Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Pe apa sâmbetei

Vicii de procedura

Opinii - Cezar AVRAMESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Cezar AVRAMESCU

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Nu e vorba aici numai de viciile de procedura din domeniul juridic. Aici lucrurile au fost clarificate de un lider al actualei opozitii care, atunci când CDR a pierdut alegerile (din propria ei vina) i-a acuzat pe cei din Conventie ca nici macar n-au fost in stare sa fure ca lumea. Liderul respectiv si-a argumentat spusele, afirmând ca ei au facut legile de asemenea natura incât sa le permita orice scamatorie. Asa se explica faptul ca n-avem in puscarie nici un demnitar contaminat de coruptie. Bivolaru-Zambaccian a fost sacrificat pe altarul artei, iar Mischie a fost desemnat pe postul de etern anchetat. Restul banuitilor sunt in libertate, fiind suferinzi de diverse forme de vicii de procedura.

Exista insa vicii de procedura in viata curenta, in afara salilor tribunalelor. Iata de pilda ca un chirurg din Cluj, care a operat un român de etnie maghiara, i-a uitat in abdomen o lingura. Este clar un viciu de procedura, fiindca normal ar fi trebuit sa-i lase acolo si o furculita, si un cutit; daca pe medic l-ar fi chemat Funar, precis ca-si facea treaba ca lumea. Ar fi culmea ca acum sa fie pedepsit cumva chirurgul; ar fi un viciu fata de procedura obisnuita.

Un magistrat a pretins spaga de la un pensionar; viciul de procedura consta in faptul ca a cerut prea putin, influentând astfel in mod negativ preturile pietei.

Un avocat cu inalte functii in baroul bucurestean a folosit in folos propriu drepturile unei decedate de trei ani, careia i-a aranjat si o schimbare de domiciliu de la Bellu in propria sa locuinta. Ar fi un viciu de procedura ca distinsul avocat sa fie pedepsit caci, Constitutia, când vorbeste de drepturile cetateanului, nu specifica daca acesta trebuie sa fie in viata sau nu.

Tot de un viciu de procedura se face vinovata ziarista care a dezvaluit desecretizarea subiectelor de la bac. Daca le multiplica si le vindea, ar fi putut sa cumpere ziarul la care lucreaza. Dupa unii „specialisti“, ziarista ar trebui condamnata pentru prostie. Dar la noi, pentru protectia politicienilor, prostia nu constituie o infractiune.

Un Radulescu a introdus in cutia craniana a unui alt Radulescu 100 de alice. Condamnarea acestui Wilhelm Tell contemporan ar constitui un viciu de procedura caci legile noastre nu precizeaza care este numarul maxim de alice pe care, in functie de culoarea politica si de rangul demnitatii pe care o ocupa, o persoana le poate introduce in capul unui amarât. Si apoi, avocatul acuzatului ar putea argumenta ca clientul sau a facut o fapta buna, caci victima nu avea nimic in cap, pe când acum are. Justificarea aceasta ar avea insa valabilitate numai in anumite cazuri, ca de pilda când victima ar fi un parlamentar, sau dintr-un minister, al Educatiei si Invatamântului de pilda etc.

Un alt viciu de procedura l-ar putea constitui analiza fotbalului autohton dupa recentul model italian; ar fi trist sa ramânem totusi fara un campionat de fotbal.

Nu cu mult timp in urma am vazut la TV o manifestatie de protest a unor amarâti de sindicalisti, condusi de lideri miliardari. Cereau marirea salariilor, dorinta justificata. In aceasi timp, la parlament Legea controlului averilor demnitarilor era respinsa. Viciul de procedura consta in aceea ca protestul ar fi fost mult mai justificat sa se desfasoare in fata parlamentului, decât in Piata Victoriei.

Dar cel mai grav viciu de procedura il comitem cu totii când privim fragmente ale realitatii si nu vedem ansamblul ei. Exista inca multe lucruri grave daca, ori de câte ori, intr-un domeniu (ca de pilda cel al justitiei indeosebi) apar progrese timide, cei in pericol reactioneaza violent, prin insulte si discreditare, atragând, printr-o retorica demagogica si sforaitoare, asentimentul multor oameni, cinstiti in fond, dar usor de manipulat. Comitem grave vicii de procedura atunci când privim numai efectele si nu cautam si cauza, când ne indignam in fata faptelor si nu impotriva faptuitorilor lor, când acceptam ca aceia care gresesc grav sa scape de consecinte, când ne consumam energii in certuri inutile si sterile, in loc sa certam pe cine trebuie, si mai ales când asteptam sa vina „altcineva“ sa ne salveze, printr-o minune.

„Minuni in vremea noastra nu cred a se mai face“.

 



 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 4.53/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.5 din 17 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Victor Socolovici:
    Si totusi, domnule Profesor nu trebuie sa depunem armele!Am explicat la rubrica ,, Cafenea ,, de pe FORUM - domnului Valgor - ce e inteleg eu printr-un silogism categoric(pornind de la sofism!). Vis à vis de ceea ce afirmati in legatura cu viciile de procedura si de puternicii zilei as da, cu permisiunea dumneavoastra, un exemplu de silogism ipotetic: ,,- daca politicienilor actuali le lipseste morala,atunci ei vor pierde viitoarele alegeri; - dar politicienilor le lipseste morala; - deci, ei vor pierde viitoarele alegeri!'' E TOTUSI NUMAI O IPOTEZA!
    2006-07-08, 02:35:44 (70.49.201.*)
  2. de Dumitru:
    Domnule profesor, trebuie sa va multumesc, intrucat lectura articolului dv, mi-a creat o bunadispozitie care imi va fi "necesara si suficienta" sper, pentru tot weekendul. Este un fel de haz de necaz, care exprima cum nu se poate mai bine realitatile noastre cotidiene. "Viciul de procedura" a devenit intradevar, o eficienta arma de aparare sau de atac pentru impostorii, infractorii si diletantii care incearca (si reusesc cu sau fara ajutorul avocatilor), sa interpreteze legea in favoarea lor. Disputa pe aceasta tema, a dat la iveala o pleiada de personaje sinistre din lumea poilitica, sau a afacerilor (veroase), demne de schitele lui nenea Iancu. De fapt, ca sa mai si glumim, sunt niste "Haimanale", care in proportie de 90% din cazuri, isi trag dreptatea de partea lor. Mie imi place sa le spun vicii de progenitura, pentru ca sfidand in modul cel mai ordinar bunul simt, se manifesta in dezacord cu normele morale. Mischie, Nastase, Vantu, Tender, Gutau de la Ramnicu Valcea sau cum ii mai cheama pe bivolarii nostrii, au proliferat cu nerusinare si nu cred si eu ca nu vor fi trasi la raspundere in veacul vecilor, pentru ca, va citez: "minuni in vremea noastra nu cred a se mai face". Sa fim sanatosi!
    2006-07-08, 09:43:37 (86.126.41.*)
  3. de Termopan de Midia:
    Cand lasi lucrurile neterminate nu ar trebui sa te astepti la ceva bun. In 1989 lucrurile au ramas neterminate. Romanii in marea lor majoritate au crezut ca scapand de Ceausesti au rezolvat totul. Insa nu Ceausecu era raul cel mai mare.Atunci trebiua facuta curatenie generala si dezinfectare totala.Nu s-a facut si esalonul 2 a profitat de naivitatea , buna credinta si lipsa de informatie a populatiei. A preluat puterea si a avuit grija sa faca legi si proceduri pentru propriile interese.Rezultatul se vede acum.Dar , nu pot trece cu vederea faptul ca au fost sprijiniti timp de 16 ani si mai sunt inca, de catre presa, de o pleiada de ziaristi si "analisti" care au dezinformat si manipulat populatia facand exact ce faceau pe timpul lui Ceausecu. Parerea mea este ca acestia ar trebui sa plateasca impreuna cu infractorii politici carora le-au fost complici la distrugerea tarii. Justitia este o cloaca de corupti .Unii spun ca a fost aservita politic. N-a fost deloc aservita, a fost momita si a acceptat de buna voie inrolarea in caracatita mafiota a vremurilor. Daca presa a fost complice cu aceasta caracatita ,Justitia a fost parte a caracatitei. Solutia nu este CSM ales de judecatori , este CSM ales prin vot popular, ca si Procurorul General. Altfel se perpetueaza lantul mafiot. Cu ziarista de la Gandul nu sunt de acord. Sa nu-mi spuneti ca dvs-tra nu stiati de coruptia din sistem ,ca nu va cred. I-am citit o perioada articolele din Gandul .La inceput il lauda tare mult pe Miclea, apoi deodata a scimbat-o la 180 grade , nu era articol in care sa nu-l denigreze ,sa-l improste cu noroi: groparul invatzamantului, betzivan samd. Acum am realizat si de unde oscilatia. Miclea la interventia ziaristei angajaza o prietena si fina a acesteia pe post de consilier la MEC. Multumirile au fost laudele aduse in ziar lui Miclea de ziarista cea morala.Dupa o luna Miclea renunta la consiliera, considerand-o incompetenta. Ziarista incepe denigrarea lui Miclea. Urat, mizerabil , n-am cum sa fiu de acord cu astfel de lichele si sunt convins ca si acum cu subiectele a urmarit ceva marsav. Pana la urma ajungem tot la oameni, calitatea proasta ,lipsa de valoare si scara inversata a valorilor. O nonvaloare promovata intr-o functie, se inconjoara de oameni de aceasi categorie si de aici se rupe tot lantul.Daca destinul romaniei a ajuns pe mana lui Orban (absolvent de TCM in 1998 si student la Stefan Gheorghiu in 1989 )si pe mana lui Atanasiu un fost director la o inteprindere de stat e clara situatia. Oare sa fie vreo legatura intre vasul acela cu armament care a naufragiat acum vreo doi ani ( se spunea ca in afacere ar fi inclusi si niste liberali in frunte cu Patriciu) si numirea lui Atanasiu( fost director la o fabrica de armament) in functia de ministru al Armatei?
    2006-07-08, 13:23:09 (218.36.191.*)
  4. de valgor:
    „Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate !” Asa ar trebui sa scrie la Otopeni si la orice intrare in tara. Singura solutie, inca-o revolutie! Restul e doar vanare de vant.
    2006-07-08, 19:12:18 (196.217.85.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: