21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiDIMENSIUNEA ROMÂNEASCA A EXISTENTEI (II)

DIMENSIUNEA ROMÂNEASCA A EXISTENTEI (II)

VREMEA DISTRUGERILOR


In preajma celui de-al doilea razboi mondial, România isi definitivase aproape propria ei identitate. Cu toate meandrele dezvoltarii, cu toate poticnelile, greselile, dramele, România devenise o tara europeana, cu un nivel mediu de trai acceptabil pentru aceasta zona a Europei, agreata de multe tari europene. Arhitectura sufleteasca a românilor capatase si ea o forma definitorie. Rezultat al suprapunerii peste ispita slavo-balcanica a unor influente occidentale, ea dobindise acel farmec discret pe care il confera ineditul, originalitatea.


Razboiul insa a avut multe consecinte nefaste pentru noi. Am pierdut unele teritorii istorice, am cedat petrol si griu nemtilor si rusilor. Acestia din urma ne-au impus exorbitante despagubiri de razboi, pe care le-am platit multi ani. Printre altele, rusii ne-au luat si zacamintele de uraniu. Dar cea mai mare nenorocire a fost impunerea prin mijloace democratice localizate pe tancurile sovietice a unui regim comunist, complet strain traditiilor noastre. Regim care se va stradui, in primul rind, sa deturneze valorile morale, sufletesti ale românului, inlocuindu-le cu altele, care sa-l transforme in asa-numitul „om nou“; o notiune ambigua care continea, printre altele, dragostea si atasamentul fata de partid, dorinta de cunoastere profunda si permanenta a invataturii marxist-leniniste, nivel politic si origine sanatoasa. Omul nou trebuia sa urmeze fara sa murmure linia partidului, sa poata recunoaste ca partidul are dreptate chiar si atunci cind nu are. Trebuia sa gindeasca numai cu creierele conducatorilor de partid, sa nu aiba alte initiative decit cele furnizate si controlate de partid. El trebuia sa fie convins ca partidul ii ofera tot binele posibil si ca in Occident oamenii traiesc in saracie lucie.


Realizarea acestui deziderat s-a facut cu rabdare si in mai multe etape. Mai intii, a trebuit eliminate adevaratele valori, repere autentice morale si profesionale, care cu greu ar fi acceptat regimul comunist. Acest lucru se va realiza cu succes prin intermediul puscariilor si al Canalului, variante autohtone ale lagarelor de exterminare naziste. Elitele neamului au fost astfel exterminate; citiva au scapat si s-au pus in slujba noii puteri. Concomitent s-a urmarit compromiterea unor categorii incomode. De pilda, Sadoveanu, in „Mitrea Cocor“, ataca dur si nemeritat taranimea mijlocase, (baza agriculturii private), precum si armata, institutie, prin traditie, foarte apreciata. (Biserica n-a fost discreditata deoarece s-a dovedit a nu fi o problema). In fine, pentru a inlocui vechile modele, trebuia prezentate noi modele. La inceput s-a incercat sa se prezinte ca model omul sovietic. N-a tinut insa, deoarece comportamentul trupelor de ocupatie a fost departe de un comportament uman. Pastorel scrie un catren care va deveni foarte popular. „Sadoveanu este rus/Sta cu fundul la apus /Vrea s-arate apusului/ Cum e fata rusului“. Catrenul acesta il va costa pe Pastorel ani de puscarie; mariti si de ironizarea judecatorului de omul de spirit Pastorel, care s-a distrat de prostia acestuia. Marele actor Tanase a fost si mai drastic pedepsit pentru cupletul primit cu mare succes: „De la Nistru pin-la Don/ Davai ceas, davai palton/ Davai barisnea, mosie/ Haraso tovarasie“. Dupa arestarea sa si detentia in conditii inumane, Tanase a murit in urma unei maladii capatate.


A inceput atunci activitatea de fabricare a unor modele autohtone, cu ajutorul scriitorilor nostri. A aparut Lazar de la Rusca, Silvestru Andrei, care salveaza abatajul, si, in fine, ultimul cu voia dumneavoastra, poetul Mihai Beniuc, care stie sapte limbi si ruseste.


