Viaţa de unul singur

Fuziunea PD/PLD nu este o surpriză, deşi, cu o zi-două înainte de anunţarea deciziei, nici unul dintre liderii celor două partide nu ştia ce avea să i se întâmple. Ei încă vorbeau, în apariţiile TV din acel weekend şi în declaraţiile făcute presei, despre fuziune ca de o perspectivă îndepărtată. Preferau să vorbească despre alianţe pre şi postelectorale, de colaborare pe plan local, nimic însă despre o fuziune. Ne e de mirare. Succesul PLD, dublat de semieşecul PD, i-a făcut pe oamenii lui Stolojan încrezători în ei înşişi şi dornici să intre în campania viitoare de sine stătători. Creşterea PLD a fost percepută ca un pericol pentru PD şi s-a preferat înmormântarea lui. De fapt, prin această decizie, PLD dispare, după nouă luni de existenţă. Apărut în laboratoarele de la Cotroceni, PLD dispare la fel. E o lecţie cu privire la partidele de acest tip. Născute în anumite circumstanţe, pentru a le face faţă – pe atunci, scindarea PNL – odată cu ştergerea lor, şi respectivele partide dispar. Acum, prioritatea este susţinerea mai puternică a candidaturii lui Traian Băsescu pentru un nou mandat. Nu cred că Stolojan & Co sunt prea fericiţi de dispariţia partidului lor. Ei s-au supus cu capul plecat deciziei prezidenţiale. Foarte probabil, o analiză făcută de consilierii de la Cotroceni sau o reacţie de moment a lui Traian Băsescu a dus la grăbirea unificării. Imaginile TV ne-au arătat nişte lideri luaţi prin surprindere, nu prea siguri pe ce spun, încurcaţi de situaţia ivită. Au încercat să iasă cu faţa curată, dar nu prea au reuşit.
Calculele care au stat în spatele acestei decizii nu sunt greu de ghicit. Pentru 2009, când vor fi alegeri prezidenţiale, Traian Băsescu, care şi-a subordonat toate gesturile politice câştigării unui nou mandat, are nevoie de un suport mult mai puternic decât i-l oferă acum PD. La euroalegeri, cele aproape 29 de procente nu au convins pe nimeni. PSD a venit cu cinci procente în spatele PD-ului, iar PNL nu a fost demolat, cum credeau mulţi că se va întâmpla. Aşadar, noul mandat al lui Traian Băsescu a devenit nesigur. Alt argument al grăbirii fuziunii a fost absenţa de la vot a românilor chemaţi de preşedinte să îi voteze întrebarea. Trei sferturi au stat acasă, arătând că nu sunt de acord sau că sunt indiferenţi. Altfel spus, nu au votat „pentru“ Băsescu. Dacă aceleaşi trei sferturi vor vota contra lui sau vor absenta de la urne, actualul preşedinte îşi vede ruinate visele. Un semnal extrem de prost pentru cineva susţinut de o majoritate confortabilă la referendumul din primăvară. Aroganţa bazată pe această popularitate afişată de Traian Băsescu a dus la multe tensiuni în ultimele luni. Dar acum, această atitudine nu îşi mai are locul. Şi Băsescu, îngrijorat, ştie că, dacă începe declinul, nu va mai fi oprit de nimic. S-ar putea să fie confruntat cu pierderea alegerilor din 2009 şi are deja elemente serioase pentru a se teme de asta. Indiferenţa electoratului a fost o înfrângere majoră pentru preşedinte, departe de a se fi aşteptat la un asemenea rezultat. Nesiguranţa sa, noua realitate politică, a dus, de fapt, la anunţarea fuziunii dintre PD şi PLD. Băsescu pornea câştigător dinainte. PD era mare favorit. Dar euroalegerile au arătat că alegerile se joacă în teren. Că nimic nu e stabilit dinainte.
Alt factor a fost dorinţa preşedintelui de a schimba agenda mass-media. Presa a comentat mult eşecul său de la referendum. Trebuia adusă pe prima pagină altă dezbatere, alt subiect. Şi anunţul fuziunii a avut acest rol, jucat cu succes, să o recunoaştem. De aici a venit şi graba anunţului. Pentru Băsescu însă, viaţa de preşedinte e din ce în ce mai complicată.