Ce înţelegem din absenteism?

Absenteiştii sunt de multă vreme Sfântul Graal al celor care pierd alegerile în România. Dacă nu îţi convine ce a ieşit la vot, nu vorbeşti despre rezultatele votului, ci despre absenteişti. Absenteiştii nu au chip, nici voce, aşa poţi să-i interpretezi cum vrei. Pentru politicieni, absenteiştii ar fi ţinut cu ei dacă ar fi venit la vot. Dacă eşti ziarist/analist şi vrei ca lumea să-ţi remarce profundul dispreţ cu care tratezi clasa politică, atunci spui că aceia care nu au votat au protestat astfel împotriva lui X sau lui Y sau chiar împotriva tuturor.
S-ar presupune astfel că absenteiştii sunt cei mai sofisticaţi şi mai sictiriţi dintre români: într-o lume politică nebună, coruptă şi iresponsabilă, ei aleg să le dea o palmă morală tuturor. De câte ori aţi auzit aceste explicaţii? Sunt convins că de multe ori. Eu, personal, m-am plictisit de ele. Absenteiştii sunt un fel de plastilină pe care fiecare politician sau comentator îşi proiectează interesele sau obsesiile personale. Alegând să nu voteze, absenteiştii dau dreptate tuturor. Alegând să stea acasă devin în mod paradoxal masa de manevră ideală.
Să luăm absenteismul de la referendum. E de-a dreptul remarcabil cum şi Mircea Geoană, şi Dan Voiculescu, şi Călin Popescu-Tăriceanu, în reacţiile lor la cald, s-au referit la absenteişti. Procentul cu care a fost respinsă ideea de demitere a preşedintelui a fost zdrobitor, dar nu e chiar grav, pentru că mai importanţi sunt absenteiştii. Pentru Geoană este o victorie neonorabilă, pentru Tăriceanu, Băsescu e cel care a primit o lecţie. E drept că Băsescu ar avea nevoie de o lecţie de bună creştere dacă ne gândim la episodul „păsărică – ţigancă împuţită“. Dar referendumul nu a fost despre manierele preşedintelui.
Nu Băsescu a chemat poporul la vot ca să îi ceară ceva, ci parlamentul a chemat poporul să îi confirme decizia de suspendare. Sunt două interpretări posibile ale absenteismului. Interpretarea maximală: absenteiştii nu au ascultat îndemnul parlamentului, de a ne scăpa de dictatorul Băsescu. Interpretarea minimală: absenteiştii pur şi simplu au ales să nu conteze.
Această a doua explicaţie mi se pare cea adevărată. Cu toate sforţările politicienilor, absenteiştii nu pot fi adjudecaţi nici de unii, nici de alţii. În plus, absenteiştii nu sunt altfel decât cei care votează. Opţiunile lor, în caz că s-ar deranja să meargă la vot, reproduc statistic opţiunile celor care au votat.
Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, gândiţi-vă la sondajele de dinainte de referendum. Acestea au reprodus fidel trendul de opţiuni: trei sferturi votau „Nu“. Aceleaşi sondaje spuneau că se va prezenta la vot circa 65% din populaţie. Nu este o greşeală, nici o manipulare. Întotdeauna sondajele supraevaluează prezenţa. Când se trezeşte cu cineva la uşă şi este întrebat dacă va vota, omul spune că da, pentru că simte că asta se aşteaptă de la el, doar i s-a spus la televizor că e bine să voteze. Apoi, mai puţini merg de fapt la vot. Dar, diferenţa este relevantă pentru noi. Dacă din 65% trei sferturi spun că votează „Nu“, apoi la referendum, la o prezenţă de 45%, tot trei sferturi au această opţiune, ce putem înţelege? Exact ce ziceam mai sus: absenteiştii reproduc statistic opţiunile celor care votează.