Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Opinii

Pe apa simbetei

DESPRE CE NU STIM E MAI BINE SA TACEM

Opinii - Cezar AVRAMESCU
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Cezar AVRAMESCU

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Asa ne spune un mare logician si filozof vienez din secolul trecut. Mi-am dat seama de acest adevar, parcurgind comentariile si dialogurile dintre distinsii mei cititori pe marginea articolului meu de simbata trecuta. Printre altele, un cititor spunea ca aceia care afirma ca, in timpul comunismului, in România au existat temnite infioratoare, asasinate politice, exmatriculari din invatamint din cauza originii nesanatoase etc. spun niste neadevaruri; sint nostalgici, refulati etc. Nu cred ca aceia care afirma astfel de lucruri au putut cunoaste efectiv realitatile. Eu cred ca nu; de aceea ar fi indicat sa tina seama de cele continute in titlu. Eu le-am trait; si vorbesc numai despre lucruri pe care le-am cunoscut direct sau despre care am dovezi certe. Voi enumera mai jos cazurile unor personalitati legate de Oltenia, ale caror destine au fost fracturate de dictatura comunista.

Radu Poenaru

Nascut in 1928, Radu Poenaru provenea dintr-o veche familie din Oltenia, care numara in ascendenta sa conducatori de osti, ctitori ai invatamintului modern românesc, precum cunoscutul Petrache Poenaru. Tatal sau era inginer cu studii solide apusene, iar fratele tatalui fusese primar al Craiovei. Dupa absolvirea Colegiului „Carol“ se inscrie la Facultatea de Litere din Bucuresti, unde este repede remarcat de George Calinescu. In anul doi de facultate este exmatriculat pentru origine nesanatoasa. Nu se putea intoarce acasa fiindca si tatal, si unchiul sau fusesera arestati. Si nu avea cum sa se intretina. Munceste ca hamal sau ca figurant la diverse teatre. Incearca sa se inscrie la alta facultate, dar este din nou exmatriculat. Se intoarce acasa; vazind casa golita de toate valorile, vindute pentru a trimite pachete celor din inchisoare, Radu isi pierde mintile. Internat intr-un sanatoriu din Ardeal, in una dintre plimbarile sale prin imprejurimi este impuscat de o santinela, pentru ca patrunsese in teritoriul unei unitati a securitatii. A lasat in urma sa un volum de poezii. „Hrisoave“, Scrisul românesc -1984.

Aurelian Popescu

Cu Aurelian Popescu am fost prieten si coleg la universitatea ieseana; din acea perioada provin patru actuali membri ai Academiei. In 1957 primeste aprobarea pentru desfasurarea la Putna a unei manifestari consacrate celor 500 de ani scursi de la suirea pe tron a lui Stefan cel Mare. In 1958, o parte dintre participanti au fost arestati si condamnati; autorii denuntului si acuzatorii au fost colegi de-ai nostri, pe care intr-o zi ii voi nominaliza. Petrece mai bine de sapte ani in puscarie. Amintirile pe care mi le-a relatat sint infioratoare. In inchisoare memoreaza peste 400 de poezii, creatii ale detinutilor, poezii care erau un mijloc de a face mai suportabil regimul inchisorii. Dupa eliberare, le publica intr-un volum de o frumusete si un dramatism rare: „Poezia in catuse“. Moare relativ tinar din cauza maladiilor contractate in inchisoare. Printre cei condamnati o data cu Aurelian se numara si Alexandru Zub, astazi membru al Academiei.

(Se poate consulta cartea consacrata oamenilor de seama ai Olteniei).

Nicolae Popescu

Oltean sadea; am fost colegi de facultate. In 1958, vara, eram la munca patriotica in agricultura. Nae era fruntas. Au venit de la „Scinteia“ sa-i ia interviu. A criticat aspru situatia din invatamint, ilustrind cazul academicianului Mayer, care venea la facultate agatat de scara tramvaiului pe cind seful cadrelor, fost timplar, avea masina la dispozitie. A fost exmatriculat. Dupa doi ani i s-a permis sa ia facultatea de la capat. Azi este academician.

Eugen V. Dobrescu

Dupa un doctorat la Paris sub conducerea unui mare matematician, Eugen Dobrescu se intoarce la Bucuresti, unde detinea un post de asistent la Universitate. Un compatriot din Paris il roaga sa-i duca o scrisoare lui Titel Petrescu. Compatriotul era un agent comunist, iar trimiterea scrisorii era o manevra pentru compromiterea lui Titel Petrescu. La intoarcerea in tara, Eugen Dobrescu este arestat si judecat impreuna cu Titel Petrescu; este condamnat la inchisoare pe viata. Diformitatea sa fizica il face batjocura gardienilor. Rezista totusi si dupa un numar bun de ani este gratiat. I se ofera ca loc de munca un post de maturator de strada. Cu multa truda, academicianul Miron Nicolescu reuseste sa-i obtina un post in invatamintul superior. O data cu infiintarea Universitatii din Craiova se transfera aici si va fi fondatorul invatamintului matematic craiovean.

…………………………………………………………………………………..

As mai putea da multe alte exemple; dar la ce bun. Radu Gyr, legat prin multe de Craiova, in 1956, dupa eliberarea din prima detentie, scrie poezia „Trezeste-te Gheorghe, trezeste-te Ioane“, lucru pentru care este condamnat la munca silnica pe viata (va fi totusi gratiat in 1963). Gyr le cerea lui Gheorghe si Ion sa se ridice, nu pentru obtinerea unor avantaje materiale, ci pentru singele neamului curs prin santuri, pentru lacrima soarelui inlantuit, pentru a putea bea libertatea din ciuturi, pentru a putea saruta fierbinte icoane. Pe 29 aprilie s-au implinit 30 de ani de la moartea lui Radu Gyr, Gheorghe si Ion nu s-au trezit de tot.

Desigur, este dreptul oricarui cetatean sa fie adeptul ideologiei comuniste; doar traim intr-o societate democratica sau aproape. Si apoi, si pe timpul comunismului era permis pluralismul politic. Va amintiti cite partide erau, cite ziare de opozitie. Oricine isi putea exprima liber opiniile politice fara a pati ceva. Inchisorile politice erau ca niste hoteluri de patru stele, si erau pline fiindca multi cereau sa fie cazati in ele. Unii tineri cereau sa fie exmatriculati din scoli sau facultati pentru a putea intra direct in cimpul muncii. Manastirea Vacaresti s-a darimat fiindca a fost lovita de mesa lui Basescu.

