16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiEmigrarea şi calificarea

Emigrarea şi calificarea

Sunt două persoane din România cărora aş vrea să le dedic acest text. Prima este ministrul învăţământului, despre care mi se spune că ar fi tânăr şi neprofesionist. Dat fiind că ani buni învăţământul nostru a fost condus de adulţi profesionişti, care au trecut de la partid la partid ca să nu lase din braţe vaca de muls a educaţiei publice, nici una din cele două trăsături semnalate ale actualului ministru nu sunt neapărat defecte. A doua persoană e cea care a plasat între priorităţile preşedintelui Băsescu fraza: „Aplicarea reformei curriculare, în contextul procesului Bologna, astfel încât pregătirea tinerilor din sistemul de educaţie românesc să crească şansele lor de angajare pe piaţa internă şi europeană a forţei de muncă“. Să mă explic.
În ultimele luni, ţara noastră s-a confruntat treptat cu o problemă nouă pentru noi, dar care nu e nouă în Polonia, Republica Cehă sau India: absenţa forţei calificate de muncă, mai ales în oraşele mari, unde dezvoltarea economică are nevoie să fie alimentată cu oameni. Începând de la 1 ianuarie 2007, cu toate restricţiile europene, tendinţa a crescut şi mai mult. În prezent, mulţi doctori şi asistente medicale îşi fac bagajele, întrucât ce câştigă la noi, cu bacşişuri cu tot, este mai puţin decât are şoferul care mă aduce pe mine de la Otopeni, care îmi mai ţine şi teoria că investitorii străini sunt meschini, că oferă lefuri de 500 de euro, şi nu 1.500 de euro, fără să-şi dea seama că atunci când va trebui să dea 1.500 nu vor mai veni la noi. Alte domenii în care nu găseşti oameni sunt comunicaţiile – toţi cei buni au plecat sau sunt deja undeva plătiţi la maximum – sau resursele umane, unde bate vântul, iar companiile plătesc averi pentru puţinii oameni calificaţi ca să îi cumpere de la alte firme. Ce să mai vorbesc de constructori buni, de meseriaşi de orice fel, de chelneri pregătiţi decent? În curând, nici menajere nu vom mai găsi, nici măcar de import din Republica Moldova, că şi acelea sunt prin Grecia, şi va trebui să le aducem de prin Caucaz.
A face legătura între piaţa de muncă şi calificare nu e, ca atare, un lucru simplu. Piaţa noastră de muncă are distorsiuni enorme, de genul doctorilor care câştigă mai puţin decât taximetriştii, care ne vor face să rămânem fără doctori, deşi am calificat destui. Piaţa de muncă occidentală, mai matură, ne atrage pe două căi: oferă oamenilor cu calificare slabă de la noi slujbe pe sume care par mari văzute de aici, dar care acolo nu-i interesează pe muncitorii locali (aşa ne pierdem constructorii şi menajerele), şi oferă salarii excepţionale celor care fac dovada unor calificări excepţionale şi aşa ne pierdem creierele cele mai bune, care ajung în SUA, Germania sau Canada.
Oricum, spre deosebire de ce crede persoana cu fraza din discursul băsescian, nu avem nevoie de alt fel de diplome ca să lucrăm în Europa, o facem deja, masiv, şi nici nu e scopul nostru să educăm pe banii publici tinerii noştri ca ei să considere asta un fel de donaţie privată şi să plece de mici în altă economie unde să contribuie. Asta e o aberaţie, ne sinucidem aşa. Avem nevoie de oameni mai bine pregătiţi în fond, indiferent ce scrie pe diploma lor, de oameni întreprinzători şi creativi şi de stimulente ca să îi ţinem la noi şi să îi întrebuinţăm cum trebuie.

O diplomă de la o mare universitate îţi deschide multe uşi, dar datorită numelui universităţii, nu al calificării scrise pe ea. Calificarea de pe diplomă rareori contează în economiile dezvoltate. Am văzut tineri români în California care aveau slujbe în cele mai de vârf domenii ale economiei cunoaşterii şi terminaseră facultăţi din cele mai diverse. Făcuseră pur şi simplu proba calităţii lor, prin lucrări, programe scrise de ei sau invenţii. În economia americană totdeauna va fi angajat unul care asamblează mai repede un motor, chit că nu are decât liceul, faţă de cel cu master sau doctorat, care e mai lent. Noroc că nu a cerut nimeni lui Edison când a inventat becul vreo diplomă, că rămâneam cu toţii fără lumină până astăzi.
În schimb, noi cerem celor care se întorc de la studii din străinătate să şi le echivaleze la noi. Ne crapă buza după oameni, dar cine vine de la Oxford în România trebuie să îşi traducă pe banii lui teza şi chiar programele de la facultate, să îşi caute comisie să i-o examineze, să piardă un an şi o mulţime de bani. În cazul multora, nu avem oameni competenţi în acele domenii să le citească tezele. Alţii renunţă să mai predea din cauza asta şi se duc în sectorul privat.
Am o sugestie către tânărul nostru ministru al educaţiei, dacă vrea să o ia înaintea preşedinţiei, ca tot liberalul care se respectă. Liberalizaţi sistemul românesc, recunoaşteţi automat orice diplomă originală străină de la o universitate care apare în topul universităţilor Shanghai 500, unde noi nu reuşim să figurăm, plus cele din ţările cu care avem acorduri bilaterale. Nu veţi face decât să aduceţi sectorul public la egalitate cu cel privat (că marile firme de avocatură din România nu îţi cer să îţi echivalezi diploma de la Harvard Law School). Eliminaţi toate restricţiile din calea celor calificaţi care vor să revină, e primul pas de a-i reatrage la noi acasă! Iar în ceea ce priveşte programele autohtone, să ne preocupe calitatea, nu diploma!
Precizez că diploma mea cea mai înaltă (doctoratul) e de la o universitate românească („Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi), deci nu pledez pentru mine în această chestiune. Şi când am primit o ofertă de la o universitate occidentală, pe baza lucrărilor mele publicate în engleză, cu un salariu de circa 20 de ori mai mare decât cel oferit de universităţile româneşti, nimeni nu mi-a cerut nici o diplomă, iar când am întrebat eu dacă nu cumva la rigoare ar trebui să o produc, s-au uitat la mine ca de pe altă planetă.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII