La ora la care aceste rânduri prind contur (ieri, spre prânz), in oraselul Kehl – din Germania, chiar la granita cu Franta – e mare fierbere. Spre deosebire de dvs., care – la ora la care cititi ziarul – deja stiti rezultatul, populatia din Kehl nu poate sa prevada nimic; ci doar asteapta cu sufletul la gura, in aceasta zi de miercuri, sa vina ora noua a serii – ora la care va incepe meciul de fotbal Germania – Polonia. Ce legatura are aceasta partida cu micul orasel? Nici una, cu exceptia faptului ca in centrul orasului Kehl, in piata centrala, tocmai a fost montat un ecran urias si un proiector pentru ca toti doritorii sa poata trai la maximum, in comun, tensiunea partidei.
Ca sa fim sinceri pâna la capat, partida nu e (sau nu era, pentru dvs.) obisnuita. Când spui Germania – Polonia, te poti gândi, evident, la o confruntare dintr-un sport oarecare – fotbal, tenis sau volei; dar te mai poti gândi, totodata, si la al doilea razboi mondial – care acolo, cu ele, a inceput. Astfel incât febra din oraselul Kehl (la capatul vestic al Germaniei, total opus granitei cu Polonia!) e nimic fata de emotia ce stapânea, ieri – miercuri – seara, orasele si satele poloneze. De câteva luni, unii suporteri polonezi tot spun ca acest meci e cel de-al treilea razboi mondial (adica revansa pentru cel de-al doilea)!
E foarte interesant cum se vede un Campionat Mondial de Fotbal din sediul Parlamentului European de la Strasbourg. Marti, alaltaieri, când Franta a facut egal cu Elvetia, in bistrourile orasului era o tacere de mormânt. De unde mai inainte jumatate dintre pustii urbei purtau tricouri alb-albastre-rosii pe care scria Zidane, dupa meci nu se auzeau pe strazi decât niste mormaieli, care puteau insemna orice. Am fost de fata când un europarlamentar italian l-a ironizat pe unul francez, intrebându-l ce populatie are Elvetia; iar francezul a raspuns tot ironic, intrebându-l pe italian ce venit pe cap de locuitor are Ghana (tara a carei echipa tocmai fusese batuta, nu usor, de italieni).
Noi, românii, nu trebuie sa facem pe lupii moralisti. Din nefericire, nu suntem la Mondiale. Dar imaginati-va ca am fi fost si ca am fi cazut intr-o grupa cu Ungaria! Cred ca banuiti ce-ar fi fost la gura noastra (sau la gura ungurilor). Da, Europa este in curs de unire; dar lasati-i, totusi, fotbalului dreptul de a marca diferenta, de a pune in miscare patima, de a stârni emotia intâlnirii intre vecini, de a scoate drapelele in strada!
La ora la care scriu, nu stiu scorul meciului Germania – Polonia. Dar stiu ca, undeva, intr-un mic orasel german de frontiera, câteva mii de oameni isi pun steagul german la balcoane, asteptând un fluier de arbitru. Si o victorie.