Sa fim totusi realisti; nu trebuie neaparat zilnic, continuu sa atacam comunismul, sa-l judecam, sau sa cerem condamnarea lui. Nu trebuie sa facem din asta o obsesie; trebuie sa ne lasam timp si pentru ziua de azi. Dar trebuie sa acceptam istoria si adevarurile ei asa cum au fost, nu cum am vrea. Altfel toate se vor duce pe apa simbetei.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Gigi B.:
    Felicitari d-lui Avramescu pentru acest articol revelator. Într-adevar, ar mai fi foarte multi pe aceasta lista si ar fi bine ca toti cei care au informatii despre personalitati ucise de regimul ceausist sa ni le faca cunoscute. Poate dl Avramescu ne spune ceva si de Petre Sergescu. Câti n-au murit la Canal, pe Transfagarasan sau în santierul Casei Poporului. Parca am uitat cu totii ceea ce am trait si am suferit. Si vreau sa-l contrazic pe dl Avramescu: comunismul trebuie atacat zilnic, trebuie respins cu înversunare. Iar toti fostii securisti si comunisti trebuie demascati si urmariti......
    2005-05-07, 01:17:16 (83.214.8.*)
  2. de Gigi B.:
    ....este singurul mod de a-i reduce la tacere. Este o grava problema de moralitate ca aceste lichele sa se afle în libertate si (tupeu la puterea n) sa ne vorbeasca de cat era de bine pe vremea aceea. Este datoria noasta sa luam atitudine si sa prezentam realitatea acelor vremuri. Este singurul mod în care putem avansa si ajunge la valorile europene de pace, libertate si democratie, spre care tindem.
    2005-05-07, 01:24:56 (83.214.8.*)
  3. de Bingo:
    Culme este insa ca nu trebuia sa va justificati sau sa veniti cu lamuriri suplimentare.Cine trebuia sa stie,stie iar cei ce nu stiu,nici ca vor sti.
    2005-05-07, 02:15:04 (24.203.47.*)
  4. de iulian:
    Imi plac foarte mult articolele d-lui Cezar Avramescu.Daca 30% dintre gazetari ar fi ca domnia sa cred ca am incepe sa miscam si noi, caruta numita Romania.Imi place Gazeta de sud, insa nu inteleg de ce este gazduit in paginile sale un comunist inrait si un aparator al nonvalorilor ca Ion Cirstoiu.
    2005-05-07, 09:02:52 (211.220.189.*)
  5. de Nestor:
    Dupa cum se vede, articolele d-lui Avramescu aduc in fata probleme deosebit de importante, sub tonul lor glumet. De aceea in Forum au fost introdusi "specialisti" care sa descurajeze (gen Rotariu, Florin etc), care vor apare imediat. Salut initiativa dezvaluirii unor cazuri cunoscute de orori securiste; poate chiar dam curs altei idei emise de G. B. de a constitui o Asociatie de urmarire a criminalilor
    2005-05-07, 10:11:22 (81.67.193.*)
  6. de Nestor:
    Un caz binecunoscut craiovenilor este cel al prof. univ. C. Bogobia, de la ASE. Pus sa faca o expertiza in Universitate, in anii 80, Bogobia descopera o frauda importanta. Din acel moment este tracasat in fel si chip, ajunge sa doarma pe la prieteni, se teme pentru viata lui, probabil primise amenintari. Cateva luni mai tarziu are exact soarta lui Costinas, ziaristul timisorean aparent aruncat din tren. Cer deschiderea unei anchete in acest caz. Alo, Rotariu, ai receptionat? Ce mai stai, toarna la parchet.
    2005-05-07, 10:17:04 (81.67.193.*)
  7. de Nestor:
    Un alt caz criminal este cel al sculptorului de geniu Gh. Anghel, autorul statuii lui Eminescu din parcul Ateneului din Buc. Considerat tradator pentru ca ceruse un pasaport in Franta, unde avea prieteni si lucrari in expozitii, este tracasat, i se confisca locuinta, pana ajunge sa doarma sub cerul liber pe o banca in fata Muzeului de Arta din Craiova. Indurerat de nedreptati, moare si e ingropat la Manastirea Pasarea. Sub ministrul Razvan Theodorescu, alta coada de topor securistica, centenarul sau nici macar nu este inclus in calendarul anului 2004.
    2005-05-07, 10:29:09 (81.67.193.*)
  8. de Gigi B.:
