Sa luam aminte!

Sa luam aminte din invatamintele sedintei parlamentului consacrata investiturii noului guvern. Sedinta aceasta a constituit o excelenta oglinda si sinteza a situatiei politice existente si o prefigurare a celei viitoare.

In primul rind, s-a vazut clar ca PSD nu stie sa piarda. Mai mult, considera ca merita sa ramina in continuare la putere; motivele nu sint prea clare, desi lipsesc aproape cu desavirsire. A contesta valabilitatea unor alegeri pe care le-ai controlat prin presa, radio si televiziune, prin organisme ale justitiei, prin partizanatul destul de pronuntat al administratiei locale, mai ales la sate, mi se pare nu o ipocrizie, ci o timpenie. Narcisismul accentuat al acestui partid, aroganta sa sfidatoare, neacceptarea realitatilor constituie cauzele principale ale declinului sau care, inceput acum, se va accelera in timp. Aceasta formatie politica nu vrea sau nu poate sa accepte ca este perceputa ca profund corupta, la fel ca si principalii sai lideri. Poate ca in unele cazuri sint niste exagerari, dar nu iese fum fara foc. O eroare a constituit-o si faptul ca s-au impus in fruntea listelor de candidati, in profida opozitiei filialelor, dinozaurii infioratori la chip, constipati la minte si unii dovediti cu fapte de coruptie. Noul val nu a reusit revigorarea calitativa dorita si necesara. Cuvintul lui Ponta din parlament a fost catastrofal. Victor Ponta a dovedit ca din titulatura sa de micul Titulescu, numai primul cuvint i se potriveste. O grosolanie comparabila am constatat-o la alt tinar lider, purtatorul de cuvint al partidului, care, intr-o intilnire televizata se adresa doamnei Mona Musca in felul urmator: „Cucuoana, nu umbla cu smecherii; ai noroc ca ti-a incaruntit parul ca altfel iti spuneam vreo doua“. Cita gentilete, cit cavalerism! Am avut totusi o revelatie pentru care multumesc celor care mi-au daruit-o, recte reprezentantilor PSD care au luat cuvintul; nu mi-am dat seama ca am trait intr-un adevarat paradis in ultimii patru ani. E vina mea ca

n-am sesizat acest lucru. Iar o idee cu adevarat de mare valoare umana m-a impresionat profund. Este vorba de faptul ca in ultimii patru ani puterea a luptat pentru echilibrarea numarului de salariati si pensionari. Aceasta este deci justificarea pensiilor mici, a alimentelor scumpe, a intretinerilor astronomice; prin disparitia biologica a pensionarilor se ajungea la echilibrul dorit.

Cuvintul lui Vadim Tudor a fost de o duritate nebanuita. Atunci cind presedintele Senatului, Vacaroiu, a vrut sa-i indice timpul pe care il are la dispozitie, replica a fost: taci din gura, caci datorita mie esti in prezidiu, altfel erai in sala. A urmat apoi afirmatia ca PSD este corupt si ca a dus tara la dezastru. Toate acestea duc la concluzia ca opozitia va avea ca lider PRM si ca PSD va conta foarte putin. Lucrul acesta va accelera miscarile din PSD, unitatea sa fiind in pericol, lucru demonstrat si de cele 30 de voturi favorabile suplimentare obtinute de Alianta.

Daca PSD m-a aiurit cu raiul pe care mi l-a oferit, de cealalta parte am fost ametit de raiul care va veni. S-ar putea ca guvernarea viitoare sa fie facilitata de slabiciunea opozitiei actuale. Ramin insa pericole mari; instabilitatea morala a aliatilor, actiunea distructiva a PSD, care va aplica teza marxista ca nu conteaza interesul national, ci doar cucerirea puterii, si de aceea vor sabota orice intentie pozitiva. Un alt pericol il constituie fragilitatea unor ministri aflati in fata unor probleme infinit mai grele decit cele din guvernarea trecuta. O alta problema o constituie faptul ca o politica ferma va aduce un val de nemultumiri, care vor fi atitate de opozitie; deja o nemultumire incipienta o constituie faptul ca s-a afirmat ca numai cei care vor munci vor putea cistiga. Dar cel mai mare pericol il constituie posibila infatuare, imbatarea cu apa rece; acestea sint elementele generatoare ale stupizeniei si cretinismelor posibile ale guvernarii.

Ma indoiesc ca programul propus de noul guvern se va indeplini integral; as fi multumit ca sa se realizeze macar jumatate din el. Structurile juridice, economice, administrative ale vechiului regim, care se vor pastra inca un timp, se vor opune oricarui progres.

O speranta o constitue Basescu, care, oricum, va ramine cu noi cinci ani; sper sa dobindeasca intelepciunea de a fi un presedinte jucator pentru Romania nu pentru guvernul Tariceanu sau un altul. Distanta corespunzatoare fata de executiv ii asigura in acelasi timp libertatea de manevra si-l absolva de complicitate la eventualele esecuri. Dorinta de a avea un Basescu cosmetizat, care sa se comporte si sa reactioneze asa cum credem noi de cuviinta este absurda. Basescu este cum este si asa trebuie sa si ramina; prefer autenticitatea si naturaletea oricarei artificialitati fabricate. Sa-l judecam pe Basescu pentru ce va face, nu dupa cum este.

Sa nu ne amagim cu iluzia ca imediat va fi extraordinar de bine fara ca noi sa facem nimic. Trebuie sa devenim constienti ca nimic nu se poate obtine fara sacrificii si fara munca; chiar daca experienta ultimilor ani ne-ar putea face sa credem ca cea mai simpla cale catre bunastare ar fi hotia si escrocheria.

Societatea civila, opinia publica trebuie sa monitorizeze si in viitor puterea, chiar daca ea s-a innoit; orice putere e predispusa la totalitarism si la abuzuri; daca nu este urmarita si controlata.

Eu am incercat sa fiu o voce neutra a unui simplu cetatean, neangajat politic; si daca am fost mai dur cu vechea putere este datorita faptului ca mi-a oferit extrem de multe ocazii sa fiu astfel. Voi fi la fel de aspru si cu noua putere. Este necesar ca fiecare cetatean sa-si exprime parerile; gresite sau nu. Cernute, prelucrate statistic, ele determina conceptiile opiniei publice.

Totdeauna un An Nou genereaza sperante si credinta ca ele se vor realiza; doresc tuturor ca ele sa se realizeze si ca un bob de fericire si belsug sa inmugureasca in casele si sufletele dumneavoastra.

LA MULTI ANI!