Mici întâmplări socio-umane

Străzile Craiovei au rămas mici! În ciuda eforturilor făcute de primărie în ultimii doi ani (demne de a fi continuate), mii de maşini sunt parcate pe trotuare şi, oricâtă grijă aş dovedi atunci când le ocolesc, tot li se declanşează, unora, alarma (nu aş vrea să par nostalgic în sensul acela, dar mai există în legislaţia noastră ceva legat de tulburarea liniştii publice?).
Un bătrân cântă la ocarină, în parcul teatrului, iar în faţa Universităţii îmi amintesc cum moţăiam la un curs de teoria sistemelor şi aş vrea, la început de vacanţă, să lenevesc privind „The Object of Beauty“, „High Fidelity“ sau „Ghost World“. Trebuie să iau însă pisoiul mătuşii mele, aflat în „colivascenţă“, după cum spune dânsa, şi devenit cam scump, în aceste zile de perfuzii şi analize, şi să-l duc din nou la doctor.
Arunc, din autobuz, o ocheadă către Valea Fetii şi aştept zadarnic, ca şi alţi companioni de călătorie, răspunsul pe care tânăra femeie îmbujorată ar trebui să-l dea băieţelului pe care îl ţine de mână, întrebarea răsunase „cristal“: „Mami, ce e ăla vagin?“. Un vecin îşi bibileşte Dacia 1100 (nu merge niciodată cu ea, dar o tot vopseşte), feresc un cerşetor culcat de-a latul trotuarului în faţa unei mizere săli cu jocuri mecanice, privesc femeia ce împinge un cărucior care scârţâie din toate încheieturile şi răsucesc între degete cuiul pe care l-am găsit în borcanul de iaurt, achiziţionat de la supermarket. Îmi vin în minte cuvintele cu care un chirurg a refuzat să o opereze pe maică-mea: „Mori, bă, înţelegi? Mori!“ şi alte poveşti pe care le aud din spitale, candoarea cu care pe un post local de televiziune, patronat de Dinel Staicu, redactorul îl întreba pe invitat (om politic): „Există grupuri de interese în Craiova?“. „Nu, vai de mine!“, murmur şi adaug (cu gândul la ce e în jur) ca tanti Sanda, când e bolnavă: „Nu-i e bine vacii noastre“. Da, sunt multe de făcut şi poate că pentru unii dintre craioveni Piaţa Socio-Umană nu era o prioritate mai acută decât modernizările făcute în Brestei, la Calu’ mort, în Bariera Vâlcii, în Faţa Luncii. Pe de altă parte, un oltean revenit din Italia declara reporterului TV că le dăm clasă macaronarilor (Ce Roma, Veneţia, Florenţa?!) şi asta îmi aminteşte vechiul banc cu tipul care, conducând un BMW, calcă pedala şi ciocneşte un papagal. În urma impactului, papagalul îşi pierde cunoştinţa şi se trezeşte, apoi, într-o colivie. Văzând gratiile, se îngrijorează: „Să ştii că l-am omorât pe ăla cu BMW-ul!“.
Nu m-aş grăbi (bărbaţii ştiu: rişti să ţi-o prinzi în fermoar) să pun coada de la tigaie (iar mi-am citat mătuşa) într-o parte convenabilă pentru primar sau pentru oponenţii săi politici (aflaţi, se pare, ca Diogene prin Atena, în căutarea unui om cinstit). Decontul va veni la alegerile de anul viitor, când fiecare vom aprecia dacă Solomon a lucrat pentru binele urbei sau pentru gloria personală, dacă am fi preferat să rămânem cu vechiul centru, fără dansul apei în ritmul „Rapsodiei suedeze“ a lui Hugo Alfven, dar cu îmbunătăţiri în cartierele „sărace“.
Cu gândul la strategia cu care Manolescu încerca să ajungă preşedintele ţării în 1996, vorbind despre locul fruntaş pe care îl deţineam în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă (şi obţinând 0,71 la sută din voturi), nu aş reproşa primarului Băniei populismul. Cred însă că unele realizări se vând singure şi că, atunci când o găină face un ou, vocalizele ei au o importanţă marginală, mai ales când cele din jur cotcodăcesc fără să ouă.