Alin TEODORESCU

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Conducătorii Partidului Social Democrat se reunesc la Bran, o locaţie devenită clasică din 2005, şi hotărăsc – într-o unanimitate copleşitoare – că prioritatea toamnei 2007 este dărâmarea guvernului Tăriceanu II. Că acum nu mai mult de trei luni PSD a sprijinit acest guvern împotriva moţiunii de cenzură a democraţilor nu are nici o importanţă. Important este că liderii social-democraţi vor sânge. Ei au avut ideea majorării substanţiale a pensiilor, guvernul a pus-o în aplicare, dar în sondaje nu se vede nimic pentru social-democraţi, doar o umbră de simpatie pentru liberali. Mai mult decât o moţiune de cenzură: preşedintele partidului, Mircea Geoană, se afirmă ca prim candidat la funcţia de prim-ministru. Raţionamentul de la Bran este deci următorul: noi am avut ideea majorării pensiilor, pensiile se vor mări, nu am primit nimic în schimb pentru această iniţiativă, punem moţiune de cenzură, preşedintele Băsescu îl va numi pe Mircea Geoană prim-ministru şi noi vom conduce România în următorul an şi jumătate. Sau, pe scurt, am dat pensii, vrem guvernarea.
În paragraful anterior, am scris „raţionament“ cu respect faţă de cititori. Raţionamentul este o procedură logică prin care din cel puţin trei judecăţi se deduce o concluzie nouă, neaşteptată. Raţionamentele sunt simple, dar cea mai mare parte a lor sunt false. Raţionamentele sunt false din cauza falsităţii judecăţilor participante.
Dar, cu tot respectul, raţionamentul de la Bran nu este o procedură logică. Este o însăilătură de fraze fără legătură deductivă între ele, care contrazic până şi teoriile sociologice.
PSD a avut într-adevăr iniţiativa majorării pensiilor cu procente importante. Dar aceste majorări vor avea un efect în sondajele politice la sfârşitul lunii septembrie 2007 (influenţă mică, pentru că puţine pensii se majorează începând cu 1 septembrie 2007) şi, în special, la sfârşitul lunii ianuarie 2008, când majoritatea pensiilor de stat se vor majora cu sume importante pentru fiecare. Deci alegerile europarlamentare – programate pentru 25 noiembrie 2007 – nu vor prinde efectul majorării pensiilor. Poate alegerile locale, dar mă îndoiesc, căci publicul românesc ştie bine să discrimineze între guvernarea locală şi cea naţională. Nici PNL, nici PSD nu au aşteptat recunoştinţă din partea publicului, decât cel mult în ianuarie - februarie 2008. Dacă nu se întâmplă nimic până atunci, vreo creştere de inflaţie, vreo majorare de taxe, vreun referendum....

Următoarea parte a raţionamentului (depunem moţiune, moţiunea trece şi cade guvernul) este iarăşi o siluire a realităţii. În parlament sunt astăzi 326 de deputaţi (în loc de 332 - şase locuri sunt vacante pentru că PD şi PNL nu se pot înţelege ale cui sunt aceste locuri vacante) şi 136 de senatori (un loc vacant, ar fi trebuit să fie 137 după lege). PSD are 104 deputaţi şi 43 de senatori, adică 147 de parlamentari. PLD - care a anunţat că va sprijini moţiunea - are şi el 18 deputaţi şi şase senatori (în scriptele parlamentului sunt însă trecuţi ca parlamentari fără afiliere politică deoarece PLD nu a fost recunoscut ca grup parlamentar). Mai sunt vreo patru - cinci parlamentari care şi-au făcut partide de apartament şi care votează - când votează - fie cu guvernul (Ion Talpeş, Petre Lificiu), fie împotriva lui (Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru de la PIN). Rămân democraţii care au 53 de deputaţi şi 23 de senatori, adică 76 de parlamentari. Pentru a trece o moţiune de cenzură este nevoie de 235 de voturi. Suma PSD, PLD şi PD (recunoaşteţi că este o combinaţie care aduce a varză a la Cluj) este de 247, la care adăugăm cinci voturi ale independenţilor - 252. Numai 17 voturi despart moţiunea de statutul de respinsă. Dacă faci analiza statistică a moţiunilor de cenzură depuse până acum observi că nici o moţiune nu a depăşit 214 voturi favorabile, fie că au fost depuse de PSD, PSD + PRM, PD + PLD etc. Ar fi o enormă minune ca toţi parlamentarii PSD, PLD, PD şi independenţii respectivi să fie în ţară, să vină la vot şi să voteze pentru moţiune - dacă va fi depusă. Există o probabilitate de 95% ca 20 din parlamentarii menţionaţi să nu poată să participe la vot - deplasări externe, evenimente interne sau familiale etc. Ca să nu mai vorbim că s-ar putea ca unii să nu vină deliberat la vot sau să voteze împotriva moţiunii.

Cu alte cuvinte, riscul ca această moţiune să nu treacă este mare. Politica este ştiinţa reducerii riscului. Conducătorii social-democraţi însă au ales calea riscului maxim: să aibă o iniţiativă, iar aceasta să eşueze.

În fine, vine ultima parte a raţionamentului. Moţiunea trece, iar preşedintele Băsescu îl numeşte pe Mircea Geoană prim-ministru. Într-adevăr, dacă moţiunea trece, guvernul este considerat demisionat, dar conduce ţara în continuare până când parlamentul votează un nou guvern cu un nou program de guvernare. Primul-ministru este numit de preşedinte, iar acest prim-ministru numit are 60 de zile şi două încercări să-şi facă guvernul. Dacă nu reuşeşte, parlamentul se consideră dizolvat, iar guvernul Tăriceanu organizează alegerile anticipate. Un simplu calcul ne arată că data cea mai probabilă pentru aceste alegeri anticipate este februarie 2008. Cu alte cuvinte, dacă moţiunea trece, dar nu se formează guvern, avem alegeri anticipate în februarie 2008, la două luni după alegerile europene şi patru luni înainte de alegerile locale.

Să presupunem însă că moţiunea trece, Mircea Geoană este candidat la funcţia de prim-ministru şi încearcă să facă un guvern. Cu cine să-l facă? Cu PNL nu se poate pentru că tocmai i-a dat afară. Cu PD nu poate pentru că au în programul politic că nu colaborează cu PSD - o schimbare bruscă i-ar duce din nou la vreo 15 - 20% în sondaje. Cu PRM - celebrele două cuvinte, ex clus. UDMR nu ajunge, iar PLD nici atât. Deci, dacă moţiunea trece, iar Mircea Geoană este candidat la funcţia de prim-ministru, nu se poate forma guvern şi se ajunge la anticipate.

Astfel încât, oricum ai întoarce raţionamentul de la Bran, el pare a avea un singur scop: Domnule Geoană, poate aveţi treabă şi noi vă încurcăm. PSD îşi mănâncă liderii: Iliescu şi Mitrea au fost îndepărtaţi prin vot la congrese, Adrian Năstase prin presiunea şedinţelor lungi de noapte. Numai că, în politică, orice lider este mai bun decât nici un lider. Când nu ai lider, ai o mulţime de fuhreri.