Un american la Bucureşti

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

„Bunul-simţ ne spune că o lege care ar face aproape imposibile activităţile de percheziţie ale poliţiei, dacă nu informează suspectul în prealabil - de exemplu într-un caz de trafic de droguri -, este o lege proastă“ este mesajul pe care ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, l-a transmis parlamentarilor români în legătură cu modificările şocante operate de aceştia asupra Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Americanul nostru rătăcit pe malurile Dâmboviţei este în eroare. Domnia sa face apel la un simţ care lipseşte cu desăvârşire majorităţii politicienilor români, adică bunul-simţ.

Ambasadorul SUA îi urechează pe deputaţii români şi le spune la obraz că procedurile de anchetă pe care doresc să le elimine „sunt exact cele folosite la scară largă atât în Europa, cât şi în Statele Unite“. Amendamentele aduse de parlamentari „au fost adoptate aproape fără dezbateri, aproape fără consultări cu autorităţile judiciare şi cele responsabile de aplicarea legii, aproape fără transparenţă sau responsabilitate faţă de opinia publică“, avertizează cu năduf reprezentantul guvernului american, adăugând că „nu ar fi trebuit mers pe astfel de căi scurte în detrimentul parcurgerii unui proces democratic normal şi responsabil“.

Măi, frate, americanule! Cui vorbeşti matale de normalitate, responsabilitate şi democraţie? Unor mitocani care au instaurat un fel de „mitocanocraţie“ imediat după primul minut de libertate din Decembrie 1989. Această adunătură de foşti activişti comunişti, de parveniţi ai economiei subterane şi de analfabeţi ajunşi stăpâni prin hoţie peste averi la care nu visase neam de neamul lor a condamnat poporul român la rătăcire prin deşertul unei tranziţii prelungite de la dictatură la democraţie. În vreme ce popoare precum polonezii şi ungurii păşeau cu sacrificii şi curaj pe drumul reformelor, în România aveau loc mineriadele, domnea partidul-stat, legea era făcută de corupţi, economia naţională era transferată ilegal în proprietatea unor tâlhari, iar poporul era amăgit cu lozinci de genul „Nu ne vindem ţara!“.

Clasa politică actuală, de la anonimul parlamentar, până la primul-ministru şi preşedinte, este rezultatul unui amestec de nostalgie a totalitarismului şi foame capitalistă nemărginită. Politicienii noştri nu sunt nişte personalităţi de elită, ci doar nişte dictatori în miniatură. Parlamentarii vor o dictatură a parlamentului, unde să adopte legi care să le asigure imunitatea absolută, indiferent de faptele lor nocive, multe dintre ele chiar penale. Guvernul liberal are gura umplută cu palinca şi caltaboşii primiţi ca mită de un fost coleg ministru de la PNL, iar preşedintele se visează şef peste un stat prezidenţial, unde doar o mică diferenţă de definiţie l-ar despărţi de postura unui monarh atotputernic. Clasa politică românească nu are calităţile unei elite. Uitaţi-vă la feţele lor, oameni buni, uitaţi-vă cu atenţie şi sinceritate şi veţi înţelege adevărul amar şi trist că suntem conduşi de nişte oameni bolnavi. Bolnavi după avere nemuncită şi furată, bolnavi după puterea de a dispune nelimitat de viaţa semenilor, bolnavi după glorie, bolnavi de orgolii întunecate...

Faptul că ambasadorul SUA în România aproape că i-a acuzat de complicitate cu infractorii nu va produce nici măcar o tresărire în rândul majorităţii parlamentarilor români. Parcă îi şi aud pe onorabilii parlamentari discutând. Afirmaţiile americanului ne strică afacerile dubioase prin care ne clădim averea? Nu! Morala ţinută de american ne tulbură luxul cu care suntem înconjuraţi în vilele noastre nenumărate, impunătoare şi de cinci stele? Nu! Sacii de bani din care ne hrănim noi şi urmaşii noştri încă două generaţii de acum înainte vor scădea în greutate cu vreun dolar datorită agitaţiei americanului? Nici vorbă! Atunci, de ce să-l luăm în seamă? Că e doar un american rătăcit la Bucureşti, unde noi facem legea! God bless Romania, că dulce şi zemoasă mai e ţara asta...