20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiO posibilă explicaţie

O posibilă explicaţie

La finele celei de-a doua reuniuni a Comisiei privind educaţia, Traian Băsescu a ţinut o conferinţă de presă.

Transmisă în direct de posturile TV de ştiri, întâlnirea cu jurnaliştii a confirmat ceea ce am mai scris despre felul prezidenţial de a face comunicare publică.

Reamintesc, pe scurt, cele nu numai scrise, ci şi spuse de subsemnatul.

La orice operaţie a sa în public, domnul preşedinte e obsedat de vâlva mediatică stârnită.

Şi cum în România vâlva e stârnită aproape exclusiv de scandal, puţine au fost ivirile lui Traian Băsescu care să nu fi trădat preocuparea Domniei sale pentru a aprinde un tărăboi.

Indiscutabil, acest fel de a fi i-a adus lui Traian Băsescu o postură pe care mulţi alţi politicieni o pot invidia: cea de făcător de rating. Puţini sunt astfel politicienii care să provoace în redacţii freamătul tipic curiozităţii în clipa când se află de o nouă ieşire a sa în aerul patriei.

Numai că – aşa cum spuneam – această şmecherie, folosită cu brio de starlete, devine la un moment dat contraproductivă în cazul unui şef de stat.

Aţâţate doar de întrebarea ce năzbâtie va mai face Traian Băsescu, presa nu mai e atentă la lucrurile serioase spuse sau făcute de Domnia sa.

E ceea ce s-a întâmplat cu Discursul de politică externă ţinut la reuniunea corpului diplomatic. Document fundamental al unei preşedinţii, discursul a rămas, în presa românească, doar prin scandalul iscat de atacarea unor persoane.

Că acelaşi Discurs n-a avut nici un ecou nu numai în presa internaţională, dar nici în cancelariile europene e un semn grav pentru Traian Băsescu.

Întăreşte impresia – tot mai puternică – de izolare a sa pe plan internaţional.

Că n-a avut nici un ecou în presa românească şi în partide e un semn şi mai grav.

Asemănător s-au petrecut lucrurile şi cu Discursul despre educaţie, cum i s-a spus de jurnalişti, din motive de spaţiu, cuvântării referitoare la lucrările Comisiei Prezidenţiale pentru educaţie, din 13 septembrie 2007.

Constat din nou cu stupoare că Discursul n-a fost postat pe site-ul Preşedinţiei. Îi ţine locul un Comunicat de presă, prin care Discursul propriu-zis e rezumat cu mari citate.

Când acelaşi lucru s-a petrecut cu Discursul de politică externă, am mustrat pentru asta Departamentul de Comunicare Publică al Cotrocenilor. Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, m-a sunat pentru a-mi atrage atenţia că Discursul era postat pe site. Era, într-adevăr. Fusese postat între timp.

Situaţia se repetă şi cu Discursul ţinut după lucrările Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie.

Ca şi în cazul Discursului de politică externă, noul Document are nevoie, pentru a fi aprofundat, de o variantă integrală tipărită. N-a fost vorba de un răspuns în fugă, dat la pisoar fătucii de la TV, care a alergat după preşedinte să-l întrebe ce părere are despre nemurirea sufletului, ci de un Document cu pretenţia de a reliefa viziunea preşedintelui asupra educaţiei din România. Presupus teoretic, trimiţând la numeroase aspecte ale societăţii româneşti de azi, un asemenea Document nu poate fi dezbătut cu seriozitate decât dacă îl ai în integralitatea sa.

De ce nu sunt redate pe site-ul Preşedinţiei astfel de Documente?

Data trecută am pus asta pe seama unei neglijenţe a Departamentului de comunicare publică a Cotrocenilor.

Repetată şi în cazul Discursului privind Educaţia, situaţia mă lasă să cred că e vorba de un gest premeditat.

Dinadins, astfel de intervenţii nu sunt redate în integritatea lor pe site-ul Preşedinţiei.

Domnul preşedinte a spus, ca de obicei, cam tot ce i-a trecut prin cap. Ajuns acasă, la Cotroceni, şi-a dat seama că a bătut câmpii. Şi pentru ca acest bătut câmpii să nu devină document oficial al preşedinţiei, dar, mai ales, să nu poată fi exploatat de politicieni în viitoarele bătălii politice, Discursul n-a mai fost postat pe site-ul Cotrocenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII