17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiHagi-Luţu şi Micul Balaci, în faţa ultimei strigări

Hagi-Luţu şi Micul Balaci, în faţa ultimei strigări

Vara aceasta a adus pe lângă transferurile lui Prepeliţă şi Tănasă, şi o revenire pe care mulţi fani ai Universităţii au întâmpinat-o cu bucurie. Ionuţ Luţu a fost înregimentat iarăşi în rândurile alb-albastre, dar de data aceasta Mititelu i-a spus că doar evoluţiile bune îl mai pot salva ca fotbalist şi îl pot ţine în lotul Ştiinţei. Hagi-Luţu s-a conformat şi de când au început pregătirile este primul peste tot, încercând ca prin determinarea pe care o arată să dovedească un singur lucru: că nu e terminat din punct de vedere fotbalistic, cum mulţi l-au catalogat după experienţa din Kazahstan.
Fanii sunt alături de el, mulţi făcându-i lobby înainte ca acesta să ajungă la Craiova, iar Luţu trebuie să muncească intens ca să nu-şi dezamăgească suporterii. Vârsta lui Ionuţ, acesta nemaifiind tocmai tânăr, dar şi accidentarea care l-a ţinut departe de gazon pentru ceva timp, s-ar putea însă să-l împiedice pe acesta să atingă forma maximă.
De asemenea, Luţu nu trebuie să ajungă să facă doar câteva jocuri excepţionale, pentru ca apoi să apună. Acesta trebuie adus la o constanţă, în care, chiar dacă nu va da randament de sută la sută, să încânte printr-o prestaţie bună, în folosul echipei şi al spectacolului din teren, pe care Piticul poate să-l aducă mai mult ca sigur înapoi pe stadionul „Ion Oblemenco“.
La fel ca şi Ionuţ Luţu, şi Andrei Ionescu a primit o mână salvatoare de la Universitatea, pentru că se ştie că, fără clubul alb-albastru, puştiul este terminat ca fotbalist, suspendarea ce ar urma în cazul unui refuz la semnarea contractului putându-i pune capac. Numai că Andrei, într-o inconştienţă tipică vârstei, a refuzat pe motiv că ar dori mai mulţi bani precum Wobay şi Njock. El nu a confirmat însă suficient, cum nu au confirmat nici africanii, ca să poată să se ridice la astfel de pretenţii financiare. Ionescu, în loc să-şi dorească banii „perlelor“, mai bine s-ar orienta către dorinţa unor evoluţii precum cele ale lui Stoica, Bornescu sau Dina, care au încântat pe finalul sezonului, intrând şi în atenţia selecţionerului.
Andrei stă şi foarte slab la capitolul antrenamente, acesta considerând că echipa a doua nu este suficient de bună pentru el, preferând să aştepte vacanţa ca să poată pleca în Olanda şi să se antreneze cu echipe ce ar putea să-i facă vreo ofertă de contract. Numai că el nu îşi dă seama că, având în vedere regulamentele şi legile, nu poate semna cu nimeni, indiferent dacă ar fi Real Madrid sau vreo fantasmă batavă, cum visează Micul Balaci.
Spre deosebire de Ionescu, care insistă foarte mult pe aspectul financiar, orbit parcă de mirajul verzişorilor, „Hagi-Luţu“ are un atu, fanii, aceştia observând că pentru el a contat mai mult o revenire la echipa de suflet decât banii pe care urma să îi ia.
Cu certitudine, Universitatea reprezintă salvarea pentru cele două talente ale Băniei. Ba mai mult, ambii jucători depind de Stiinţa mai mult decât ar depinde aceasta de ei. Însă, dacă pentru Ionuţ Luţu Craiova reprezintă salvarea, pentru Andrei Ionescu o viitoare alegere greşită ar putea însemna retragerea ca fotbalist şi terminarea din faşă a carierei sale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII