Doua Românii

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Românii se plictisesc repede. Se plictisesc pâna si de tragedii. Bineinteles, daca sunt ale altora. La ora aceasta, sute de mii de compatrioti din vestul tarii sunt disperati, traiesc un cosmar. Multora dintre ei, puhoaiele tulburi, revarsate cu furie, le-au luat totul. Casele, vitele, acareturile. Agoniseala de-o viata. Le-au ramas doar sentimentul ca sunt singuri si speranta ca Dumnezeu ii va ajuta sa treaca si de aceasta nenorocire.

O vreme, gazetele noastre au gasit ca e interesant subiectul inundatiilor. Au descris pe larg catastrofa petrecuta in judetul Timis (principalul lovit) si in alte judete. Au relatat dramele celor care si-au vazut spulberate, in câteva ore, si locuintele, si rosturile. Au sanctionat, cum se cuvenea, nefericitul raspuns dat de premierul Tariceanu unei femei care se jeluia: „Ce vreti, sa va ridicam un hotel acum?“ sau remarca, de-a dreptul cinica si revoltatoare, aruncata de un prefect care i-a „sfatuit“ pe niste sinistrati sa se plânga si... imperiului austro-ungar, pentru ca nici el nu s-a ocupat de diguri! Halal reprezentant al guvernului.

Dar, de la o vreme, gazetele noastre s-au plictisit, se pare, de aceasta tema. Probabil, n-o mai gasesc pe gustul cititorilor. Adevarul despre ce se intâmpla in zonele sinistrate s-a prelins spre paginile din interior ale ziarelor si a devenit mai discret. Scandalul izbucnit in jurul pompelor a mai inviorat câteva zile tema apoi regula potrivit careia in România anormalitatea se „normalizeaza“ usor s-a dovedit din nou actuala.

Dar sa zicem ca gazetele n-au nici o obligatie in privinta compasiunii si solidaritatii. Sa zicem ca interesele lor sunt strict financiare. Dramele „se vând“ bine doar când sunt proaspete. Dupa ce se invechesc, interesul pentru ele dispare. Ce ar putea motiva, insa, opacitatea - pentru ca, dincolo de declaratiile formale, despre opacitate (numele politicos al nesimtirii) e vorba - de care au dat dovada politicienii, pâna acum, fata de catastrofa celor mai mari inundatii din ultimele decenii? Aici nu exista scuze. Doar culpe si raspunderi.

Trec peste modul jalnic in care a gestionat inundatiile guvernul. In privinta aceasta ar fi prea multe de spus. Simt nevoia sa marturisesc un gând despre altceva acum. M-am referit deseori in ultimii ani la ruptura dintre „România oficiala“ si „România reala“. Dar cred ca niciodata nu s-a vazut mai clar - cu o claritate stridenta - cât de mare si cât de grava e aceasta ruptura. In timp ce o parte a tarii traieste o tragedie, politicienii nu se feresc sa arate ca ei au alte griji. Viesparul din PSD e, in continuare, in plina agitatie. Intrigi, sfori, aranjamente de culise, pentru reimpartirea sinecurilor si fotoliilor, dupa indepartarea lui Iliescu, la asta le sta capul „baronilor“ din PSD, nu sa dea explicatii pentru modul in care ministrul Mediului din guvernul Nastase a utilizat, cam in familie, fondurile destinate construirii de diguri. Apele din PSD, inca tulburi, sunt mai importante pentru fostii guvernanti decât apele care acopera uliti, case ruinate si câmpuri intregi. Ei sunt ocupati cu propriile interese. De sinistrati isi vor aminti doar daca vor avea loc alegeri anticipate.

Alegeri pe care Traian Basescu le-ar vrea in continuare, sustinut doar de democrati. Si, la drept vorbind, pe mine nu ma deranjeaza ca le vrea. Ma deranjeaza faptul ca, si la nivelul Puterii, România oficiala are alte griji decât România reala. In România reala sunt oameni care dorm pe unde pot si se intreaba când vor avea un acoperis propriu deasupra capului. In România oficiala partidele se imbulzesc pe calea care duce spre banii „popularilor“ europeni, guvernantii se framânta ce sa mai impoziteze, iar parlamentarii nu mai stiu ce sa inventeze pentru a nu-si dezvalui averile. Ai impresia uneori ca România oficiala si România reala sunt doua tari complet diferite.

Sau, poate, chiar sunt.