10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSA UCIZI O PASARE CINTATOARE

SA UCIZI O PASARE CINTATOARE

Exista unii oameni care, constatind ca atributele lor barbatesti nu sint destul de pertinente si apreciate, cauta sa suplineasca insuficienta calitativa si cantitativa a hormonilor androgeni prin activitati exterioare de natura psihiatrico-stimulatoare. Una dintre acestea ar fi cresterea gainilor, numaratul oualor avind un puternic caracter psihotrop. Dar daca atunci cind numarindu-si ouale ii ies mereu doua lipsa, trebuie trecut la o terapie mai puternica. Una din ele, probabil cea mai eficienta, este vinatoarea; ceea ce s-a intimplat nu de mult, fiind vorba de o vinatoare de mistreti. Organizatorul vinatorii, evident, nu avea nevoie de ea ca de un soc androgen; cel putin asa ar demonstra colectia de caprioare tinere din jurul lui. Pe care insa nu le impusca; sau, mai bine spus, le impusca, dar in alt fel, cu o pusca mult mai mica. Aratindu-ne ca vechiul slogan „functia creeaza organul“ a fost inlocuit cu „banii intaresc organul“.


Vinatoarea s-a desfasura intr-un inalt spirit cavaleresc; vinatorii si vinatul bucurindu-se de aceleasi conditii. Adica, ambele categorii erau inchise; vinatorii in cazemate, vinatul in tarcuri. Pe viitor se prevede ca pentru vinat sa se asigure conditii mai bune; custi cu intrare separata, dar fara iesire…


Rolul terapeutic al vinatorii s-a manifestat imediat; Marele Vinator, de cite ori omora un mistret, murmura „asa-ti trebuie, Traiane“. Sau „ai vrut voturi, iti dau voturi“.


Totusi unele probleme nu sint complet clare. De ce a fost chemat Sirbu la vinatoare? El e deja aranjat. Tinind seama de specificul vinatului ar fi fost mai indicat Adrian Paunescu; care putea fi si mai usor de ochit! Sau de ce n-a fost invitat Basescu? Ca tot se aude ca se va deschide curind sezonul de vinatoare la basesti si vor fi invitati vinatori straini, arabi, ucraineni sau altii.


Insa vinatoarea asta mi-a lasat un gust amar; sa condamni la moarte niste fiinte nevinovate! E ca si cind ai condamna la moarte niste batrini neputinciosi dindu-le o pensie de mizerie si lipsindu-i de medicamente. E ca si cind ai fura bani din buzunarul sarmanilor ca sa-i platesti datoriile lui Iacubov sau intretinerea Monei de Freitas la Londra. Deci, poate, vinatoarea a fost continuarea unor actiuni similare desfasurate sub alta forma. Am avut acelasi sentiment ca pentru mamele care isi arunca pruncii nou-nascuti in latrina.


Dar totusi: sa ucizi o pasare cintatoare!


Se pare insa ca si alte pericole sint sesizabile. De pilda asasinarea lui Basescu. Asa-i trebuie; pai cine se crede el sa ceara politiei sa-si vada de treburile ei cind ea era obisnuita sa vada de treburile lor. Sau sa ceara justitiei corectitudine si rapiditate. Asa ceva nu se face intr-o democratie originala. Si apoi dosarele; ce are cu dosarele? Ce daca x, y, z au furat? Ce-i cu asta? Pai daca ar fi sa-i nominalizam pe toti ne-ar trebui mii de alfabete!


Un alt pericol ce ne paste este calitatea prestatiei noului executiv; iar cu algoritmul, iar cu desincronizarile, iar cu orgolii si lupte interne. Daca mai adaugam si unele masuri legislative discutabile, obtinem banuiala ca sperantele noastre vor muri inainte chiar de a se naste. Vor muri frumos, ca o pasare cintatoare!


Dar cel mai mare pericol este sau, mai bine zis, ramine Ion Ilici Iliescu. Care va deveni sef de partid fiind unul dintre cei mai tineri cu aceasta functie din Europa si fara indoiala cu un trecut ireprosabil. Pe domnul Iliescu nu-l putem compara nicicum cu o pasare cintatoare; vorbitoare da, si mai ales zimbitoare.


Sa iubim pasarile zimbitoare!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS