(Ediţie din arhivă) Anul 12, nr. 3916. Joi, 22 Noiembrie 2007
RSS
-
Publicitate
-
Arhiva
« Alte articole din categoria Opinii
Între cult şi cultură
Urangutanii Europei
Opinii - Vlad MIXICH(citeste alte articole de acelasi autor »)
Marimea textului: 
În România, emoţiile deţin exclusivitatea asupra domeniului politicii. Subliniez exclusivitatea, căci şi pe alte meleaguri europene a face politică se relaţionează mai mult cu a simţi decât cu a raţiona. Dar spre deosebire de acele meleaguri, la noi, politica preacurveşte exclusiv cu simţământul, cu corazon-ul, cu lacrima discret strecurată în colţul unui ochi rapace. Deşi politica este definită ca ştiinţa de a guverna, între Carpaţi, ea se rezumă doar la impresii, la mingi de câlţi date cu sclipici, la vată pe băţ 80% aer. Asta e politică românească. Raţiunea nu are loc sub nici o deghizare în acest orăşel al copiilor mari. Noi nu facem politică, noi simţim politică.
În prezent, cine ne ia apărarea vârtos în mijlocul Cetăţii Eterne? Este El, preşedintele delegaţiei Parlamentului României trimis cu o năframă albă spre înfuriaţii veri italieni. Bărbatul de stat şi poetul justiţiar: Corneliu Vadim Tudor. Aceasta este imaginea liderului PRM, fabricată exclusiv din senzaţii bune de servit poporului pe beţe cu sclipici. Imagine susţinută de ştirea promovată peste tot de Vadim, ştire conform căreia Papa l-ar fi decorat în cadrul unei audienţe la Roma. Imaginea tribunului exhibându-şi cu modestie „decoraţia“ la ore de maximă audienţă a bântuit televiziunile spre deosebire de declaraţia ambasadorului României, la Vatican: „Medalia la care se face referire nu este o decoraţie, ea nu face parte din sistemul de decoraţii a Sfântului Scaun. Oricine ar fi participat la acea întâlnire publică cu Sfântul Părinte, ar fi beneficiat de aceeaşi atenţie“. Aşadar, nici vorbă de decoraţie, ci doar de o simplă amintire dintre cele găsite la borcan în magazinele din jurul Vaticanului. Cât despre audienţa mult lăudată, a fost doar o întâlnire sub cerul liber. Adevărul e că tribunul s-a lăudat hipertrofiat. Însă, îi pasă cuiva? Aproape nici o instituţie de presă nu a transformat darea în vileag a minciunii într-o ştire, pentru că nimeni nu mai face consideraţii raţionale asupra problemelor etice în politică. Nici nu ne-am fi aşteptat la altceva, pentru că, nu-i aşa, noi nu gândim, noi simţim.
Alegerile europarlamentare bat la uşă. Cine ne va reprezenta în viitor în Europa? Cine va purta onoarea şi răspunderea scaunului de parlamentar european? Este El, patronul celui mai iubit club din România, bărbatul cel mai puternic, cel mai bogat, cel mai... Becali. Aflat în prima poziţie pe listele PNG pentru europarlamentare, domnul Gigi Becali declara de curând într-un interviu pentru un post de radio german următoarele: „Eu sunt idolul tinerilor“ şi „mişcarea legionară nu era o mişcare extremistă“ şi, în sfârşit, declaraţia menită să-l umanizeze „mie îmi plac oile, ele m-au făcut mare şi puternic şi atunci când se umple găleata cu lapte simt cele mai mari satisfacţii“. Povestea tânărului ciobănaş ajuns idolul tinerilor în Parlamentul European ne umple inima de vibraţii, ne stoarce apa din ochi, ne face, nu-i aşa, să simţim, nu să gândim.
