Nu aveam de gând sa scriu acest editorial; si asa se scrie si se vorbeste prea mult. Dar iesind la plimbare cu catelul, acesta s-a desprins din lesa si fugea prin fata masinilor ce alergau pe bulevard. Am plonjat dupa el si am reusit sa-l prind in fata unui taxi care, având viteza redusa, a putut frâna la timp. M-am ales cu un cucui in cap. Onorat de faptul ca am ajuns si eu in clubul select al celor cazuti in cap, m-am hotarât sa scriu un editorial pe teme politice. Caci cam toti care se ocupa de politica parc-ar fi cazuti in cap. Politicienii considera ca politica este un joc inventat pentru ei si care se joaca numai intre ei; ceilalti, prostimea, sunt spectatori. E drept ca acestia se si complac in rolul de spectatori. Politica s-a mutat pe sticla, unde politicienii consimt sa apara, in diverse ipostaze. L-am vazut, de pilda, pe Adrian Nastase la un spectacol televizat de divertisment, tinând in mâna niste baloane rosii; trebuie sa recunosc ca are talent.
O caracteristica generala a politicienilor, raspândita prin presa si la oamenii obisnuiti, este intoleranta, rigiditatea in gândire, tendinta de a tachina sau chiar insulta adversarii, stereotipia conceptiei „cine nu e cu noi e impotriva noastra“. Nimeni n-ar accepta ca un adversar politic poate avea si calitati si chiar unele realizari.
Sa luam drept pilda scandalul recent al biletului roz. Nu vreau sa-l apar sau sa-l acuz pe Basescu; nu am suficiente date. Il va judeca istoria sau, daca se ajunge la referendum, populatia. Dar pot sa-mi exprim, ca orice cetatean, opiniile mele, fara pretentia de a crede ca sunt si juste. Nu ascund ca nu a corespuns total sperantelor pe care mi le-am pus in el. Cel mai mult rau ii face temperamentul sau, prea nestapânit pentru functia pe care o ocupa. Intepaturile ironice, insinuarile sunt acceptabile, dar in cantitati mici si nu regula generala de comportament. Nu cred ca a procedat bine refuzând un contact periodic cu partidele politice. Pe drept cuvânt acestea s-au considerat jignite, iar Basescu si-a creat dusmani nemilosi. E adevarat ca Tariceanu a promis ca-si da demisia, iar apoi a revenit (cine l-o fi sfatuit?). E adevarat ca alegerile anticipate la acea vreme ar fi dus la un parlament omogen ceea ce ar fi fost benefic pentru tara. Dar diminuarea tensiunilor pe aceasta tema ar fi fost de preferat si o dovada de dibacie politica. Asa s-a ajuns la transformarea Aliantei intr-un organism infirm format din doua parti antagoniste. Biletul roz e infinit mai putin blamabil decât cele trei interventii ale lui Tariceanu pentru sustinerea amicului sau – dar clasa politica s-a coalizat impotriva lui Basescu; care n-a stiut sa-si faca niste aliati. Figurile proeminente ale acestei coalitii sunt cei carora dosarele le-au fost facute publice sau inaintate comisiilor de ancheta, precum si cei care s-au vazut nominalizati in raportul de condamnare a comunismului. Cum unii dintre acestia sunt proprietari de ziare si posturi de televiziune, este clar ca Basescu a pierdut sprijinul presei. Ba mai mult, i-a indepartat pe ziaristi prin sarcasmul cu care i-a tratat pe unii dintre ei.
Se pune acum problema suspendarii lui Basescu; nu e nimic de condamnat, caci suntem (sau avem impresia ca suntem) intr-o democratie. Am sustinut totdeauna ca este necesar ca fiecare sa dea socoteala de faptele sale; numai ca ele trebuie judecate corect si obiectiv. Inca o data, nu sustin vinovatia sau nevinovatia celui incriminat, ci maniera in care se procedeaza. Se spune „nu avem dovezi suficiente pentru suspendare, dar am numit o comisie ca sa le caute“. Voiculescu spune „avem doua documente compromitatoare, dar trebuie sa verificam mai intâi daca sunt reale“. N-ar fi fost mai democratic sa se verifice intâi si apoi sa fie publicate? Iorgovan spune ca Basescu a calcat spiritul Constitutiei. Am cautat in Constitutie aceasta sintagma, dar n-am gasit-o. Nu m-a convins nici un argument ca Basescu a incalcat Constitutia; daca vor aparea probe concludente, indubitabile, voi vota pentru suspendarea sa.
Pot face acest lucru cu inima impacata caci PSD, cu aceeasi noblete, probitate si patriotism s-a oferit sa preia puterea. Iliescu s-a si gândit la viitorul premier: Mircea Geoana. N-am nimic impotriva, dar tot pe Geoana Iliescu l-a numit cândva prostanac. Totusi nu prea cred ca partidele care fac acum parada de moralitate au dreptul sa faca aceasta. Dupa cum nu cred ca partidele Aliantei nu au dubiosii lor.
O alta posibilitate pe care am putea-o avea in vedere este ca Basescu a devenit indezirabil pentru multi, adoptând un alt stil de conducere (poate nu total potrivit si prea turbulent) decât Iliescu. Si ce bine era pe vremea aceea; nu existau dosare de coruptie si deci nici corupti. Nu existau deconspirari. Ce mai, era raiul pe pamânt. Ou sont les neiges d’antant!
