De la o societate la alta

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

De ce unii politicieni, când ajung in functii, devin brusc de zeci de ori mai bogati decât au fost la inceputul mandatului, iar altii declara aceleasi apartamente si conturi bancare ca la inceput, uneori subtiate? De ce unii vamesi au vile si automobile de lux si altii nu au nici macar un apartament proprietate personala? De ce unii politisti ies la pensie cu miliarde stocate in conturi sau in bijuterii, iar altii ramân restanti la intretinere? De ce unii ziaristi au salariul mediu pe economie din care abia isi platesc internetul de acasa, iar altii au afaceri, blocuri, hoteluri si vile la munte si la mare?

Diferentele pot proveni din multe surse.

Poate ca unii politicieni, vamesi, politisti, ziaristi sunt mai strângatori decât altii. Faceti singuri calculele si vedeti daca va puteti cumpara un hotel dintr-un salariu de parlamentar, nu numai in România, ci si in SUA, Anglia sau Franta.

Poate ca unii au noroc, primesc mosteniri, câstiga la loto, la cazino sau pariuri ametitoare. Câti asemenea norocosi cunoasteti? Unu? Doi? Nu spuneti nimic de matusa Tamara. Aceasta va ramâne in istoria politica a României cum au ramas si calugarul Vasile, capitalismul de cumetrie si formula ca proprietatea privata este un moft.

O explicatie ambigua este si ideea ca asa este la noi, in Balcani. Coruptia clasei politice, bacsisul pentru politisti, vamesi si ziaristi nu au fost inventate in Balcani si nici macar nu au fost cel mai bine reprezentate aici. Ce putem spune este ca românii suporta din ce in ce mai greu ideea ca sunt condusi de politicieni corupti, vamuiti de vamesi corupti, informati de ziaristi corupti, amendati de politisti corupti. Daca in 1992, coruptia nici macar nu aparea pe agenda publica a românilor asa cum este masurata de sociologi, in 2001 ajunsese pe primul loc, deasupra inflatiei, nivelului de trai sau calitatii serviciilor publice. Toleranta la coruptie a românilor devine din ce in ce mai mica, chiar daca mijloacele lor de a lupta impotriva coruptilor sunt destul de limitate.

Dar daca explicatiile disponibile nu rezolva problema, inseamna ca fenomenul coruptiei din România nu poate fi inteles? Nici pe departe. Exista explicatii clare, limpezi pentru acest fenomen. Dar trebuie sa le stii si sa le urmezi.

In cazul politicienilor, explicatia cea mai simpla leaga sistemul comunist de coruptia politica. In sistemul comunist, in momentul in care ajungeai un sefulet politic incepeai sa ai acces la fructele oprite muritorilor de rând: apartament mai in centru, prime, acord global, bilete la munte si la mare, excursii in tarile socialiste. Cu cât erai mai sus pe scara politica, cu atât mai multe fructe oprite erau in cosul tau zilnic: acces la valuta, excursii in tarile capitaliste, acces la magazine speciale, masina cu sofer la dispozitie, paza si protectie permanente. Stateai intr-o casa nationalizata, ai carei proprietari probabil ca murisera la Canal sau la Gherla. Cumparai din magazine speciale carne, cascaval, banane, cafea si tigari straine (KENT a fost valuta forte in România mai bine de 30 de ani), whisky, blugi si haine de blana, lucruri pe care oamenii obisnuiti nu le mai vazusera decât in filme, iar unii nascuti dupa 1970 nu le vazusera decât in poze. Dar nu avea importanta. Atâta timp cât erai politic aparat, aveai acces la multe. Grija ta era sa fii permanent protejat politic. Restul venea de la sine.

Am cunoscut sute de politicieni dupa 1990. Si era o diferenta esentiala intre unii dintre cei români si cei straini. Unii, nu multi, politicieni români se gândeau ca, daca au ajuns ministri, deputati, senatori, presedinti de comitete si comitii, era numai datorita meritelor lor personale. Se considerau daruiti cu semnul divinitatii, iar ca orice daruit simteau ca au drepturi asupra orice si a oricui. Sa primeasca locuinte de serviciu, pe care apoi sa le cumpere la preturi ridicole. Sa exploateze informatiile confidentiale care le aterizau pe birouri pentru a obtine un profit personal. Sa privatizeze, de obicei la un pret ascuns presei, active, fabrici, servicii de stat si sa primeasca atentii consistente in conturi din insule de care nu am auzit niciodata. Sa-si schimbe terenul primit printr-o comuna din Moldova cu un frumos amplasament la Breaza, Mamaia sau Otopeni.

Sa-si acorde prime si atentii substantiale de la societatile de stat din subordine care oricum abia respirau sub povara datoriilor si a arieratelor. Sa ceara de la investitori straini care licitau pentru un contract sau care doreau sa cumpere câte o fabrica daca nu o finantare pentru fundatia lor personala, macar câte un activ al fabricii care tocmai se privatiza. Sa ceara bani de la câte un incompetent al carui tata reusise in afaceri si voia sa-si vada odrasla secretar de stat, ministru sau deputat. Si câte si mai câte, descrise cu maxima acuratete de o presa mai performanta decât orice guvern.

Nu stiu câti au cerut. Nu stiu câti au primit ce au cerut. Stiu doar ca poti sa vezi ca unii politicieni bogati de azi au fost cei mai mari dusmani ai libertatii presei (care putea sa dea peste câte un aranjament ascuns), independentei justitiei (care putea sa ma condamne, auzi, domne', pe mine, cel ales cu atâtea zeci de mii de voturi!), ai cresterii salariilor demnitarilor, macar la nivelul celor din Bulgaria, ai integrarii României in Uniunea Europeana sau ai declararii publice a averilor.

Când politicienii vor intelege ca sunt alesi pentru a face ceva, nu pentru a acumula, când vamesii vor intelege ca meseria lor este sa descopere contrabandistii, nu sa-i dijmuiasca, când politistii vor intelege ca treaba lor este sa reduca accidentele mortale pe sosele si sa gaseasca vinovatii pentru furturi, atunci sistemul comunist va fi o amintire in România.

Ma tem ca mai avem.