Mi-am ales fondul de pensii…

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Ca tot românul care se respectă, sunt şi eu membru activ pe piaţa muncii, aşa că am depus un efort considerabil ca să aleg administratorul pensiei mele. Am dat la o parte perdele groase de informaţii vagi, însoţite de zâmbete binevoitoare şi promisiuni de îmbogăţire pe ultima sută de metri, şi, când am simţit că am ajuns la o părere obiectivă, cu o strângere de inimă, am semnat! Am semnat pentru acela care mi-a promis ferm că va avea grijă de bătrâneţile mele.

Însă, o întrebare tot nu îmi dă pace: am făcut alegerea corectă? Aceasta pentru că fondul pe care l-am ales eu nu are cele mai inspirate reclame, însă, este adevărat, are notorietate. Şi totuşi, de unde să aleg pe alte considerente? După costuri, în nici un caz. Pentru că, mulţumită CSSPP-ului, organism de control şi supraveghere care îşi face treaba excelent, comisioanele percepute de administratori sunt aliniate: comisionul de administrare care este tras lunar din contribuţia brută înainte de a fi transformată în unităţi de fond este 2,5%, iar comisionul de transfer la alt fond în primii doi ani este 5%. La fel se întâmplă şi cu structura portofoliului, se investeşte exact cât şi unde zice legea, cu o oarecare diferenţă încât nici nu merită să fie luată în considerare. Mai răscolesc încă o dată internetul şi citesc prospectele puse la dispoziţie de diverse fonduri, hotărâtă să găsesc nişte diferenţe, oricât de mici. Şi iată-le! Taxele şi comisioanele pe care le-au negociat şi va trebui onorate de către administratori către diverşi prestatori de servicii.

Da, sunt foarte importante, pentru că, până la urmă, logica este simplă: colectează contribuţiile noastre, pe care le investesc aşa cum se pricep ei mai bine, însă lunar au de plătit în dreapta, şi în stânga pentru serviciile de care beneficiază, iar ceea ce rămâne reprezintă câştigul meu. Este clar, cel puţin în contextul actual, valorile taxelor şi comisioanelor reflectă „harul negocierii“ pe care îl posedă fiecare administrator.

Pentru taxa de auditare am găsit: la AVIVA 1.000 euro/an, AG2R 15.000 lei/an, BCR 13.900 lei/an, Bancpost 5.950 euro/an, BRD 25.740 lei/an, ING 1.800 lei/an, Generali 75.000 lei/an, BT Aegon a exclus această taxă pentru 2007 şi 2008, iar OTP a negociat 10.500 de euro pentru aceeaşi perioadă. MKB Romexterra porneşte de la 4.500 lei/an şi poate creşte în funcţie de activul total înregistrat, Omniasig - 12.000 lei/an, timp în care Interamerican, Marfin şi KD au negociat între 2.700 şi 4.000 euro/an. Mda …

Câţiva administratori se dau de gol şi menţionează în prospecte şi celelalte comisioane pe care le-ar avea de onorat periodic: comisionul Depozitarului stabilit prin contract (şi este ales pe sprânceană de acelaşi CSSPP: BCR, BRD, Bancpost, ING Bank şi Raiffeisen Bank), alte comisioane bancare, cheltuielile cu marketingul şi cheltuieli de tranzacţionare pe sectorul investiţional. Interesant este că, oricât am căutat, nu am reuşit să aflu cel puţin sumele negociate pentru început de către administratori. Adică, să înţeleg, transparenţa ca transparenţă, bunăvoinţă chiar, dar toate au o limită! Pentru că, până la urmă, fondul îmi promite că „anual, fiecare participant primeşte informaţii despre activul personal, situaţia fondului şi orice alte date relevante“. Relevante din punctul cui de vedere? Pentru că eu am nevoie să ştiu cum a negociat administratorul meu cu Depozitarul, timp în care administratorului nu i se pare că ar avea vreo relevanţă această informaţie pentru mine, aşa că o păstrează bine.

Şi atunci m-am liniştit... timpul va rezolva dilema. Pentru că, imediat ce se va încheia perioada de aderare, fondurile vor deveni active şi vor înregistra valori zilnice. Într-un an, doi poate, o să îmi pot da seama cât de inspirată am fost zilele trecute, când am semnat.