22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDacă ne trezeam mai devreme...

Dacă ne trezeam mai devreme…

Nici cei mai înrăiţi fani ai Ştiinţei n-ar fi crezut că la Timişoara favoriţii lor se vor impune cu un asemenea scor (5-1). Credeam că va fi un meci nul sau o victorie la un gol diferenţă în favoarea oaspeţilor sau gazdelor. Universitatea a jucat însă ca o echipă mare. Oltenii au vrut parcă să arate că dacă ar fi jucat cu Timişoara chiar şi pe apă scorul ar fi fost acelaşi. Craiova a prins o zi bună. Sper să mai aibă astfel de zile, pentru că are nevoie de constanţă şi echilibru.
Văd însă că declaraţiile conducătorilor echipei sunt din ce în ce mai optimiste, cum că la anul vom juca în cupele europene. Să nu uităm că astfel de declaraţii s-au făcut şi în acest sezon, iar apoi ne-a cam trecut glonţul pe la ureche. N-ar strica să fim un pic mai modeşti. Ne-ar sta mai bine. Încă o dată felicit Universitatea pentru joc şi rezultate, păcat că nu a avut parte de public la Timişoara. Aud că antrenorul Cioroianu va rămâne la echipă. Până când? Aşa cum am tot spus în ultimele săptămâni, Cioroianu este capabil să stăpânească situaţia, iar la anul cu siguranţă nu vom mai înota în subsolul clasamentului.
Pandurii – FC Vaslui 1-2. Gorjenilor parcă nu le mai funcţionează busola. Parcă nu le convine ceva. Cred că sunt obişnuiţi cu sfârşituri de campionat confuze, fie că era vorba de promovare în prima ligă sau de retrogradare. Poate li s-a urât cu binele în acest sezon pe care l-au trecut foarte uşor. Cred că vreţi şi voi, ca şi Universitatea, să luaţi drumul pribegiei pentru incidente provocate în timpul sau la finalul meciului.
Oţelul – Dinamo 2-1. Cred că dinamoviştii au luat după pauză invers tricourile galbene de campioni. Pentru că, din acel moment, oţelarii au început să vadă roşu în loc de galben în faţa ochilor. S-au jucat cu ei până i-au învins, spre deliciul publicului.
Naţional – Steaua 0-3. Ce a fost greu a trecut. Steaua s-a distrat pe teren, iar Gigi Becali cu spectatorii. Locul doi este ca şi asigurat. Nu cred că CFR Cluj mai poate încurca socotelile de Liga Campionilor ale steliştilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS