16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Liberalii azi

Dramoleta cu comisarul european, petrecuta saptamâna trecuta, ne arata un PNL in defensiva, un partid nesigur de sine, indecis, aflat in voia valurilor. El pare incapabil sa anticipeze, sa ia masurile cele mai rationale. El a incheiat copilareste „la masa verde“, intr-un târg care il dezavantajeaza. Pierde postul de ministru al apararii, apoi, si pe cel de comisar european. Asta intr-o singura saptamâna. Cred ca se prefigureaza deja o coalitie anti-Tariceanu. Sursa ei este nemultumirea, ingrijorarea pentru scaderea in sondaje, pentru pierderile de pozitii fata de PD, pentru micsorarea imaginii sale, in urma erorilor facute in razboiul dintre palate. Basescu se dovedeste a fi un strateg superior, un jucator mai abil, cu beneficii pentru partidul din care provine, PD. Atitudinea anti-Tariceanu incepe sa se formeze din elementele nemultumite, din cei (destui) care nu vad cu ochi buni ascendentul lui Basescu asupra lui Tariceanu, dublata de pozitia avantajoasa a PD. Asta e una.


Dar mai e ceva. In fond, multi inteleg postul de lider al unui partid ca un fel de legamânt, angajament, de tip patron/client, in care „nasul“ pune la dispozitie slujbe, sinecuri, in schimbul fidelitatii cadrelor. Atâta vreme cât Basescu si altii distribuie joburi interesante din punct de vedere financiar, prestigiu, influenta, putere, e clar ca liberalii au o problema. Clasa politica are metehne clientelare. Ele sunt datorate educatiei de tip „om nou“ de sorginte ceausista. Dar si faptului ca piata este inca slaba. Prea putini dintre politicieni sunt independenti financiar. Nu in sensul ca nu ar avea o situatie buna. Ci in acela ca ei sunt inca dependenti de stat, de unde obtin inca multe avantaje. Liberalii care ar trebui sa depinda exclusiv de succesul afacerilor lor in sectorul privat depind inca masiv de tot felul de avantaje sau dezavantaje create de administratie. De aici o pozitie ambigua vizavi de legislatie, de grupurile de interese, de jocul politic. Daca altcineva distribuie carti mai bune, atunci va avea o clientela mai numeroasa.


Orice lealitate e iluzorie – in consecinta si a liberalilor. Tariceanu, in cazul unei crize, va fi parasit urgent. Fidelitatile liberalilor se vor evapora când scaunul lui se va clatina. Logic, va pierde postul de premier si pe cel de presedinte PNL, deodata. Deocamdata reactia anti-Basescu este un reazem. Dar daca semnele pierderii de autoritate se vor inmulti – cum a fost cazul saptamâna trecuta – instinctul de conservare va opera tot mai tare – ca sa nu zic oportunismul – si oamenii vor schimba tabara. Cred ca la PNL a inceput sa se vada din nou in ultima vreme ca sudura intre diferitele grupuri care l-au format nu s-a facut foarte bine. Congresul de anul trecut a fost un esec,o facatura. Fara dezbateri, cu listele aranjate in culise. Rezultatul se vede. Votul pe lista nu a propulsat la vârful partidului capacitati reale. PNL nu are acum la vârf – cu rare exceptii – nici combatanti, nici negociatori. Reuniunea din week-end a PNL, desi a dat câstig de cauza actualei conduceri si a votat pentru statu-quo, a lasat totusi toate problemele deschise. A decis sa nu se organizeze un congres extraordinar, sa nu aleaga un presedinte executiv, sa ramâna alaturi de PD in vechea formula. De fapt, a decis sa nu se schimbe nimic, chiar daca se vede confruntat cu destule sfidari politice care ar avea nevoie de replici pe masura. PNL a decis sa intoarca spatele realitatii, cel putin deocamdata.


Daca va continua sa nu aiba reactie, sa aplaneze, sa stea in defensiva, sa nu arate luciditate si realism, nu ii vad zile prea fericite. Lipsa de imaginatie politica si imobilismul mi se par trasaturile acestei atitudini. Costurile ar putea fi foarte mari.


 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII