Vlad MIXICH

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Deunăzi am fost la ţară, să văd cum îşi trăieşte olteanul de la sat începutul Săptămânii Luminate. Am părăsit poieniţele înţesate de orăşeni făcători de pase magice pe deasupra grătarelor şi am luat calea unui sat gorjean. Drum de patimă, gropile din asfalt muşcând gros din sănătatea maşinii. La porţi, cuconetul strâns la vorbă, prin praful drumului - domnişorici îndreptându-se către discotecile tradiţionale. Folclorul trăieşte aici doar pe ecranul televizorului sau în unghere răcoroase de muzeu.
Ajung în dreptul unui părculeţ strâmb, semănat în jurul unei statui. Este, probabil, un fiu fruntaş al satului, dar chipul de piatră nu-mi aduce aminte de nimic. Mă odihnesc pe două lemne putrezite încrucişate în chip de bancă între doi cilindri văruiţi. E linişte ritmic brăzdată de pocnetul seminţelor scuipate printre dinţi. Alături, doi adolescenţi se sprijină tăcuţi pe biciclete, având privirea ciobănaşului lui Grigorescu.
Casa de după colţ îmi trezeşte interesul. E foarte veche, din lemn înnegrit de timp şi neatins de var sau de vopsea. Deşi ograda e atipic acoperită cu iarbă proaspătă şi mărginită de câteva mari bucăţoaie de lemn şlefuit, priveliştea de peste drum a unui gard ruginit din sârmă şi a unei mirişti buruienite taie impresia de prospeţime. În depărtare se văd crucile albe ale unui cimitir, asortate cu orizontul sidefiu prăfos de câmpie. Vecinii din stânga bat covoarele în zi de sărbătoare. Un scrânciob atârnă nemişcat între copaci. Linişte. Simt că am nimerit în universul unei compuneri şcolare: „Satul meu“ de Costache B., clasa a II-a A.
În faţa casei înnegrite de timp stă scris pe o tablă cu litere bisericeşti: „Casa Memorială Constantin Brâncuşi“. Numele satului gorjean e Hobiţa. Numele complet al autorului posibilei compuneri este Costache Brâncuşi, cel mai vestit sculptor al secolului 20.
Hobiţa arată ca orice sat din sud: foarte trist, foarte sărac, foarte demult. Aici s-a născut omul care a creat cea mai bine vândută sculptură din lume: „Pasăre în spaţiu“, 27,5 milioane de dolari. Casa memorială nu este nici măcar cea autentică, autorităţile aşezând pe locul fostei gospodării o casă extrasă dintr-un muzeu al satului. Minunile ieşite din mâinile copilului crescut în acest sat sunt astăzi expuse în celebrele muzee: Guggenheim din New York, Tate din Londra, Pompidou din Paris. Mii de turişti străini vizitează un sat prăfuit dintr-o ţară îndepărtată, cu speranţa de a pătrunde mai bine misterul incredibilului ţăran care a cucerit exclusivista lume a artei. În Hobiţa nu poţi găsi însă nimic mai mult decât în oricare alt sat oltenesc. Nimic. Şi poate că lucrul acesta este cel mai zguduitor pentru vizitator. Lecţia nimicului din care se naşte esenţa, aici, la Hobiţa, se învaţă.
Brâncuşi le-a propus în trecut consătenilor săi să le construiască o poartă în mijlocul satului. Aceştia au fost dezamăgiţi pentru că ei visau un monument cu un vultur în vârf. Brâncuşi le-a amintit că „sunt destule ciori în ţara asta“ şi a clădit Poarta Sărutului în oraşul din apropiere. Astfel, satul Hobiţa a ratat şansa de a ieşi dintre paginile unei compuneri şcolare şi vizitatorul venit să atingă locul copilăriei unui geniu nu poate privi altceva decât cerul. Cerul în care Costache întrevedea infinitul şi intuia puritatea şi sfinţenia formei.
În dreapta casei memoriale, între doi copaci înfloriţi, se vede din orice colţ al curţii o placă având o scriitură elegantă: „spre WC“. Amprenta prezentului... Din fericire, deasupra se întinde veşnic cerul.
mixich@gds.ro