Spaţiul nu îmi permite să spun poveştile altor urangutani ai tribului politicienilor români. I-am ales pe cei doi de mai sus nu din considerente politice, ci din simpatie. Când urmăresc pe Animal Planet un documentar despre maimuţe, simpatizez întotdeauna cu cele mai păroase şi cele mai vociferante exemplare. Sunt caraghioase şi ciudate atâta vreme cât de ele mă desparte ecranul televizorului. Însă, în clipa în care astfel de exemplare pătrund în viaţa mea, mi se face frică. Frica de a fi reprezentat în Europa nu de nişte oameni, ci de nişte urangutani.
În prezent, cine ne ia apărarea vârtos în mijlocul Cetăţii Eterne? Este El, preşedintele delegaţiei Parlamentului României trimis cu o năframă albă spre înfuriaţii veri italieni. Bărbatul de stat şi poetul justiţiar: Corneliu Vadim Tudor. Aceasta este imaginea liderului PRM, fabricată exclusiv din senzaţii bune de servit poporului pe beţe cu sclipici. Imagine susţinută de ştirea promovată peste tot de Vadim, ştire conform căreia Papa l-ar fi decorat în cadrul unei audienţe la Roma. Imaginea tribunului exhibându-şi cu modestie „decoraţia“ la ore de maximă audienţă a bântuit televiziunile spre deosebire de declaraţia ambasadorului României, la Vatican: „Medalia la care se face referire nu este o decoraţie, ea nu face parte din sistemul de decoraţii a Sfântului Scaun. Oricine ar fi participat la acea întâlnire publică cu Sfântul Părinte, ar fi beneficiat de aceeaşi atenţie“. Aşadar, nici vorbă de decoraţie, ci doar de o simplă amintire dintre cele găsite la borcan în magazinele din jurul Vaticanului. Cât despre audienţa mult lăudată, a fost doar o întâlnire sub cerul liber. Adevărul e că tribunul s-a lăudat hipertrofiat. Însă, îi pasă cuiva? Aproape nici o instituţie de presă nu a transformat darea în vileag a minciunii într-o ştire, pentru că nimeni nu mai face consideraţii raţionale asupra problemelor etice în politică. Nici nu ne-am fi aşteptat la altceva, pentru că, nu-i aşa, noi nu gândim, noi simţim.
Alegerile europarlamentare bat la uşă. Cine ne va reprezenta în viitor în Europa? Cine va purta onoarea şi răspunderea scaunului de parlamentar european? Este El, patronul celui mai iubit club din România, bărbatul cel mai puternic, cel mai bogat, cel mai... Becali. Aflat în prima poziţie pe listele PNG pentru europarlamentare, domnul Gigi Becali declara de curând într-un interviu pentru un post de radio german următoarele: „Eu sunt idolul tinerilor“ şi „mişcarea legionară nu era o mişcare extremistă“ şi, în sfârşit, declaraţia menită să-l umanizeze „mie îmi plac oile, ele m-au făcut mare şi puternic şi atunci când se umple găleata cu lapte simt cele mai mari satisfacţii“. Povestea tânărului ciobănaş ajuns idolul tinerilor în Parlamentul European ne umple inima de vibraţii, ne stoarce apa din ochi, ne face, nu-i aşa, să simţim, nu să gândim.
Spaţiul nu îmi permite să spun poveştile altor urangutani ai tribului politicienilor români. I-am ales pe cei doi de mai sus nu din considerente politice, ci din simpatie. Când urmăresc pe Animal Planet un documentar despre maimuţe, simpatizez întotdeauna cu cele mai păroase şi cele mai vociferante exemplare. Sunt caraghioase şi ciudate atâta vreme cât de ele mă desparte ecranul televizorului. Însă, în clipa în care astfel de exemplare pătrund în viaţa mea, mi se face frică. Frica de a fi reprezentat în Europa nu de nişte oameni, ci de nişte urangutani.
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »
Notează articolul.
