facă datoria de şef de partid, alt şef, domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, vine şi ne aruncă în cap profeţii apocaliptice. Da, domnul Isărescu, acelaşi domn care acum o jumătate de an ne îndemna să pariem pe leu şi ne spunea ce viitor de aur are economia românească aflată în nu ştiu ce trend ascendent. Domnul guvernator ne zice acum, în termeni savanţi, că „trebuie corelate salariile cu productivitatea, pentru că vedem un pericol major în spirala preţuri-salarii. Ştim din experienţa altor state, când spirala se declanşează, este greu de stăpânit, se creează un cerc vicios din care toată lumea pierde“. Domnul Isărescu s-a schimbat subit din propagandistul unei monede naţionale gata să se ia la trântă cu euro şi cu dolarul, în cobea falimentului naţional. Interesant. Al cui joc îl face acest guvernator de bancă naţională? Al românilor? Nu cred.

Sfâşiată de scandaluri la nivel înalt, care au aruncat la hazna imaginea parlamentului, a guvernului şi a preşedinţiei, condusă de o clasă politică imorală, ciocoită şi pervertită, cu o populaţie căreia începe să-i piară apetitul pentru democraţie, România primeşte ceea ce-i mai lipsea - o criză economică majoră. Dacă România ar fi un SRL, nu ar fi o problemă. S-a ruinat o afacere, se mai întâmplă. România este însă o ţară populată de milioane de oameni, care îşi doresc o viaţă mai bună, care speră că democraţia este altceva decât dictatura comunistă, că democraţia asta le poate oferi şansa prosperităţii, a normalităţii. Alooo, domnilor politicieni, la dumneavoastră se aude?