Saptamâna trecuta, un tânar jurnalist de la Cotidianul, Cristian Sutu, imi ia un interviu mai lung despre relatiile mele cu fosta Securitate. Nu stiam ca interviul era de fapt un chestionar, denumit „chestionarul turnatorului“, o lista de intrebari care porneste de la ideea ca esti vinovat oricum, trebuie numai sa marturisesti. Am raspuns cât am putut eu de bine, in general lucruri pe care cititorii Gazetei de Sud le stiu de ani de zile. Le-am tot povestit, se pare destul de frecvent, din moment ce unii comentatori de pe forumul GdS imi tot spuneau ca revin mereu la aceleasi subiecte. Am povestit cum am fost perchezitionat cu mandat penal de Directia a cincea a Securitatii, care se numea Directia de Cercetari Penale, cum am fost apoi interogat zile de-a rândul, cum am fost supravegheat, cum mi s-a propus sa semnez un angajament si am refuzat si ce mi s-a intâmplat in acea zi. Nimic nou.
A doua zi, interviul a aparut pe prima pagina, cu titlul „Alin a turnat la Secu“. Interviul era corect reprodus, dar titlul spunea totul: alt politician, care a turnat, ca Mona Musca, la Secu si de aceea a ajuns membru in Parlament. Am participat la câteva emisiuni de televiziune in care am incercat sa explic ca este o diferenta de la cer la pamânt intre cineva care semneaza un angajament ca sa obtina o bursa in strainatate sau alt beneficiu si unul care este anchetat penal intr-un dosar de „propaganda dusmanoasa impotriva orânduirii socialiste de stat“. Degeaba. Vechiul meu prieten, Stelian Tanase, afirma ca el m-a banuit inca dinainte de 1989, la fel scrie si Mircea Cartarescu, ca sa nu mai vorbesc de prieteni mai vechi si mai noi, cu influenta astazi in lumea societatii civile sau mass-media, care au preluat titlul, dar nu si continutul interviului, cu un fel de placere indiscreta. Au dreptate, in vremea aceea toata lumea banuia pe toata lumea.
Naucit putin (eu credeam ca am facut un lucru bun opunându-ma regimului comunist, chiar la scara marunta la care am fost, dar am iesit un colaborationist patentat), m-am dus la CNSAS sa-mi vad dosarul. M-am dus cu un fel de strângere de inima. Cine stie ce mizerii gasesc acolo, fie scrise de mine, fie scrise de altii despre mine. Cine stie cine va fi fiind in dosarul acela ca informator. Cine stie ce note de convorbiri vor fi scris ofiterii care ma anchetau la sediul din Rahova sau acasa. Cine stie ca trasnai vor fi fiind in transcrierile convorbirilor telefonice…
La CNSAS – surpriza totala. Nu aveti dosar nici la noi, nici in celalalt sediu al CNSAS. Cum adica, nu am dosar?!? Am proces-verbal de perchezitie, am dat declaratii, am avut instalatie de ascultare in domiciliu, am fost urmarit. Domnule deputat, pricepeti ca nu aveti dosar la noi, nu sunteti pe lista CSAT-ului, poate ca il aveti in alta parte. In alta parte, unde?, intreb eu ca talâmbul. La SRI, la SIE, la Armata, la Justitie, la Militie, cine poate sti? Faceti dvs. inca o cerere si daca il gasim vi-l dam in doua luni, cum spune legea. Daca nu-l gasim, va scriem ca nu aveti dosar.
Am iesit in fata institutiei mai naucit decât dupa prima noapte de interogatoriu. Afara era presa, e la moda sa prinzi tot felul de oameni care vin la CNSAS. Cum am fost totdeauna un rasfatat al presei, m-au lasat in pace. Le-am spus ca nu am dosar, s-au crucit si ei si am plecat acasa.
Acasa am citit pe internet ce se spunea despre cazul Alin. Disidentul adevarat care este Gabriel Andreescu – om de o deplina curatenie morala, care nu a primit ce a meritat dupa Revolutie – ma face in toate felurile intr-un interviu din Ziua, dar imi ia apararea in fata presei, pâna la proba contrarie. Cristian Ghinea – cel mai mare talent in analiza politica pe care l-a produs presa româneasca dupa 2000, pe lânga care cei din generatia mea par niste contopisti prafuiti – declara ca nu-i place deloc de mine si de bazaconiile mele politice, dar se rasteste la ziaristii care fac un capat de tara din tratamentul otova al celor anchetati si al celor cu angajament.
Sa vedem daca CNSAS imi gaseste dosarul. Daca nu-l gasesc, va explic eu de ce.
