Knut şi briliantele puterii

Cornel Mihai Ungureanu

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Există un timp al fiecărui lucru, se spune. Îmi amintesc cât de flatată se simţea o prietenă de-a mea sub privirile pătrunzătoare ale unui necunoscut, pe stradă, înainte ca acesta să o întrebe „Cumperi acţiuni?“, în vremurile acelea când Iliescu şi Văcăroiu ne făcuseră pe toţi acţionari şi unii visau că vor trăi din dividende. Nu i-am uitat pe cei care dădeau mită pentru a mai prinde un loc pe lista disponibilizaţilor şi a primi, astfel, 20 de salarii compensatorii, în administraţia Constantinescu, nici cozile la medicamente din guvernarea Năstase şi întâmplarea că un anumit lanţ de farmacii nu îşi epuiza niciodată plafonul (spre norocul şi bunăstarea patronului). Pot oricând să fredonez liceenilor care vin în merţane la şcoală „Balada lui John şi Yoko“ în varianta lui Pittiş din anii ’70: „Mi-am dorit o maşină/ Şi iată acuma o a-am/ Mă simt bine/ Atunci când sunt la vo-olan“ şi mai ştiu câte ceva, din auzite, e drept, despre zilele în care lopeţile minerilor au fost înlocuite cu altele mai mari, numite „inima lui Stalin“, pentru a creşte producţia de cărbune.
Astăzi, a venit iarăşi un timp al inflaţiei şi al deficitelor - pentru ţară, al scumpirilor şi al deprecierii leului - pentru omul de rând, al ascuţirii săbiilor (sau al legării şireturilor de la adidaşi, precum Victor Ponta şi colegii săi de partid şi de partidă fotbalistică) pentru politicieni. Cine va fi mai viclean, de data asta? Cui îi va izbuti seducţia? Cine va rezista plutoanelor de execuţie alcătuite din jurnalişti cu experienţă şi cu averi al căror cuantum nu m-ar deranja să îl văd afişat într-un colţ al ecranului televizorului, în clipa în care ei deschid gura? Ce procuror va reuşi să instrumenteze atât de bine vreunul dintre cele opt dosare de foşti sau actuali miniştri împotriva cărora începe urmărirea penală, încât instanţa să pronunţe o condamnare? Cine a fost mai abil în lupta împotriva corupţiei (sau în crearea impresiei respective): Tăriceanu sau Băsescu? Cui i-ar folosi sfatul pe care mi-l dădea tanti Dida, în copilărie: „Nu te certa cu prostu’! Cine se uită nu va face diferenţa!“?
Când mă plictisesc bănuielile (ipoteza, orice student de la sociologie ştie, e ceva mai ştiinţific) lansate de vreun patron de trust de presă despre cine o fi Profesorul în dialogul lui Hayssam cu procurorul care-l ancheta, când mă satur de derapajele proprezidenţiale ale lui Cătălin Avramescu, comut pe un post local de televiziune. Şi dau peste un carusel al trădărilor mai ceva ca-n „Tristan şi Isolda“! Pesediştii doljeni se încaieră pentru şefia organizaţiei, iar ce se întâmplă la liberali pare rupt din stand-up comedy: la alegerile pentru şefia organizaţiei craiovene, candidat unic a fost Cristina Calangiu, cea care demisionase după europarlamentare din biroul judeţean din pricina rezultatelor slabe înregistrate! Nicolae Manolescu ne povestea cândva, în Sala Albastră a Universităţii, despre valorile care se răzgândesc, care reapar, dar aici parcă e vorba despre altceva.
Înţeleg lehamitea şi lipsa de interes pentru astfel de spectacole. „Depinde pe ce eşti setat“, îmi spunea Corina. „Knut, ursuleţul polar respins de mama lui anul trecut, va avea o parteneră: încă un pui de urs va fi crescut de oameni, în Germania. Astea sunt ştirile pe care le aflu eu“, a adăugat. Vorbind însă ca la fotbal, Knut nu va fi printre safirele administraţiei locale cărora le vom încredinţa, în curând, un nou mandat, nici printre briliantele politice, pe care le vom trimite în parlament să ţină cârma ţării.