Detractor şi retractor

Radu Soviani

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Potrivit dicţionarului, retractorul este o persoană care a pretins un lucru, dar ulterior şi-a retras afirmaţia. Cuvântul este folosit de obicei cu privire la persoane care realizează că memoria le joacă feste.
Tot potrivit dicţionarului, detractorul este cel care reduce valoarea, importanţa sau calitatea unui lucru. Un fel de diversionist care minimalizează valoarea realizărilor.
Detractorii şi retractorii se succed pe scena politică, cu valenţe economice. Pe detractori îi întâlnim în special după alegeri. Sunt cei care dau vina pe greaua moştenire, privind în urmă până îi doare gâtul şi nu mai pot privi în faţă, spre viitor. Treptat, detractorii se transformă în retractori. După ce dau vina pe alţii, încep să facă promisiuni populiste. Când realizează că nu au acoperire, îşi retractează afirmaţiile.
Concret, în 2005, s-a blamat economia de până în 2004, deşi maximul ratei de creştere economică de până acum a fost în anul 2004  - respectiv 8,4%.
Aceia au fost retractorii, care au blamat. Pentru că impozitele erau prea mari,
s-a promis cota unică. Prima fază? Înjumătăţirea ritmului de creştere economică, la 4,1 la sută în anul 2005, sub prognoze. Puşi la lucru, detractorii au dovedit că doar inerţia economică este cea care i-a ajutat, atunci când au aruncat pe piaţă o cotă unică insuficient gândită (nivelul ei), pe care s-au chinuit să o oblojească prin alte majorări de taxe şi impozite (insuficient gândite şi ele).
Momentul în care detractorul s-a transformat în retractor este începutul anulul 2007. Ţin minte şi acum că primul-ministru al Guvernului României şi ministrul de finanţe ieşeau la începutul anului şi spuneau că, în 2006, nivelul taxelor în PIB a fost de 32%, iar că anul acesta vom avea 35%. Banii, colectaţi de stat în calitate de preceptor, ar trebui să fie folosiţi pentru dezvoltarea infrastructurii ţării (şi mă refer aici nu numai la drumuri, dar şi şcoli, spitale, strategie energetică). După care, vine raportul de la Eurostat. Care zice că, în anul 2006, ponderea veniturilor bugetare în PIB a fost de doar 30%. Logic, în 2007, nu ai cum să creşti încasările din venituri cu 15% - echivalentul a cinci puncte procentuale, decât dacă măreşti taxele cu 15% sau baza de impozitare cu acelaşi procent. A doua variantă o scot din calcul întrucât mi-e imposibil să cred că un singur an vor fi cu 15% mai mulţi contribuabili persoane fizice sau că profitul firmelor se dublează astfel încât să se atingă pragul. Mărirea taxelor nu a fost anunţată, ba din contră (reducerea CAS-urilor) şi oricum ar fi insuportabilă. Prin urmare, ponderea de 35% este doar o minciună.
Care a mai fost urmată de  alta: reducerea CAS-urilor cu şase puncte procentuale de la 1 ianuarie 2008. Altă minciună, întrucât cele şase puncte înseamnă un minus de 1,2 miliarde de euro la buget, sau echivalentul a 1,3 la sută din PIB, de unde ar rezulta că de fapt ponderea taxelor în produsul intern brut ar scădea.
Suficiente motive pentru a deveni detractori? Eu zic că da. Şi iată continuarea: „Am primit multe semnale de la investitori şi salariaţi cu privire la beneficiile cotei unice. Am un singur regret: reducerile importante le-am făcut deodată, şi nu distribuite pe fiecare an, iar astăzi totuşi constatăm că bugetul trebuie să se bazeze pe venituri, pentru că avem nevoie de investiţii în infrastructură, agricultură, sănătate, educaţie, mediu“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu săptămâna trecută.
ASTĂZI? Astăzi constată premierul României că ai nevoie de bani pentru investiţii? A face aceste declaraţii la mai bine de doi ani de guvernare mie mi se pare un lucru foarte grav, ceea ce îmi confirmă faptul că în ultimii doi ani s-au făcut doar promisiuni fără acoperire. De altfel, rezultatul s-a văzut în strategia de autostrăzi.

În martie, premierul promitea reducerea CAS-urilor cu şase puncte procentuale. A zis apoi: cu până la şase puncte procentuale. Oficialii au clamat apoi cu: patru până la şase puncte procentuale. Ce auzim acum? „Din decembrie 2007 până în decembrie 2008 vom avea o reducere cu şase puncte procentuale a CAS-urilor“. Cum înţeleg eu acest lucru? Reducerea va fi cu trei puncte procentuale de la 1 ianuarie 2008, şi cu încă trei puncte procentuale de la 1 iulie 2008. Sunt două modalităţi de a privi acest mecanism, care duce la aceeaşi concluzie: retractori. Prima modalitate: de fapt reducerea va fi la 1 ianuarie doar de jumătate. A doua, la jumătatea anului (campanie electorală pentru alegerile din 2008), se mai face o reducere de trei puncte. Fix ca suta de lei la pensie pe care o promitea Ceauşescu de la balconul Comitetului Central. Unde e Ceauşescu acum? În istorie.
Care sunt totuşi certitudinile? Economia încetineşte (deşi ritmul de creştere, de şase procente în primul trimestru, este unul bun). Inflaţia scade, alimentată de întărirea leului (deşi, pentru prima oară după opt ani în care creşterea economică a fost însoţită de dezinflaţie, riscăm să inversăm trendul, iar, în anul 2008, inflaţia să fie mai mare decât cea din 2007). Deficitul de cont curent este mare şi în creştere, ceea ce arată lipsa potenţei investiţionale a românilor peste graniţă. Bugetul se rectifică, în sensul reducerii cheltuielilor (anulării unei părţi din micile investiţii prognozate), ceea ce îmi arată că promisiunea creşterii veniturilor în PIB va fi din nou retractată (dacă cresc veniturile, atunci de ce mai reduci cheltuielile?). Rând pe rând, promisiunile vor fi retractate, confirmând faptul că memoria le joacă feste decidenţilor. Se va încheia un ciclu electoral. Retractorii vor fi trimişi să îşi odihnească mintea, ca să nu mai uite. Şi vor apărea detractorii. Atenţie mare la detractori. Pentru că ei nu avertizează asupra riscurilor din timp, ci apar atunci când au nevoie de suport, îl primesc, după care devin, la rândul lor, retractori.