Pentru ca toate acestea sa nu determine reactii de opunere sau acuzatii, s-a instalat o teroare crunta prin intermediul securitatii, teroare cu atit mai eficienta cu cit selectarea celor arestati se facea fara judecata prealabila si fara o anumita logica sau cauzalitate. Auzeai ca ieri l-au luat pe cutare si asteptai ca miine sa vina rindul tau.


Toate aceste violari ale arhitecturii sufletului românesc, toate aceste patrunderi brutale cu bocanci grosolani si plini de noroi in cele mai ascunse si delicate zone ale intimitatii vor crea premise pentru deteriorarea climatului moral al omului obisnuit. Premise intarite si prin aceea ca valorile morale traditionale ale românului sint anulate si inlocuite cu valori negative: ipocrizie, oportunism, demagogie, minciuna. Trebuia sa spui ceea ce ti se cerea sa spui, nu ceea ce gindeai sau credeai… Era socant sa constati ca, pentru a accede la o pozitie superioara, dragostea de munca, cinstea, profesionalismul nu contau… Era socant sa vezi ca si justitia era una pentru cei de sus si alta pentru ceilalti. De aici isi trag izvoarele transformarile negative ale românilor de care vorbeste Cartarescu. Aici oamenii au invatat sa fie rai, violenti, ca sa poata urca; eventual pe o pozitie de activist. Reclamind eventual pe altii mai buni. Asa au invatat oamenii sa fie rai.


Cu timpul, violenta terorii a scazut; frica le intrase românilor in oase si devenisera amorfi si abulici. Securitatea n-a mai aparut pe primul plan; aparusera informatorii, care erau mult mai buni cunoscatori ai realitatilor fiindca erau vecini sau colegi de birou. Patrunderea de informatii din lumea libera era practic nula; asa ca oamenii s-au impacat cu ideea ca lucrurile asa trebuie sa fie. Puterea, cu o dibacie reala, oferea conditii de viata evident modeste, dar sigure. Si indiferent de faptul ca munca ta aducea sau nu beneficii societatii. Te faceai ca muncesti si statul se facea ca te plateste… Multi nici n-ar fi dorit (ca si azi) o viata mai buna, daca aceasta ar fi necesitat o concurenta reala profesionala si ar fi cerut o cantitate suplimentara de munca. Nu trebuie sa acuzam pe nimeni; este urmarea ispitei slavo-balcanice.


Situatia astfel creata a determinat niste consecinte extrem de importante chiar si azi. In primul rind, necesitatea unui tatuc care sa aiba grija de noi, sa gindeasca in locul nostru si sa hotarasca in locul nostru. Tot ceea ce primim nu este determinat de munca noastra, ci de bunavointa tatucului, caruia trebuie mereu sa-i multumim. Statul este obligat sa ne dea; nu se pune problema daca meritam sau nu. Ca o meritam este o axioma indubitabila. De aici situarea noastra sub imperiul lui „ce se da“. Intrebare pe care, de pilda, o puneam cind vedeam vreo coada. Si care a avut incununarea suprema in propozitia „Nicule, mai da-le o suta!“ Situatia aceasta e perfect caracterizata de niste versuri ale lui Ion Barbu, scrise in alt context. „Se ploconea, rasaritean si moale/Malai din mina ta sa ciuguleasca“. „Rasaritean“, datorita fatalismului slav care ne domina si „ moale“ din cauza lipsei de verticalitate.


Rezultatul eforturilor de distrugere a tot ceea ce era bun si moral in sufletul românilor se vede azi; prin numarul mare de hoti, escroci, corupti, raspinditi in special in inaltele sfere ale societatii. Zilele acestea o delegatie de studenti a plecat intr-o vizita oficiala la Istanbul. Cazati in campusul universitar, li s-a spus ca românii sint singura natie care, atunci cind parasesc campusul, iau ca amintire cearsafurile si pernele.


In decembrie ’89 am vrut ceva; noi sau altii. Cine stie? Dar am realizat ceva? Raspunsul negativ la aceasta intrebare il vom da joia viitoare in ultimul articol pe aceasta tema.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII