Ziua când Clara a devorat rechinii

Părea să fie o săptămână nespectaculoasă: examene de bac şi zile de vacanţă, linişte şi aer condiţionat, secetă şi grindină, asfalt încins şi prefecţi care îşi imaginau, pe micile ecrane, că un „cod portocaliu“ înseamnă doar caniculă. „Ce frumos povesteşte Aurelian Pavelescu!“, îmi ziceam, căscând, în timp ce-l ascultam la postul de televiziune al unui candid patron. La fiecare 3 secunde, liderul creştin-democrat rostea: „mafie“ sau „sistem ticăloşit“, despre care ne lămurea cum funcţionează (cu servicii secrete, poliţie, justiţie, politicieni, presă şi interlopi), o istorioară pe care mulţi dintre noi am mai auzit-o. Poate că, dacă ar şopti-o, la una din urechi, noului său partener politic, domnul Tăriceanu, acesta ar fi mai în măsură să îl ajute, de acolo, din fruntea puterii executive a unei ţări pe care mi-o imaginez uneori rostind cuvintele Corinei (după o bere): „Unde mă duc eu acum, beată, pe tocuri? Şi mai vrei să alerg şi după tramvai!“. (Cum oamenii politici – şi ceilalţi din sistem – sunt „de-o mamă“, iar Duhul Sfânt al omisiunii se pogoară şi peste jurnaliştii fără lentile de contact albastre, dar atenţi la efectul de bumerang al cuvintelor, să ascultăm în tihnă cum cântă la unison în parlament partidele sponsorizate de Dinu Patriciu şi să ne bucurăm de mărirea pensiilor!).
Visând la drumul expres ce va străbate Doljul, după cum ne-a promis actualul ministru al transporturilor, auzeam răsunând la răstimpuri o invitaţie cu care maşina circului acvatic italian momea trecătorii de pe străzile Craiovei. Oferta: hipopotami, ţestoase uriaşe, crocodili şi… rechini (mai au şi ei, deşi ruşii, se spune, „le-au luat faţa la toţi“). Peştele răpitor (din carton) ce împodobea autovehiculul mi-a amintit capturarea, acum câţiva ani, în Bănie, a unui rechin al taximetriştilor. În fotografia dintr-un ziar, în locul aceluia apăruse, din greşeala unui editor, poliţistul care îl capturase şi care, făcând haz de necaz, solicita o firească rectificare, adăugând: „Colegii îmi spun rechinul!“. Nu voi intra în detalii despre diferenţa – remarcată de către doamna Zoe Petre, cândva – între corupţia cu care se confruntă cetăţeanul şi cea cu care se confruntă economia românească, diferenţă care împarte şi rechinii: doar unii pot fi prinşi („Ştiţi prea bine pe cine apără poliţia şi cu cine este înfrăţită ea“, spunea, la Craiova, fostul consilier prezidenţial). Mă opresc însă, cu gândul la dimensiunile peştilor din rapoartele anticorupţie pe care trebuie să le prezentăm partenerilor europeni, la un schimb de replici dintr-un film vechi, cu titlu mereu actual: „Oameni fără importanţă“, în care Jean Gabin punea întrebările: „Odată am venit aici să pescuiesc babuşcă“; „La râmă?“; „Nu. Cu grâu“; „Ai prins ceva?“; „Nu“; „Atunci de unde ştii că pescuiai babuşcă?“.
Nu m-am dus la circul italian (avem destul şi noi), l-am văzut însă, în rol de peşte, pe Vlad Drăgulescu, în „mady-baby.edu“. Spectacolele cu care zece absolvenţi de actorie (pregătiţi de profesorul Remus Mărgineanu) s-au prezentat în faţa comisiei de licenţă şi a publicului, în sala de la subsolul Agronomiei, pe 25, 26 şi 27 iunie mi-au stârnit entuziasmul. În grabă (un articol prost dat la timp e mai bun decât unul bine scris, dar care e gata prea târziu), am omis să remarc, în numărul de astăzi al Suplimentului de cultură, excelenta evoluţie în rolul Mady a Clarei Vulpe. Ea şi colegii ei au anihilat, pentru mine, şi nu doar pe termen scurt, damful intereselor politice, mâzga cotidiană, vulgaritatea.