Africa, Blair si România

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Tony Blair, eroul laburistilor, primul-ministru care a cistigat pentru a treia oara consecutiv un mandat de conducere a Marii Britanii, a devenit la 1 iulie 2005 si seful Consiliului European. Consiliul European este reuniunea primilor-ministri din tarile membre ale Uniunii Europene. Presedintia Consiliului este preluata la fiecare sase luni de alta tara, deci de alt prim-ministru. Rar in istoria Uniunii Europene un prim-ministru reuseste sa conduca de doua ori Consiliul European. Blair a reusit. A mai fost seful Uniunii Europene in 1997, acum a revenit. Si ca de obicei are ceva special de spus.

Presedintia britanica a UE incepe sub foarte rele auspicii: partenerii nu se inteleg asupra bugetului 2007-2011, asupra contributiei fiecarei tari, asupra cheltuielilor prioritare, daca si cind sa inceapa aderarea Croatiei si Turciei, daca si cind sa apeleze la clauza de salvgardare pentru România si (sau) Bulgaria.

Laburistii britanici, in frunte cu Blair, sint foarte categorici: doi din cinci euro ai bugetului Uniunii se cheltuiesc pe agricultura, care ocupa 3% din populatia europeana si produce 2% din produsul intern brut al Uniunii. Francezii beneficiaza de cea mai mare parte din aceste fonduri agricole. Britanicii au o reducere de contributie la bugetul Uniunii, obtinuta de Margaret Thatcher, pe temeiuri acum uitate. Britanicii reproseaza francezilor ca trag prea mult din buget pentru a produce unt (excedentar in UE), carne (excedentara) si vegetale (la fel). Francezii spun ca britanicii nu inteleg idealul social european. La care britanicii riposteaza ca nici nu au ce sa inteleaga: modelul social european este cel care produce pensionari la 55 de ani si 10% someri?! Nu ne intereseaza. In Anglia se iese la pensie la 67 de ani, iar rata somajului este de 4%, compusa in mare parte din cei care cauta un anume loc de munca si asteapta sa se elibereze.

Asa ca Tony Blair declara ritos ca Uniunea Europeana nu-l intereseaza si se pregateste pentru intilnirea G8 (grupul celor mai dezvoltate state din lume), unde se preocupa de Africa. De ce de Africa? Continentul negru a avut o crestere de 5% in 2004, dublu cit Europa unita, unde cea mai mare crestere a fost furnizata de nou-veniti. Angola, sfisiata vreme de zece ani de razboiul dintre marxisti si legitimisti, a depasit 10% crestere economica in 2004, exploatindu-si inteligent rezervele masive de petrol. Mozambic, care nu are petrol, dar a inceput sa adopte proceduri moderne de administratie publica, a depasit si ea 10% crestere economica anul trecut. Africa zboara economic, in ciuda profetiilor economistilor la moda care sustineau ca acest continent nu dispune de resursele necesare decolarii. Uite ca se poate. Blair doreste ca ajutorul tarilor dezvoltate pentru Africa sa ajunga la peste 100 de miliarde de dolari pe an, in urmatorii cinci ani, cu scopul precis de a elimina riscul saraciei severe. Americanii nu sint de acord, sustinind ca Africa nu poate absorbi acest buget in fiecare an. Blair le raspunde ca 100 de miliarde este exact costul operatiunilor din Irak, care numai lupta impotriva saraciei nu se pot numi. Francezii spun ca acesti bani vor crea coruptie, dar riposta lui Blair vine imediat: Europa cheltuieste 55 de miliarde de dolari pe an pentru agricultura comunitara, generind un inalt coeficient de coruptie in acest domeniu.

Si in acest timp România si Bulgaria s-ar putea strecura in UE fara sa fie pregatite integral. Iar Marea Britanie ar putea ramine intre usi, asa cum a mai incercat de citeva ori.