Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:

Nu-mi vine sa mai fac comentarii politice. Ce-i la noi e un fel de politica; un fel de colaj intre texte din Kafka si Caragiale. Pesedeii se maninca intre ei cu un apetit devorant care ma bucura; a disparut ciolanul, a disparut si unitatea. Nastase e curajos ca un mistret in fata unei pusti cumparate din Suedia; lasitatea lui ma indispune. Vanghelie a ajuns sa fie prezentat drept cel mai bun produs al poporului român din ultimul mileniu. Exceptindu-l, evident, pe virilul adolescent Ion Iliescu. Care va fi reales si la urmatorul congres. De cealalta parte, opozitia ajunsa la putere pastreaza aceeasi lipsa de consistenta, aceeasi debilitate. N-a fost in stare nici macar sa prezinte oamenilor halul in care a preluat tara. Asta pentru a convinge, macar partial, ca nu vom putea trai bine chiar imediat. Basescu calca pe urmele lui Constantinescu; se crede deja un mare om politic pentru care Cotroceniul e prea mic; mai ales cu atitia consilieri si, mai ales, consiliere. Gafele si, mai ales, reluarile in aparitii publice ale acelorasi probleme, a caror rezolvare este anemica, incep sa plictiseasca. Puterea nu are abilitatea sa profite de convulsiile aproape muribunde ale PSD-ului. Singurul om normal dintre politicieni este Gigi Becali.

Asa ca ma opresc sa mai fac, pentru moment, comentarii politice; revin la una din pasiunile mele. Gastronomia. Posed o bibliografie bogata in domeniu si o practica pe masura; am si produse culinare proprii. Inspirate dupa o inscriptie dintr-o crisma din Piata Chiriac: „Consumati cu incredere produsele proprii“. Daca va voi invita sa serviti ceva din produsele mele culinare, veti recunoaste ca asa ceva n-ati mai mincat niciodata; si nici nu veti avea curajul sa mincati a doua oara.

Astazi, bucataria trebuie adaptata conditiilor socio-economice si bugetare. Azi e o imprudenta sa inviti pe cineva la masa si o crima sa accepti o astfel de invitatie. Totusi sint situatii cind esti obligat sa inviti la masa; de pilda, seful cu familia. In aceste cazuri funeste trebuie luate masuri adecvate pentru diminuarea apetitului oaspetilor pentru a nu se ajunge la fripturi, caci un kilogram de muschi sare de 200.000. Reprimarea apetitului se poate realiza in special prin amenajarea corespunzatoare a sufrageriei si prin servirea, dupa aperitive numeroase, a unor feluri satioase. Se recomanda ca pe peretii sufrageriei sa puneti doua postere; unul cu Iliescu si unul cu Nastase; sigur le mai taiati astfel din pofta de mincare. Atentie! Nu puneti cele doua postere unul linga altul ca se iau la bataie. Si nu puneti cumva un portret al lui Vacaroiu ca riscati sa ramineti de la inceput fara bautura. La toaleta puteti pune portretul lui Basescu, cu mesa indreptata in directia lantului cu miner. Astfel, cei din sufragerie, vazind posterele de aici, vor fugi la toaleta, iar ajungind acolo se vor intoarce. Aceasta alergare repetata va consuma mult din timpul destinat festinului.

Ca prime feluri satioase va recomand, din creatiile proprii, doua: consomé a la Iliescu si tochitura criminala.

Consomé-ul a la Iliescu se numeste asa fiindca te saturi repede de el. Se face o supa foarte concentrata de pasare. Musafirilor le veti spune ca ati fiert o gaina intreaga, dar puteti folosi concentrat de pasare. (Mai bun este concentratul de pasarica, dar se gaseste mai greu; la noi in cartier asa ceva, si de buna calitate, gasesti la magazin la tanti Dana.). In fiecare castron puneti felii de kaiser si cascaval foarte subtiri, un virf de lingurita de mustar, putin chimion macinat foarte fin. Se adauga un galbenus de ou crud si citeva fire de patrunjel. Se serveste foarte fierbinte; ca acompaniament muzical se poate folosi discursul lui Vanghelie, ala cu maimutoii de la Oxford.

Tochitura criminala este, in fond, adevarata tochitura moldoveneasca; se recomanda musafirilor cu afectiuni hepatice fiindca solicita ficatul la maxim. Se face o mamaliguta, de preferinta cu malai macinat pe piatra, nu cel grisat. Intr-o tingire se prajesc cirnati proaspeti si carne grasa de porc in putina untura (de preferinta provenita din slanina afumata transformata in jumari). Se ia o farfurie mare bine incalzita, care se imparte imaginar in trei sectoare egale. In primul se pun doua-trei linguri de mamaliga, care se compactizeaza si in care se executa la mijloc o adincitura in care se pune o nuca de unt. Deasupra untului se pune un ochi moldovenesc (ou fiert in apa cu putin otet). Pe a doua treime se pune brinza de burduf maruntita. In spatiul ramas se pune carnea, cirnatii si eventual jumarile. Peste brinza se pun doua linguri de untura foarte fierbinte, iar peste carne si cirnati, doua linguri de smintina. Daca dupa felul asta mai misca cineva, sa ma injurati. Bietul Sorescu minca la mine asa ceva, sau ciulama de pui, felul lui favorit.

Atentie la bauturi: daca musafirii sint pesedisti, le serviti votca; daca sint de ailalti, whisky. Vinul servit este de mare importanta; el poate ajuta la buna dispozitie a oamenilor si-i poate determina sa uite multe lucruri; ca de pilda fripturile. Fiecare om are o problema; un vin bun il poate ajuta. Sau s-o uite, sau in alt fel. De pilda, vinul rosu de Dealul Mare face problema mai tare; cel de Valea Calugareasca face problema sa creasca. Pentru doamne, recomandam Grasa de Cotnari, care face sinii tari. Daca aveti noroc sa gasiti adevarata Grasa, care numai in viile domnisoarelor Terente se cultiva. E un vin ciudat, care se da la picioare, pe cind capul ramine limpede. Daca incerci sa te scoli de pe scaun constati ca nu se poate. Asa ca doamnele vor ramine si dupa ce sotii au plecat; mai departe depinde de posibilitatile fiecaruia. Un vin de Dragasani face doamnele mai dragastoase; mai ales daca aveti norocul sa gasiti o Tamiioasa româneasca de cinci ani. Atentie la culoare; trebuie sa fie galbena ca paiul. Daca e verzuie inseamna ca e oxidata. De cind a murit Toni Ciolacu n-am mai gasit la Dragasani adevarata tamiioasa. La fel, de cind Radu Vasile a iesit la pensie n-am mai gasit cabernetul de Simburesti, cel „gros ca singele de iepure“, cum spunea Pastorel. Si n-am mai gasit nici Sauvignon ca la Bebe Stroie. Iar batrinul Ursescu n-a vrut sa lase mostenire secretul pelinului de Dragasani. Pacat.

Dupa ce am scris aceste rinduri, am plecat prin mahala. Am cumparat de la Carmen „Ioana“, revista cu retete culinare, la care redactor-sef e o nepoata de-a mea. E cam aeriana; pe linga faptul ca se spune ca enibaharul e bun la prajituri, pe cind el este util la marinate si sosuri cu vin. Revista este discriminatorie, fiindca se adreseaza numai pensionarilor, fiecare preparat depasind usor 3-400.000. Asa ca voi prefera un fel mult mai rafinat; gheare si gituri de pui asfixiate in apa chioara, cu garnitura de coji de cartofi, mai ales ca acesta este si felul preferat al parlamentarilor. In drum spre casa m-am bucurat ca s-a intors Mirela, frumoasa cartierului plecata la Piata Mare (totdeauna adjectivul „mare“ a fascinat femeile), fiindca pe geamul magazinului la care ea a functionat scria „avem pulpe“. Dar nu s-a intors; am reclamat cazul si atunci anuntul s-a modificat: „avem pulpe inferioare“.

Acasa m-am gindit la citeva preparate care sa fie adecvate vremurilor noastre. Iata de pilda citeva: Pulpe de puicute a la Cotroceni; Limba in sos de unt de lemn a la Iliescu; Fudulii in sos albastru de Viagra a la Nastase; Creier de parlamentar in sos de votca a la Vacaroiu. (Acest fel e mai scump fiindca produsul principal care se foloseste e foarte rar.)

Si uite asa, mai cu una, mai cu alta, consumam o alta simbata. Inca o saptamina din viata s-a dus pe apa simbetei.