Mi-am exprimat, in mai multe rânduri, indoiala ca PSD, cel mai mare partid din România, cum le place celor care il conduc sa spuna, e un adevarat partid. Acum, acest fapt se vede cu ochiul liber, nimeni nu-l mai poate contesta, sper. PSD e o „federatie“ de grupuri de interese care a putut da impresia ca ar fi un partid obisnuit doar câta vreme nimic nu tensiona aceste grupuri de interese.
Sa ne amintim: când PSD se afla la guvernare, exista tot atâta liniste in „federatie“ câta exista pe Vezuviu când vulcanul nu da nici un semn despre ce se intâmpla in maruntaiele lui. Sedintele guvernului Nastase pareau sa se desfasoare intr-o atmosfera perfect amicala. Banuiesc ca resentimentele de care se „bucura“ azi fostul prim-ministru nu sunt toate de data recenta, dar ele erau ascunse cu grija. Din când in când, ziarele glosau pe tema razboiului dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria, dar si Ion Iliescu, si Adrian Nastase se grabeau sa-i asigure pe jurnalisti ca speculatiile lor n-aveau nici un temei.
Interesant e ca nici dupa socul suferit de PSD prin pierderea alegerilor prezidentiale si dupa ce PSD s-a vazut trimis in Opozitie, deposedat de avantajele si voluptatile puterii, n-au existat indicii de turbulenta. Nimeni nu banuia ce va urma: un Nastase incoltit din toate partile, o lupta corp la corp pentru reimpartirea functiilor, vorbe grele care nu mai lasa loc de scuze. Pe scurt, nimeni nu banuia ca, in curând, PSD va arata ca un viespar. Se vorbea despre intâlniri de taina dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase, pentru stabilirea unui aranjament la vârf, convenabil amândurora, dar atât. In zonele de sub ei era liniste. Nu se auzea nici o voce iritata, pusa pe harta sau pe cerut socoteala. Se parea ca socul infrângerii electorale si pierderii puterii a fost depasit.
Apoi, brusc, aceasta impresie s-a prefacut in tandari. Prima piatra a fost aruncata de la Cluj in directia lui Ion Iliescu. Asa-numitul „grup al ardelenilor“ ii sugera fostului presedinte, revenit in PSD dupa incheierea ultimului sau mandat la Cotroceni, ca e prea invechit pentru a putea gira modernizarea partidului. Dar nu mult dupa insurgenta filialelor din Transilvania, lucrurile au luat o alta turnura. Grupul de la Cluj a ramas, oarecum, izolat. Cei mai multi dintre greii partidului si-au exprimat increderea in Ion Iliescu, socotindu-l solutia cea mai naturala pentru functia de presedinte al PSD. In schimb, s-au declansat atacuri din ce in ce mai virulente contra lui Adrian Nastase caruia i se reproseaza si pierderea prezidentialelor (cauza tuturor frustrarilor de azi din PSD), si stilul, prea autoritar, prea arogant, in care a condus partidul patru ani. Fostul prim-ministru a avut surpriza neplacuta sa se vada confruntat cu o experienta penibila, caracteristica, din pacate, moravurilor autohtone. Patru ani a plutit in ceturi de tamâie. Trepadusii il linguseau, spunându-i numai ceea ce el dorea sa auda, iar „colegii“, din guvern si din partid, se fereau sa-l supere prin obiectii. Acum ii e dat sa-l auda pe Antonie Iorgovan zicând „sa se dea dracului la o parte“ si „unde candideaza Nastase, hop si eu“. Oricâte pacate ar avea Adrian Nastase – si are! -, trecerea de la complimente la dracuieli e prea brutala. El s-a vazut parasit si de unii din fostii lui acoliti, dovada ca nici camarilele din PSD nu sunt insensibile la directia vântului. Când interesele le-o cer, „fidelii“ isi schimba „fidelitatile“, potrivit principiului ca egoismul scuza orice.
Oricum, ideea convenita in urma cu vreo luna intre liderii pesedisti, ca vor evita atacurile in public, pentru a nu aduce daune partidului, a fost uitata. Aproape nu trece o zi in care sa nu intervina un nou episod in razboiul declaratiilor. Razboi dus cu tot mai putine menajamente pe masura ce se apropie Congresul din aprilie. Numai ca, ocupat pâna peste cap cu aceste ostilitati, PSD a uitat esentialul. Sa faca Opozitie. De doua luni, ziarele sunt singurele care incearca sa impuna putina luciditate noului guvern.