    Multumim d-lui Nestor pentru aceste relatari pe care nu le cunosteam. Într-adevar, la Univ din Craiova s-au petrecut multe nedreptati de-a lungul timpului. Chiar eu fiind student acolo am avut multe probleme cu studenti-turnatori. D-l Avramescu probabil avea câtiva în clasa, gata sa-l "toarne" daca spunea ce nu trebuie. Iar ideea înfiintarii la Craiova a Asociatiei pentru demascarea fostilor securisti nu este a mea ci apartine lui Ion Boeriu, iar eu voi contribui la acest proiect si invit pe toti interesati sa ne sustina.
    2005-05-07, 11:27:49 (83.214.30.*)
  9. de Lucian S.:
    Domnule profesor, multumesc mult pentru mesajul de Paste. Va doresc multa sanatate si putere de munca. Sa stiti ca citesc articolele cu aceeasi pasiune ca acum 3 ani. Intr-adevar, în perioada comunista elitele au fost succesiv distruse (ex sociologi sau intelectuali ai perioadei interbelice: Vulcanescu, Gusti, Brailoiu, Radulescu Motru etc), înlocuite, reeducate. Putem spune ca aproape toata lumea a traficat, a tradat, s-a degradat moral. Ce e grav, majoritatea celor care ar fi fost în masura sa gandeasca au fost privati de cunoasterea istoriei lor si si-au pierdut capacitatea de analiza.
    2005-05-07, 12:05:17 (193.51.83.*)
  10. de Liviu Vladutu:
    Excelent domnule Profesor! Sunt mindru ca am fost studentul Dvs. ! Va doresc sanatate, putere de munca si o viata cit mai lunga. din Charleston, S.C., USA
    2005-05-07, 22:52:34 (128.23.116.*)
  11. de Victor Socolovici:
    Domnule Profesor, primiti va rog felicitarile si multumirile mele pentru aceste istorii care nu trebuiesc uitate, pentru oameni culti care au suferit pe nedrept si au fost pedepsiti de tortionari aproape inculti.Eu si fiul meu, Liviu Socolovici(fost student al dumneavoastra la matematica -informatica in anii 1994-1998)va transmitem multa sanatate din Montréal, Québec, Canada.
    2005-05-08, 00:23:23 (65.93.114.*)
  12. de avramescu:
    Multumesc tuturor pentru comentarii. Cazuri concrete sunt invredibil de multe. De pilda cel al marelui patriot si om de ciltura oltean Petre Pandea,condamnat la 18 ani. Sau a lui Argentoianu, arestet la Breasta fiind octogenar, si care le-a spus celor care il arestau "cita frica trebuie sa va fie daca arestati un basinos ca mine.
    2005-05-08, 15:02:21 (193.231.40.*)
  13. de avramescu.:
    Sau maiorul Garaiaccare va deveni in "Rusoaica Ragaiac] care a inebunit in inchisoare din cauza unui regim special comandat de Ana Pauker ca pedeapsa cu nu voise sa treaca cu regimentul lui in divizia "Tudor Vladimirescu" fara sentimentul conducatorului suprem al armatei ramane. Dar au fostii de victime colaterale. Cunosc cazul unei familii care avea 7 ani pe vremea aceea. Securitatea dorea sa-l faca pe tatal ei informor. La refuzul sau au inceput presiuni. I-au scos din serviciu pe toti membrii familiei. I-au amenintat cu deportarea.Le-au bagat cu forta in casa un chirias.
    2005-05-08, 15:20:15 (193.231.40.*)
  14. de avramescu:
    Apoi veneau seara sa-l invite la Securitate. Copilul se mira de ce tatal se imbraca cu palton si-si lua caciula cind era in plina de vara. Toata noaptea familia statea afara in curte asteptind sa se intoarca sau nu 6 luni a durat calvarul. Copilul de atunci a ramas pe viata cu sentimantul fricei, cu o labilitate excesiva. Ca sa inchei, stiti care au fost ultimile cuvinte ale lui Maniu ? Ei bine, "Ce frumoasa era Clara "! Clara era iubita lui din timpul studentiei budabestane,unguroaica, cu care nu s-a putut casatori din cauza opozitiei parintilor. Clara a fost singura femee pe ca
    2005-05-08, 15:27:51 (193.231.40.*)
  15. de avramescu:
    care a iubit-o si a ramas credincios imaginei ei toata viata. Inca ceva. Aurelian Popescu in ptimele zile de temnita a fost cazay intr-o incapere la subsol,umeda si fara ferestre. Doua saptamini n-a putut dormi din cauza unui cosmar; visa ca transporta morti in spate. Mai titziu a aflat ca incaperea respectiva fusese camera de tortura a inchisorii si ca acolo au murit in chinuri groaznice zeci de detinuti. Cu multa prietenie,C.A.
    2005-05-08, 15:40:15 (193.231.40.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 9°C.
Mâine: 17°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: