Comparaţii duse cu pluta

Este vremea comparaţiilor absurde. Ion Iliescu spunea acum ceva vreme că legea lustraţiei este un stalinism întors pe dos. Ce o însemna asta? Din câte am învăţat la istorie, în stalinism erai săltat noaptea cu maşina neagră şi împuşcat dacă exprimai cea mai mică îndoială despre victoria socialismului. În stalinism, atunci când a făcut carieră tânărul Ion lliescu, erai deportat dacă aveai ceva pământ şi nu doreai să îl cedezi la CAP. Adică venea un securist şi îţi spunea că ai două ore să înghesui ce vrei într-o valiză şi te trezeai a doua zi cu toată familia în Bărăgan, unde aveai trasată o parcelă cu o aţă, loc de construit bordei. Cam aşa era în stalinism.
Ce este lustraţia? Un instrument prin care tinerele democraţii din estul Europei încearcă să se pună la adăpost (cu succes echivoc, dar asta e altă discuţie) de influenţa malefică a fostelor reţele de nomenclaturişti moştenite de la sistemul comunist. Ideea este că, dacă a falimentat comunismul şi ne-a lăsat vai de capul nostru, nu ar fi tocmai indicat să ne lăsăm conduşi de aceiaşi indivizi care doreau să ne dirijeze în construirea societăţii comuniste. Ideea lustraţiei nu era pe agenda iniţială a revoluţiilor anticomuniste. Exista atunci speranţa, care s-a dovedit o utopie, că vor avea bunul-simţ să stea de o parte. Nu au stat. Şi-au folosit resursele ca să rămână în continuare la putere. Iar Ion Iliescu este exemplul cel mai bun.
Dar ce li se întâmplă sărmanilor foşti nomenclaturişti în caz că sunt lustraţi? Sunt ridicaţi noaptea de acasă? Sunt trimişi la muncă forţată ca să construiască autostrăzi capitaliste? Sunt judecaţi în procese publice şi declaraţi duşmani ai poporului capitalist? Aşa ceva ar fi fost, într-adevăr, stalinism pe dos. Dar lustraţia le propune să stea pe bară câţiva ani. Pot să facă afaceri liniştiţi, pot să îşi scrie memoriile, pot chiar să fie şefi de partide. Doar că nu ar avea acces la anumite funcţii publice. Aşa stalinism ar fi vrut să trăiască şi Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Mircea Vulcănescu şi sutele de mii de români care putrezeau în închisori când făcea Ion Iliescu carieră. Frumoasă comparaţie lustraţie – stalinism, nu am ce zice.
Acum, văd altă comparaţie la fel de puţin logică. CNSAS s-a apucat de cercetat dosarele înalţilor prelaţi. Ce mai zarvă, ce mai bucium! Atentat la Biserica naţională, urlă Ziua. Bineînţeles, Traian Băsescu este la mijloc, ştie sigur Sorin Roşca Stănescu. Chemat la audieri la CNSAS aşa cum spune legea (pentru că e frumos să ceri şi opinia împricinatului înainte să dai un verdict public), Bartolomeu Anania spune că această chemare îi aminteşte de cum era scos din carceră de securişti şi chemat la interogatorii. Tot respectul pentru suferinţele bătrânului prelat în puşcăriile comuniste, dar comparaţia tot mi se pare aberantă. Măcar pentru că securiştii nu te rugau frumos şi nu te aşteptau să vii cu şoferul propriu la sediul lor, te cam săltau de acasă şi nici nu era clar când te mai întorci. Ca să nu mai zic că nu prea îndrăzneai să-i refuzi cu scrisori deschise prin presă. Deci, ce comparăm?