Nota curentă: 4.2 din 31 voturi
Nota curentă: 4.2 din 31 voturi
Comentarii
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de baza:
Mare dreptate - de Motor City:Vlad pixul tau atinge frumos hartia. Imi place cum scrii si recunosc ca astept saptamanal articolul tau.Nu prea stiu multe despre Becali, am avut acum 2 ani dish cu canale romanesti. L-am desfintzat dupa ce am realizat ca stirile din Televiziunile romanesti nu mai prezinta nici un interes ptr mine. Ma multzumesc cu presa scrisa (internet). Oricum cred ca se scrie prea mult despre "babuini si urangutani ". Tu ai reusit sa fii foarte subtil si numele ciobanului a aparut o singura data. Erai de invidiat daca ai fi reusit sa evitzi folosirea numele ..ecali pana la capat.
- de Generalul Store:Vladutz, vezi-ti de medicina ta, ca nu le ai cu jurnalistica... Nu zic, articolasele nu-s chiar rele, dar - vorba aia - mai e mult pana departe...
- de roko:Citesc cu mare interes articolele tale, Vlad . Nu pot sa zic ca sunt de acord cu toate, dar agreez stilul tau si, in general, temele abordate. Cel de azi dezbate o problema extrem de delicata. multora dintre noi ne va fi jena, probabil, dupa aceste alegeri, de optiunile sublimului electorat... Cat despre Generalul Store, atat timp cat in fiecare saptamana articolul lui Vlad e i top ca fiind cel mai citit, cat sunt destui care il discuta pe forum, cred ca nu se pune deloc problema lipsei de inclinatie pentru jurnalism. De altfel, "Generalul" reuseste o contradictie evidenta in doua fraze... Asta da talent ! Probabil un alt becalian...
- de Cristina:Mi-a placut mult articolul ! Daca scriai si de "Ha-ha-itul" de la Cotroceni, care emite si el cam aceleasi sunete de urangutan, era mai complet articolul tau. Probabil ca ai simpatii porocalii si te inteleg, scrii frumos, ai stil si stii sa-ti alegi "subiectii". Paca t ca nu-i observi si pe altii cum hahaie si transpira alcool prin toti porii....dar fac bai de multime si le trece.
- de nestor:Iata in sfarsit si niste consideratii de bun simt, fapte asa cum le percepem si noi, nu trucate si false ca in majoritatea presei romanesti. Citeam pe nerasuflate articolele d+lui Cezar Avramescu, am regretat finalul profesorului, de aceea ma bucur acum sa regasesc in GDS ceva apropiat. CURAJ!
- de Mara:Nici cas'ul nu'l ai uscat la gura Vladut si dai lectii de viata la cei care iti sunt parinti si te'au crescut. Cand ai sa mai scrii un alt articol, sa te gandesti cat % din el vorbeste de rau(de fapte rele si critica de 2 bani) si cat % scoate in evidenta lucrurile bune din viata de zi cu zi. Se vede ca o educatie solida in materie de ale vitii nu o ai, atata timp cat sufletul dau vorbeste de cele rele (nu o lua pe un fagas gresit). De ce crezi tu ca societatea a ajuns cum o descrii tu (te duce creerasul putin ca sa'ti dai seama)---> pe primele pagini gazetaresti (si la TV-ul la care te uiti tu) cerneala e consumata de'ai 'destia' ca tine care numai de fapte bune nu vorbesc. Te'ai uitat prea mult la TV baietasule si deasta porti si ochelari. Ma mira ca mai vezi parul de pe urangutanii europeni. Imi lasati un gust amar 'astia' care vin cu articole de genul asta. As vrea sa vad ca la urmatorul articol te duce capul si sapi si vi cu un exemplar de orangutan cu mai putin par, pe care romanul de rand sa il voteze (daca tot te bati cu pumnii in chept). Te duce capul sa gasesti unul???(sa vorbesti de lucruri frumoase si mai ales sa ai taria de caracter sa'ti asumi o raspundere si sa fi mandru ca pe meleagurile noastre avem si exemplare de rasa). "Bunica ta" de la tara are o vorba buna despre criticii astia ai nostrii.(o lopata si o juma de ora la grajd pe zi le'ar trebuii sa vada ce e aia a 'ranii').
