Secunda revanşei

Vlad MIXICH

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

În zilele acestea, politica ne inundă de peste tot. Urechi, ochi, gură, mâini sunt toate ocupate cu fiertul ciorbei grase a politichiei. E aproape imposibil să fugi într-un ungher răcoros şi tăcut, în care să nu pătrundă zuruiala dinţilor de politician care clănţăne neîntrerupt bombe-cuvinte, pompoase-cuvinte, slinos de sincere cuvinte. Suntem din nou sub asalt. Politicienii, aceşti muppeţi cu personalitate multiplă, ne asaltează din nou, folosindu-se de toate proiectilele manipulării. Politica e peste tot. Suntem servii politicii căci, precum un iobag, cu cât ne înjurăm mai mult stăpânul, cu atât mai mult vorbim despre el, cu atât mai mult este prezent în viaţa noastră.
Am dorit să fug pentru câteva ore din vacarm. Am luat calea muzicii şi a rafinatului festival de jazz din Sibiu. Fiinţe de toate vârstele au umplut sala, dornice să uite mizeriile realităţii. Urma concertul unei cântăreţe excepţionale, câştigătoare a două premii Grammy, Dee Dee Bridgewater, a cărei venire în România ţine de domeniul miracolului. Miracol pregătit de atmosfera specială existentă deja în sală, similară emoţiei fragile cu care copiii îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Când brusc, bocancul murdar al politicii a strivit din nou. De la microfonul organizatorilor s-a menţionat cu recunoştinţă prezenţa în sală a „domnului preşedinte Mircea Geoană“. Huiduieli violente au sfârtecat acea stare de graţie care se crease în aşteptarea artistei. Anunţul făcut ne azvârlise prompt înapoi, în noroiul cotidian. Mizeria politicii lovise din nou, fiind necesare minute bune pentru reducerea tensiunilor exploziv apărute printre spectatori. „Muzica, muzica, lăsaţi-ne cu mizeriile astea“, strigau mai mulţi tineri din sală.
Apare artista. Elegantă, zâmbitoare, simbol al normalităţii unei lumi din care noi încă nu facem parte. „Şi eu sunt ca voi când vine vorba despre politicieni. Politicienii trebuie să ne servească pe noi, nu noi pe ei, şi de cele mai multe ori, ei nu înţeleg asta“. Puterea acestei fraze a fost potenţată de fabulosul concert ce a urmat, Dee Dee demonstrând prin muzică tuturor celor prezenţi că politica este o simplă fantoşă a unora goi de conţinut şi că secretul fericirii nu este de găsit pe nici un buletin de vot.
Mulţi dintre noi suntem de acord cu Dee Dee Bridgewater, dar câţi suntem şi conştienţi de adevărul spuselor ei? Căci da, ne e scârbă de ei, da, suntem sătui de minciunile şi promisiunile lor. Şi cu toate acestea, avem datoria ca sâmbătă să mergem să votăm. De 17 ani suntem zi de zi servitorii lor, ne ploconim lor, iar când avem ocazia le strângem mâna plecându-ne în acelaşi timp spatele. Dar în ciuda oricăror altor truisme, în cabina de vot ei sunt servitorii noştri. Băsescu, Geoană, Tăriceanu sau Vadim tremură doar în zi de alegeri. Singura clipă de normalitate în politica românească este momentul în care ştampila fiecăruia dintre noi ezită între Da şi Nu. Aceea este secunda în care trebuie să îi vedem cu ochii minţii cum tremură în fotoliile lor. Secunda revanşei.
Zoaiele dau în clocot, spumele verzi şi fetide ale politicii se ridică la suprafaţă. În aceste zile, nici mizeria nu mai e ce a fost, o ruşine ascunsă sub preşul conştiinţei noastre. Mizeria înfloreşte în această primăvară ce vesteşte prin căldura ei deşertul. Sâmbătă însă, ei, stăpânii, vor fi în vârful degetelor noastre. Sâmbătă, ei voi fi servitorii. Votul meu va merge către acela care nu ezită să tremure în faţa mea în zi de alegeri. Votul meu va merge către acela care îmi oferă secunda revanşei.