- de AdicelMare:Demonstratie de ceea ce ar trebui sa fie jurnalistica in romania,imagine a cronicarului modern neinregimentat in mlastina politicului,voce a cetateanului apasat pe grumaz de clica "urangutanilor" a caror existenta este conditionata de mentinerea lui in cusca saraciei si dezinformarii. Sunt gelos pe virtuozitatea si ascutimea penitei tale ,singura noastra arma pe langa puritatea spiritului nostru , impotriva sabiei lor stralucitoare dar improscate cu sange nevinovat.
- de Mara ptr AdicelMare:cum poti sa scrii ca e singura arma domule. Jurnaslistica inseamna inainite de toate educatie mai baieti. Te crezi mandru daca stai in fotoliu si vorbesti de un "cioban" care e idolizat de un popor needucat. Cine hraneste poporul cu acest cioban? decat reclama voastra pro si contra. E cea mai mare prostie numai ai aduce in discutie. Ce crezi ca poate demostra un critic daca spune despre "singurul om de pe ecran" ca e un idiot. Nu face altceva decat al baga in ceata. Daca tineretul din ziua de azi spune ca singura arma e cea a sta in fotoliu si a scrie ce vrea(adica injurand tot timpul) inseamna ca vom ajunge deaprte. Baieti nici nu va dati seama ca sunteti manipulati a arunca cu noroi in ala si celalalt crezand ca faceti bine si mai ales nici nu va dati seama ce impact are asupra populatiei a pune pe buze in balanta doi ciobani(nu altceva decat a alece intre ei).
- de I C from NY:Acesti "urangutani politici" apar, se nasc nu singuri. Presa ii preia si ii creste. Intre ei se naste o complicitate. Ei fara presa nu exista, presa fara ei e moarta. Nu stiu daca e normal sa punem in evidenta numai partile rele ale acestor "urangutani politici". In fiecare lucru, oricat ar fi de bun, exista si o particica rea. Dupa cum si in orice lucru rau, oricat ar fi de rau, exista si o particica buna. Ma gandeam, si am si scris pe vremea cand traia Domnul Avramescu, pe care il citam, prea rar, si cu sfiala, cum ar fi sa asistam la o campanie electorala "pozitiva". In care fiecare candidat sa puna in evidenta calitatile contracandidatului, iar alegatorul sa-l voteze pe acela care a reusit sa puna in evidenta cele mai multe din calitatile contracandidatului. Judecand, crezand ca acel candidat va incerca sa fie sau, cel putin, sa-si imite contracandidatul in partile lui bune, bineinteles.. Dar, cine va citi acel articol? In care nimeni nu injura pe nimeni? Cine va comenta acel articol, in care niciun comentator nu va putea sa injure autorul acelui articol? Transferand comentariile asupra articolului, la comentariile intre comentatori, ma intreb daca vom fi in stare si noi, ca intre noi, cititorii, sa punem in evidenta ceea ce e bun in comentariul celuilalt. Si nu sa ne injuram intre noi. Societatea e atat de obisnuita cu lucruri rele, incat un lucru bun, despre care am incerca sa discutam, ne-ar otravi. Aceasta este intr-adevar o manipulare. O manipulare catre rau. Or, o educatie nu poate fi intemeiata numai punand in evidenta lucrurile rele. In speranta ca cei care le vad pe cele rele, vor trage concluzia care sunt cele bune. Deci cum trebuie sa fie bine. Cum sper si eu acum ca m-am facut un pic, macar un pic, inteles. Va doresc o zi buna la toti, OAMENI BUNI!
- de boua:asdceccccasssssasda
- de mircea:Pentru MAra (#8) : Iti recomand cu caldura sa citesti toate articolele lui Vlad Mixich si atunci poate iti vei schimba parerea referitor la temele abordate.
